Skip to main content

Facebook a lansat un proiect pentru publicitari: reclame cât tot ecranul

 
Facebook a lansat un proiect pentru publicitari: reclame cât tot ecranul

CÂT TOT ECRANUL. Facebook a lansat oficial proiectul Canvas, prezentat pentru prima dată în luna septembrie a anului trecut, data la care a intrat în perioada de probe, scrie BrandRepublic.com.

Publicitate

Prin intermediul acestui serviciu, compania va livra reclame interactive, care ocupă tot ecranul. Reclamele nu vor fi invazive, deoarece vor fi afişate pe Facebook, în newsfeed, la fel ca şi celelalte. Canvas-urile se lansează atunci când utilizatorii dau click pe ele.

Platforma permite utilizatorilor să interacţioneze cu reclama prin "scrolling" orizontal şi vertical. Utilizatorii pot identifica reclamele de tip "pânză" după o mică sageată ce indică faptul că va fi derulată o fereastra full-screen.

Mark D’Arcy, director de creaţie al Facebook Creative Shop (agenţia de social media a reţelei de socializare), a declarat că proiectul Canvas va oferi advertiserilor "mai mult spaţiu" şi le va permite să creeze experienţe unice pe dispozitivele mobile.

În plus, Facebook le va oferi companiilor informaţii despre cât timp petrec utilizatorii în interacţiunea cu reclamele Canvas. De asemenea, nu este nevoie ca advertiserii să descarce vreun software, ei pot să-şi creeze propriile reclame pe Canvas cu o unealtă numită Power Editor, disponibilă pe această platformă.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus