Cazul celor doi copii dintr-un centru social de tip familial care s-au sinucis, printre principalele subiecte ale presei de astăzi. Ziarul Adevărul scrie pe prima pagină că "o fată de 14 ani s-a spânzurat, răpusă de durere că a fost luată de stat din sânul familiei de împrumut, iar un băiat de 19 ani din acelaşi centru, prieten bun al copilei, s-a omorât aruncându-se de pe bloc". "Orfelinatul blestemat", titrează Adevărul.
Cotidianul Evenimentul zilei tratează acelaşi subiect sub titlul "Adevărul din spatele sinuciderii celor doi copii aflaţi sub protecţia Statului".
"Sunt plătiţi ca să-i protejeze pe copii, să-i iubească, dar metodele lor i-a făcut pe doi dintre ei să se sinucidă, unul după altul. Niciun asistent social, nicio persoană plătită de stat să vegheze asupra orfanilor din Craiova n-a reuşit să afle ce era în sufletele adolescenţilor cazaţi în Case de tip famililial, botezate, parcă ironic 'Amicii' şi 'Voinţa'", scrie EVZ pe prima pagină.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.
România liberă: "Cum a intrat Jocul Fecioresc în patrimoniul mondial". Cotidianul scrie că UNESCO a aprobat înscrierea în patrimoniul mondial al umanităţii a unuia dintre cele mai interesante dansuri din România, "Jocul Fecioresc din Transilvania, un adevărat ritual iniţiatic cu origini străvechi".
Jurnalul Naţional: "Din doi europeni cu TBC, unul este român". Ziarul trustului Intact scrie că România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană la incidenţa tuberculozei, inclusiv la copii, iar medicii responsabili cu tratarea acestei maladii cer susţinere din partea autorităţilor prin creşterea bugetului alocat programului naţional pentru controlul TB.
Gazeta Sporturilor: "S-a întors Reghe, s-a întors fotbalul". Cotidianul de sport a făcut o comparaţie între cifrele Stelei din ultimul meci cu Rădoi pe bancă şi primul cu Reghecampf. GSP scrie pe prima pagină că "la doar 7 zile distanţă, roş-albaştrii au tras de două ori mai mult la poartă, de trei ori mai mult pe poartă şi au reuşit cu 50% mai multe pase".
Libertatea: "Făcute KO de investiţia de 3 milioane de dolari". Tabloidul scrie că Lucian Bute ar putea intra sub incidenţa legilor canadiene, dacă va fi găsit vinovat de decesul celor două persoane care s-au prăbuşit de pe balconul unui apartament aflat în proprietatea pugilistului din Pechea.
Click!: "Doamne, cât au suferit oamenii ăştia!". Tabloidul scrie pe prima pagină povestea fotografului Cătălin Ilniţchi care a supravieţuit tragediei din clubul Colectiv.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu