Presa de azi tratează pe prima pagină subiecte dintre cele mai diverse, de la topul celor mai de succes tineri din America, la ipoteze privind incendiul din clubul Colectiv.
Săptămânalul de satiră Kamikaze îşi deschide ediţia de astăzi cu o caricatură a trei dintre "condamnaţii scriitori", care se află acum în penitenciare.
Dan Voiculescu este numit "Băşicspir", Meme Stoica este asociat cu numele "Mememinescu", iar Ioan Niculae este supranumit "Şpagoveanu". "Mai contează ce-au comis când sunt cei mai buni la scris", titrează Kamikaze.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.
Evenimentul zilei: "Colonelul STS nu a dezvăluit nicio noutate! Ipoteza 'Mâna criminală' a apărut chiar în noaptea incendiului din clubul Colectiv". EVZ scrie că "întotdeauna, în faţa unei crime sau eveniment neclar, când se caută vinovaţii, anchetatorii emit ipoteze, construiesc variante de lucru şi investighează pe două sau mai multe piste".
Adevărul: "România din Topul Forbes al celor mai de succes tineri din America". "Clujeanca Anda Gânscă, fondatoarea platformei sociale Knotch, apare în Topul Forbes SUA 2016 al tinerilor care au vârste sub 30 de ani şi care au adus inovaţii importante în diverse domenii", scrie cotidianul editata de Adevărul Holding.
România liberă: "Miliardele înghiţite de natură". Ziarul scrie că în 2015, catastrofele naturale au provocat 23.000 de decese şi pagube materiale de 90 de miliarde de dolari.
Jurnalul Naţional: "Cine este afaceristul care a salvat-o pe Elena Udrea". Ziarul prezintă schema businessurilor falimentare ale "binefăcătorului" Elenei Udrea şi pe ale asociaţilor acestuia, deţinători ai unor tabere de legume şi fructe în Piaţa Progresul şi la gura de metrou Izvor.
Gazeta Sporturilor: "Gigi trage de Budescu. Dilemă: vedeta Astrei între banii arabilor şi şansa de a juca la euro". Ziarul de sport scrie că Becali a oferit condiţii mai bune Astrei decât oferta Al Ahli, dar decizia e la jucător.
Caţavencii: "Anul electoral 2016 începe cu o întrebare pentru credincioşii turmentaţi de-atâta democraţie: Eu cu cine Bobotez?". O caricatură a Patriarhului Daniel spune: "Veniţi, fiilor, şi o să vă fac pescari de oameni! Ca să nu-i mai sculaţi din morţi la fiecare pomană electorală. Nădăjduiesc că ne-om înţelege noi, ce naiba, după Alegeri, şi-mi returnaţi creditul la cât o fi atunci cursul RON-Om care vă votează".
Click!: "Frumoasa blondină a luptat cu toate armele pentru omul de afaceri. Pelinel îi trimitea lui Borcea poze sexy la închisoare"
Libertatea: "Şi-a pus în cap toţi cunoscuţii. Pelinel e aleasa lui Borcea?"
Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.
Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu