Skip to main content

Mircea Badea, amendat că a înjurat în direct la Radio ZU. Directorul de programe al staţiei: „Sunt înjurături pe care le puteţi întâlni în Moromeţii”

 

mircea badea

Publicitate

Radio Zu a fost taxat cu o amendă de 10.000 de lei pentru injuriile lui Mircea Badea la adresa unor ascultători care au intrat în direct la emisiunea acestuia.

„Cretinul ăsta, crede-mă, că moare în accident de circulaţie. Îţi dau scris”, „prostule”, „Du-te dracului de prost”, „Du-te dracu şi mori" sau „Marş în paştele mă-tii de pe post" au fost câteva dintre expresiile folosite de Mircea Badea la adresa unor ascultători, în emisiunea pe care acesta o realizează la Radio ZU, în intervalul 18.00 - 19.00.

Cum explică directorul de programe al postului injuriile lui Mircea Badea?Nu cred că ascultătorii au fost înjuraţi la modul cel mai josnic. Noi, românii, avem un repertoriu bogat de înjurături. Nu cred că acelea au fost înjurături grele. Sunt înjurături pe care, de exemplu, le puteţi întâlni în Moromeţii, ce a spus Mircea Badea.”, a declarat Tony Teşiu, directorul de program al Radio ZU, în faţa membrilor CNA.

CNA a monitorizat două ediţii ale emisiunii, care au fost difuzate în zilele de 16 decembrie 2013 şi 20 februarie 2014

Fragmente din emisiunea lui Mircea Badea: 

  • Mircea Badea - „Cretinul ăsta crede-mă că moare în accident de circulaţie, eu îţi dau scris. (...) Presupunând că Doamne nu fereşte, o să moară în accident de circulaţie de cât de prost e."
  • Mircea Badea: Deci, prostule, dacă asculţi radioul acuma, prostule. În Elveţia, prostule, s-au făcut reguli, prostule, care se respectă, prostule, dar s-au făcut şi şosele, care îţi permit ţie, respectând viteza legală, prostule, să nu faci 12 ore între Bucureşti şi Cluj, prostule. Că dacă faci 12 ore între Bucureşti şi Cluj, prostule, o să adorimi la volan, prostule, şi o să cazi în râu. (n.n. Se aud râsete în studio.) Omori nişte oameni nevinovaţi, prostule. Du-te dracului de prost. Atâta am vrut să spun. Nu sunt de acord cu proştii. Gata, hai!

În cazul emisiunii din luna februarie, Întrebat de o ascultătoare în repetate rânduri de ce Crin Antonescu nu mai este invitat la Antena 3, Mircea Badea s-a enervat şi i-a spus: „Du-te dracu şi mori”.

În aceeaşi emisiune a intervenit un alt ascultător, referindu-se la felul în care Mircea Badea ar fi jignit-o pe ascultătoarea de mai devreme (Cristina), între cei doi are loc următorul schimb de replici:
Ascultător: Vroiam să zic şi eu referitor la felul în care ai jignit-o pe ascultătoarea de mai devreme, în sensul că, dacă e băsistă nu cred că e retardă. Nu? Nu ţi se pare normal?
Mircea Badea: Nu.
Ascultător: De ce?
Mircea Badea: Păi, ca să mai fi băsist în România, după zece ani de Băsescu, trebuie să fi un pic tâmpit.
Ascultător: Şi tu, că eşti cu Ponta, eşti pupincurist sau ce eşti?
Mircea Badea: Nu, tu eşti un bou şi marş în paştele mă-tii de pe post!

Reprezentantul Radio ZU: „Nu cred că ascultătorii au fost înjuraţi la modul cel mai josnic”

Tony Teşiu, director de programe Radio ZU - Emisiunea respectivă nu este o emisiune pe care noi o urmărim a fi politică. Este o emisiune în care ascultătorii intră şi stau de vorbă cu Mircea Badea ştiind ce se poate întâmpla, ştiind că Mircea Badea este o personalitate puternică, care are adversari puternici. Ştiind că sunt persoane care vor încerca să-l irite, să-l înjure chiar. Luăm mai multe măsuri, una dintre ele fiind o interfaţă între Mircea Badea şi ascultători. El este singurul care are o asistentă care introduce ascultătorii în direct, încercând să evităm situaţiile de genul acesta. I l-am băgat în emisiune pe Răzvan Popescu care are rolul de a pondera ieşirile, uneori agresive, ale lui Mircea Badea.

Florin Gabrea – Văd că până acum nu l-aţi dat afară pe Mircea Badea, pentru că este o mare personalitate. Nu există ca persoana care este în studio să-l înjure pe cel care îl sună. Este împotriva principiului radioului.

Tony Teşiu – Nu cred că ascultătorii au fost înjuraţi la modul cel mai josnic. Noi, românii,  avem un repertoriu bogat de înjurături. Nu cred că acelea au fost înjurături grele. Sunt înjurături pe care, de exemplu, le puteţi întâlni în Moromeţii, ce a spus Mircea Badea.

