AUDIENŢE. Meciul Franţa - România, care a deschis Euro2016, a adus cifre record pentru TF1, postul care a difuzat partida în Franţa. Peste 14,4 milioane de telespectatori au urmărit partida, anunţă Ozap.com, publicaţie de media din Franţa. Postul care a transmis meciul a obţinut o cotă de piaţă de aproape 55%, ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din francezii cu televizoarele deschise erau pe TF1.
Cifrele au fost cele mai bune din an pentru TF1 şi au fost de şapte ori mai mari decât cel de-al doilea clasat, postul public France 2, care a obţinut o medie de 2,7 milioane de persoane, care a abut programat un serial poliţist, Candice Renior.
Partdida a avut pe final un vârf de 16,5 milioane de persoane.
Cifrele obţinute vineri seara de TF1 cu meciul Franţa - România au fost cele mai bune din acest an, dar şi cele mai mari audienţe ale unui meci al Franţei de la Cupa Mondială din 2014.
Despre audienţele Franţa - România, la Pro TV şi Dolce Sport, paginademedia.ro a scris AICI
Cifrele au fost anunţate iniţial de Dan Negru:
-
Programul complet al meciurilor de la Euro2016, AICI
-
Cine vor fi comentatorii Pro TV de la Euro2016, AICI
-
Cine vor fi comentatorii Dolce Sport de la Euro2016
-
Dolce Sport: Meciurile de la Euro, pe mobil, tablete şi Smart TV. Cât costă abonamentul
-
CNA: Cât pot prelua televiziunile de la Pro TV şi Dolce din meciurile Euro 2016
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii