Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi, o organizaţie care se ocupă de sute de copii şi tineri defavorizaţi din regiune, există din 1996 datorită donatorilor care îi sprijină activitatea de zi cu zi. Mulţi dintre susţinători sunt companii, dar, de-a lungul anilor, fundaţia a reuşit să atragă şi numeroşi donatori individuali. Acestea sunt poveştile a trei dintre ei.
Cristi B. este un român care trăieşte în străinătate. A contactat fundaţia în vara lui 2012 pentru a sprijini de la distanţă doi copii.
Înainte de începerea vacanţei de vară donează câte 100 de Euro care asigură costul unei tabere de vară de o săptămână, a unor cărţi şi daruri pe care copiii şi le doresc. Iar grija pentru cele două fetiţe susţinute constant nu s-a oprit la programul lor de centru de zi. Au fost cadouri de Crăciun, de Paşte, pentru copii şi fraţii sau surorile lor, un aparat dentar necesar uneia dintre fetiţe care avea mare nevoie de el.
Din 2014, mai sprijină şi doi tineri, unul la liceu şi altul la facultate. În fiecare vară când vine in Galaţi vizitează la Centru copiii pe care îi ajută. Pe parcursul anilor 2012-2015, suma totală donată depăşeşte 11.000 Euro.
Una dintre cele mai surprinzătoare donaţii pe care le-au primit copiii de la Inimă de Copil nu este o donaţie în bani, ci una în vacanţă. În fiecare vară, copiii au la dispoziţie o casă de vacanţă în Eforie Sud pe o perioadă de aproape şase săptămâni. Anual, peste 120 de copii, însoţiţi de personalul fundaţiei, au avut parte de vacanţa la mare pe care n-ar fi îndrăznit să o viseze. Aceasta este oferită de către managerul olandez al unei companii din Galaţi iar gestul său echivalează doar în anul 2015 cu suma de 75-80.000 lei, cât ar reprezenta cazarea la una din vilele din staţiune in perioada iulie - august.
Dacă cele mai multe donaţii vin de la oameni pe care fundaţia îi cunoaşte sau care au o relaţie cu un alt donator (prieteni, colegi), se întâmplă uneori cei care vor să-i ajute pe copii să nu aibă nicio legătură cu organizaţia. P.V. din Bucureşti a trimit în mai 2012 2.000 lei fundaţiei. Şi pentru că îl cunoşteau, au crezut că a greşit făcând o donaţie aşa de mare sau că a încurcat organizaţia. L-au găsit, i-au mulţumit şi l-au întrebat dacă nu a greşit cumva.
Omul a spus că nu, ştie bine de ce a donat şi către cine. Studiase site-ul, articolele din ziar, toate celelalte referinţe pe care le găsise despre fundaţie şi îi fuseseră de ajuns. De atunci a donat peste 30.000 de lei.
Găseşti în Ghidul Donatorului răspunsuri mai detaliate la toate întrebările pe care ţi le-ai pus vreodată când ai vrut să ajuţi. Ghidul este scris de consilierii de filantropie şi strângere de fonduri ai Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare, un grup de specialişti care de aproape 15 ani promovează filantropia responsabilă în România.
Iniţiativa face parte din proiectul „Punţi pentru resurse – resurse pentru comunităţi” al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare, finanţat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi: www.eeagrants.org.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu