Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea cu 50.000 de lei a Societăţii Române de Televiziune după ce TVR 3 a difuzat, cu ocazia relansării, un colind ce conţinea versuri antisemite.
Reprezentanţii televiziunii publice s-au prezentat astăzi în faţa CNA pentru a da explicaţii în legătură cu modul în care acest colind a „scăpat” pe post. Aceştia au precizat că regretă cele întâmplate. În plus, au mai precizat că respectivul colind a fost un playback şi că a fost ales de către Tiberiu Groza, Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, care a făcut această selecţie deoarece colindul era cel mai scurt şi pentru că nu ar mai fi fost prezentat până acum la televiziune.
Propunerea a fost făcută de către Laura Georgescu, preşedintele CNA, şi a fost aprobată cu şapte voturi pentru şi unul împotrivă. Christian Mititelu, cel care a votat împotrivă, a precizat că nu consideră că în acest caz ar fi fost încălcat articolul 3, alineat 1, din Legea Audiovizualului, invocat de reprezentanţii CNA.
„Îmi pare extrem de rău că asemenea imagini au fost difuzate pe unul dintre canalele SRTV. TVR 3 a fost un canal curat şi este. Nu ne puteam gândi că un asemenea lucru se putea petrece. A fost acea emisiune de lansare a noilor culori a TVR 3. A început o anchetă internă pe acest subiect. SRTV a reacţionat destul de repede şi de adecvat. Începând de ieri de la ora 17.00 au „urlat” cartoanele prin care ne ceream scuze şi precizam că este vorba doar de un incident”, a spus Răzvan Bucuroiu, directorul postului TVR 3.
Întrebat dacă acel colind a fost la prima audiţie pentru producător, reprezentantul TVR 3 a răspuns: „Era foarte frig în cluj şi am stabilit să fie un playback”
„Acest producător, de la TVR Cluj a scris (- în declaraţia depusă la Comisia de Etică - n.r.) că în jurul după-amiezei „am primit CD-ul de la Centrul Popular, am dat drumul să văd dacă este OK şi am ascultat primele cuvinte”. Totuşi este un colind”, a mai spus directorul TVR 3.
Narcisa Iorga - „Ca producător ai obligaţia să verifici măcar o dată colindul. Putea să fie o greşeală, nu se poate să nu-l verifici”.
Florin Gabrea, membru CNA – Dumneavoastră v-aţi exprimat scuze şi pe bună dreptate. Ţi se ridică părul măciucă. Ştiu zeci de colinde, dar de această enormitate sinistră nu am auzit în viaţa mea. Ştiu că v-aţi delimitat, dar acum încerc să desluşesc mecanismul mental pe care l-au avut aceşti oameni care au adus acest colind. Este o enormitate. Încerc să văd ce s-a întâmplat.
Răzvan Bucuroiu – Acest domn Groza (Tiberiu Groza - Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj) a mai colaborat cu TVR Cluj de mai multe ori. Este unul dintre specialiştii de folclor din zonă. Este angajatul unei instituţii care aparţine de Consiliul Judeţean, din finanţare publică. Vă daţi seama că nu poţi să te gândeşti că un asemenea om poate să producă şi să promoveze pe televiziunea publică, în direct.
Colindul incriminat a fost difuzat vineri, cu ocazia relansării TVR 3. Difuzarea a atras cu sine mai multe sesizări la CNA, unele provenind de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi de la Grupul pentru Dialog Social.
Versurile care au deranjat: "A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar rabda Domnul sfant / Nici in cer, nici pe pamant.. Numai la corlan, la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Sa iasa sfara in drum".
Articole încălcate:
ART. 3 din Legea Audiovizualului
(1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului.
ART. 47 din Codul Audiovizual
(1) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii