TVR 1 va fi un post cu precădere de news şi curent-affairs, iar canalul TVR 2 va fi preponderent cultural, a declarat Stelian Tănase, în prima sa conferinţă de presă, de când a fost numit şef interimar al televiziunii publice.
Întâlnirea a fost organizată pentru a anunţa noua grilă de programe a TVR 1 şi TVR 2 şi au participat noile vedete ale posturilor: Ion Cristoiu, Miruna Munteanu, Daniel Apostol, Cornel Nistorescu, Florin Iaru, Mircea Dinescu şi Ion M. Ioniţă . Cât despre celelalte două, TVR 3 şi TVR Info, şeful TVR a declarat că urmează să facă cercetări pentru a fi relansate.
Ce a declarat Stelian Tănase la TVR:
- „De la apariţia televiziunii private, postul public a făcut greşeala să intre cu acestea în concurenţă. Publicul s-a îndepărtat de TVR dacă nu a găsit aici informaţiile de care avea nevoie. TVR a ajuns din centrul pieţei media, la periferia ei. TVR abordează în 2014 conceptul de televiziune publică”, a declarat şeful TVR. Tot el a precizat de mai multe ori pe parcursul întâlnirii despre faptul că se doreşte urmarea „modelului BBC”.
- „Doresc personal să fac o televiziune puternică şi independentă. Înţeleg TVR ca o instituţie de pregnanţa Băncii Naţionale, a Bisericii”
- „Am renunţat din grila veche la programele evazioniste, de mare montare, specifice televiziunilor private. În plus, asemenea programe se văd din abundenţă la televiziunile private, nu era nevoie să le mai facem şi noi”.
- „Avem cea mai mică sumă pe care o televiziune publică o cheltuieşte pentru programele sale. Pentru canalul unu, suma pentru grilă este sub 25.000 de euro pe săptămână. Pentru canalul doi - toată grila este 15.000 de euro pe săptămână.
- Stau cu ghidul BBC pe masă, ca o Biblie pentru că mă ajută în diferite situaţii. Nu trebuie făcut nişte emisiuni cenuşii, ci să avem producţii vibrante.
Ion Cristoiu – Am făcut o favoare TVR venind să fac o emisiune despre cărţi. N-a făcut o favoare domnului Stelian Tănase niciununia dintre noi. Emisiunea pe care o fac eu pe TVR 2 se numeşte Om cu carte, nu este o emisiune politică. Este în fiecare marţi de la ora 21.00. Nu sunt amic cu Stelian Tănase, ba chiar ne despart anumite opinii. Este primul director de televiziune care îndrăzneşte să facă ceva.
Miruna Munteanu – Emisiunea pe care am să o fac cu Daniel Apostol va fi o dezbatere polemică. Cred în polemică. Va fi un format pe care din păcate nu-l mai văd la posturile comerciale.
Mircea Dinescu – Se spune că Papa s-a trezit într-o zi cu bătrân la cancelarie. Bătrânul îi spune: „Domnule, ştiţi, provin dintr-o veche familie de negustori evrei şi vin cu o problemă. Acum 2000 de ani ne ocupam cu cateringul şi un tânăr a comandat o masă, o cină, şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat că a doua zi a dispărut. Îl văd într-un tablou la dumneavoastră, şi n-am fost plătiţi pentru cina aceea. Eu care am intrat în această televiziune spărgând ferestrele acum 25 de ani, iată că mă trezesc intrând pe uşă în această televiziune, după 25 de ani în care nu am apărut mai niciodată. Unii se întreabă ce caut eu aici, dar iată că sunt aici să-mi recuperez şi eu acea emisiune din 22 decembrie, care a avut un rating destul de mare.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Doar un citat:
"Noua grila a TVR si oamenii adusi de presedintele director general Stelian Tanase pentru o serie de emisiuni starnesc disensiuni in redactia postului national de televiziune. Reporterul Adelin Petrisor e indignat de cuvintele rostite de Ion Cristoiu la conferinta de prezentare a grilei."
"Că programele TVR sînt în mare parte foarte proaste – da, dar asta e o discutie despre şi cu profesionişti. Ce zici Horia, esti de acord?"
Nu sunt decat partial de acord.
Profesionistii din TVR nu sunt lasati sa lucreze.
Nu le sunt analizate si deci nici acceptate propunerile. Lipseste notiunea de DIALOG inte profesionisti si conducerea institutiei.
Nu exista un concurs de emisiuni (programe) - cu o comisie competenta - din care sa se aleaga cele valoroase. Se aduc, iata, oameni de la alte televiziuni cu emisiunile lor cu tot.
Ce zici, esti de acord?
1. Eu acept fara cartire si alte opinii dar sa aiba la baza o documentare reala.
2. Mereu ne raportam la "altele" din Europa. Nu-i rau dar decomdata doar pe hartie suntem acolo. Realitatiile tarii, de orice tip, sunt inca departe.
3. Nu cunosc, inca, notiunea de confort. Sunt doar in cautarea lui.
4. Nu-mi place sa jignesc. Scuze. A fost o descarcare de moment.
Se vede treaba ca nu accepti alte opinii decat ale tale. Munca tuturor celor din TVR ar trebui sa se vada pe ecran. TVR nu este nici sanatoriu nici ASF.
Hai sa-ti spun altfel. Mai uitati-va si voi un pic pe la alte posturi publice din europa ce program au. Ti se pare ca se compara? Desigur o sa-mi spui de bugete. Iar eu o sa-ti spun de pana cronica de idei care a cuprins tvr. Sa nu zic amorteala ...
Inteleg ca lucrezi acolo si eu iti deranjez confortul zilnic. Scuze atunci.
Incearca totusi sa vii cu argumente si nu cu jigniri.
Nu cred ca se mai poate cu creativitate din anii '90 in 2014.
Esti absolut AERIAN referitor la oamenii si activitatile lor din TVR.
Esti cazut de pe luna si te-ai lovit rau (dar rau de tot) la CAP.
De ce angajatii din tvr sunt inamovibili? Cred ca TVR ar trebui sa aiba un numar minim de angajati la tehnica si administrativ si in rest tot ce este parte creativa sa fie pe contract pe anumite emisiuni.
@silvye la fel si pentru regizori. Cum e asta, ai treaba, n-ai treaba, trebuie sa-ti dea salariu TVR. Esti bun, te solicita pt proiecte, nu esti bun, trebuie sa recunosti asta si eventual sa te reprofilezi.
Trebuie si in TVR sa ai un pic de performanta nu?