Cristina Trepcea, membru CNA - Vă anunţ că o să şteargă cu noi pe jos. Ce am auzit e nimic din ce o să auzim.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • maria maria
    E prima oara cand a fost monitorizat . Sa nu ii facem statuie ,zic ca derapaje are la greu ,dar cele din articol sint deplasate rau si nu inteleg de ce i se ia apararea pt ele . "CNA a monitorizat două ediții ale emisiunii, care au fost difuzate în zilele de 16 decembrie 2013 și 20 februarie 2014" . Poate ca CNA ul ar trebui sa monitorizeze mai des daca tot are atatia angajati la monitorizare ,platiti bine
  • cornel cornel
    Una peste alta este prima oara cand Badea ia amenda in contul Radio ZU. Eu asa imi amintesc. Pana la "Badea injura la Radio ZU", lasand senzatia ca asta face tot timpu la ZU, e cale lunga. Sunt unii care au gasit prilej sa se bage in seama si fac pe demagogii. Faceti pe demagogii si cand va uitati la ororile din jurnalele pro tv sau a1, fiti voi aparatorii valorilor si cand beliti ochii la Maruta si Acces. Hai catelusilor, dans!
  • mihai mihai
    Poate au zis-o multi ,dar nu la radio ;-) Si daca vii cu argumentul ca ar trebui sa vorbim asa si la radio ...eu zic ca sint multi care spun suge-mi p.... sau dute-n ... ,dar asta nu inseamna ca e ok sa auzim asta pe post .
    Problema nu e ca Badea injura ci ca Badea injura LA RADIO ZU .Si ca celor de la ZU li se pare normal ( vezi ce declara directorul de programe sau faptul ca cei care lucreaza acolo nu au nici o reactie cand le sint injurati ascultatorii )
  • rsr rsr
    tare: niste cocalari iau apararea cocalarului caporal.
    Cine dracu e mircea badea?
  • Rkmn Rkmn
    Sunteti un pic cam sensibili, in US se injura pe rupte la tv si nu-i pasa nimanui. Libertate! Jos Cenzura!
  • cornel cornel
    Au inceput sa latre catelusii. Sa i se faca mica aluia care n-a zis macar o data in public "esti prost" sau "du-te-n pastele ma-tii" (cine n-a zis, o are deja mica). Ati gasit cu ce sa va legati de Badea. Pe bune, voi sunteti normali la cap? Pasaricilor!
    Hai, din nou la dans!
  • alex alex
    Probabil il doare capul pentru ca un popor majoritar incapabil sa-si formeze o opinie proprie, preia si asculta opinii mai mult sau mai putin documentate/corecte de la un om mai mult sau mai putin in masura sa le faca. Pe mine ma doare capul cand metroul, autobuzul si taxiul ii dau dreptate lui Mircea Badea.
  • alex alex
    Nici eu nu-l ascult pe Badea, domnule mirceA, si pe mine ma doare capul ca e pe post si am sa-ti explic si de ce: 90% din populatia Romaniei nu e in stare sa-si formeze o opinie, iar atunci asculta si preiau mizeriile celui care striga mai tare si mai dracos. Mircea Badea e un jeg ipocrit care, din pacate, a ajuns un mare formator de opinie intr-o Romanie usor manipulabila. Pe tine te incanta gandul asta?
  • enoiu enoiu
    La premiile ZUMA vor fi nominalizari la sectiunea "cea mai buna injuratura auzita la radio ?"
  • enoiu enoiu
    Vodafone,Orange ,agentii de publicitate si clienti care se aud la postul de radio cu injuraturi(sau inZUraturi) ...sinteti multumiti ? Pana cand cei care dau bani multi ca indivizi gen Badea sa traiasca si sa injure nu boicoteaza radioul respectiv ,vom auzi injuraturi mult si bine . BOICOT !
  • Liviu Liviu
    Au lăsat-o mai moale cu Antena 3 și au inceput cu Radio ZU...
  • madi madi
    Un paranoic. CNA - ce paziti ?
  • Adi Adi
    Buzdugane ...“marş în paştele mă-tii de pe post” !
    Morare ..."esti un bou .Du-te dracului de prost"!
    Carmen Bruma ...ce-o sa zica copilul tau cand isi va auzi tatal vorbind asa la radio/tv si probabil si acasa . Ca doar nu e ca Ponta :un Badea realizator si un Badea tatic si familist ?
  • d-ion d-ion
    Acum cateva seri la emisiunea lui de pe Antena 3, Mircea Badea povestea ca intalnindu-se in trafic cu coloana oficiala a lui Basescu, s-a hotarat sa scoata capul pe geam si sa il injure pe Basescu. Despre asta nu zice nimeni nimic ? Oare e normal ? E totusi presedintele tarii, cred ca cineva ar trebui sa se sesizeze. (asta e inregistrarea povestirii lui Badea http://www.youtube.com/watch?v=oblPCFP5B5c). Erau vremuri cand era simpatic, insa de cativa ani el, impreuna cu colegii lui de la Antena 3 au uitat ce inseamna presa si echidistanta, taxand greselile unei singure parti a politicienilor. Credeti ca daca ar pleca de Antena l-ar mai angaja vreo televiziune. Eu cred ca nu.
  • mirceA mirceA
    Daca ai sti cata lume injura... in general. Poate asta ai vrut sa spui.
    Sunt convins ca pana si Papa a avut momentele lui.

Trimite un comentariu

sus