Bogdan Strătulă, directorul executiv al postului: „Formatul postului este Adult Contemporary, iar noi toţi suntem din target, şi ca vârstă, şi ca preferinţe muzicale. O să facem radio de plăcere, cu pasiunea omului ajuns la 30, poate chiar 40 de ani, mai liniştit, mai echilibrat. În epoca ”fast-everything”, noi o să facem slow-radio, redescoperind împreună cu ascultătorii valorile radioului pe îndelete.”
„Uneori, viaţa îţi dovedeşte că e rotundă ca un disc de vinil. Pentru mine, surpriza a fost să mă reîntâlnesc cu oamenii de radio care mi-au marcat începuturile în meserie”, spune Găinuşă.
Grila de programe:
Matinalul ”Şapte dimineaţa” (7.00-10.00) va fi prezentat de Mihai Găinuşă şi Laura Ivăncioiu. Vor fi informaţii pentru bucureşteni, subiectele zilei discutate cu ascultătorii, rubrici produse şi scrise de Mihai Găinuşă.
Tiberiu Ursan face ”Tibi de la 10.00”, iar Robert Tache - „Robert de la 14.00”.
În drive time (17.30-19.30), Marius Vintilă va prezenta emisiunea „Cuvinte. Cu Vintilă”.
Marius Chivu invită un scriitor în fiecare luni de la 22.00, pentru a discuta o carte nou apărută şi a asculta împreună muzicile preferate ale invitatului.
Ştirile vor fi prezentate la şi jumătate de Ana Maria Adam care e şi coordonator ştiri (Radio Contact, Guerrilla, Gold, MCM, MTV), Maria Ilie (Student FM, HFM) şi Loredana Ailincăi (Radio Total, Gold).
Carte de vizită:
Mihai Găinuşă a împlinit anul acesta, în februarie, 20 de ani de radio. A realizat emisiuni de umor, matinale şi chiar ştiri la Delta RFI, Radio 21 şi Kiss FM.
Laura Ivăncioiu a făcut radio 10 ani, la 21, Delta RFI, Total şi Radio Contact. După matinalul de la Radio Contact, alături de Răzvan Popescu, Laura şi-a deschis agenţia de PR Deci Se Poate. ”Mi se făcuse dor de ascultători, iar un matinal cu Mihai e revenirea ideală. Ne ştim de 19 ani, dar abia acum facem prima emisiune împreună.” La butoane va fi Alex Crăciun, şi el cu o experienţă de 8 ani în radio (Student FM, HFM).
Marius Vintilă este cunoscut pentru cei 15 ani de radio împărţiţi, în principal, între Pro FM şi Radio Guerrilla. De 12 ani este si voice over pentru National Geographic Channel.
Bogdan Strătulă lucrează în media de 25 de ani, a fost prezentator de emisiuni şi director în Nova, Uniplus, Pro FM, Media Pro Music, ZU, Antena 1. ”Prin Radio SEVEN vrem să redescoperim radioul de pe toate frecvenţele oraşului: cultură, mediu universitar, social.”, spune Strătulă.
Director de programe este Mihai Dinu, cu o experienţă de 24 de ani în radio RFI, Gold, Guerrilla.
ACŢIONARIAT. Radio HFM este operat de societatea Mass Media România de Mâine, ai cărei asociaţi sunt: Fundaţia România de Mâine (21 membri fondatori; Preşedinte: Aurelian Bondrea) – 50.0361% şi Universitatea Spiru Haret – 49.9639%.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii