Skip to main content

VIDEO. Celentano, poezie cu mesaj în Las Fierbinţi. Autor: actorul care-l joacă, Adrian Văncică

 
VIDEO. Celentano, poezie cu mesaj în Las Fierbinţi. Autor: actorul care-l joacă, Adrian Văncică

Poezia lui Celentano a încheiat episodul special din Las Fierbinţi, dedicat zilei de 1 Decembrie. Textul cu un mesaj emoţionant a fost scris chiar de... Celentano. Mai exact, de actorul care îl joacă pe Celentano din Las Fierbinţi, Adrian Văncică.

Publicitate

Adrian Văncică a confirmat pentru Paginademedia.ro că el este autorul poeziei.

Citeşte şi: Un interviu cu Adrian Văncică (Celentano) despre poezia pe care a scris-o

GALERIE FOTO. Imagini din Las Fierbinţi, Marea petrecere naţională

Poezia lui Celentano, în continuare:

„Românie, ţara mea

Astăzi, este ziua ta

La mulţi ani, să fii frumoasă

Îmi pun sufletul pe masă

La mulţi ani, cu sănătate

Ţi le zic, cu drag, pe toate

Eu n-am flori, tu n-ai bomboane

Ai oameni prin tomberoane

Ce ai fost şi ce-ai ajuns

Că dau veselia-n plâns

Nu zic vorbe într-o doară

Nu e românaş în ţară

Să nu aibă un văr, un frate

La muncă, în străinătate

Facem alte ţări frumoase

Construim la alţii case

Cât le îngrijim bătrânii

Aici, ne mănâncă câinii

Românii îşi lasă copiii acasă

Să pună o pâine pe masă

Şi-i văd o lună pe vară

Atunci când se întorc în ţară

Drumul ăsta nu-i uşor

Te usuci încet, de dor

Anglia, Italia,

Cei mai mulţi în Spania

Ne-a bătut Albania

Că nici fotbal nu mai ştim

Peste minge noi sărim

De ea zici că aproape fugim.

Vai de tine, vai de noi

Asta e, ăştia suntem

Noi, la supărare, bem

Europa ne cam ţine la perete

Avem servicii mult prea secrete

Deşi nu-s autostrăzi

La permise-s cozi de cozi

Mulţi se chinuie de foame

Avem mai puţine mame

De pădure, ce să spun

Că pădurea zici că-i drum

Şcoala e pe arătură

Se face pe scurtătură.

Gimnastică nu mai avem

Aia e, atât putem.

Nu mai face nimeni bârna

Nu mai strigă nimeni sârma.

Sănătatea nu-ţi mai spun

Moare pacientu-n drum

Doctorii, precum se ştie,

Sunt plecaţi în pribegie

Cei ce fură milioane

Au costume şi sutane

De-ai trecut prin puşcărie

Nu-i ruşine, e mândrie

Vai de tine, vai de noi

Asta e, ăştia suntem

Noi, la supărare, bem

Românie, ţara mea, astăzi este ziua ta

Şi în loc de o urare

Din pieptuţul meu de dac

Am să strig în gura mare

Iartă-mă că nu mai fac

Nu-i mai las să te mai fure

Nu-i mai las să te înjure

Nu-i mai las să-şi bată joc

Şi de-o fi, ţi-i trec prin foc

Sper că în a mea viaţă

Să te văd din nou în faţă

În faţă pe harta lumii, la-mpărţeală cu jupânii

Asta e, ăştia suntem

Noi, la bucurie, bem

Şi-ţi mai spun, nu mă feresc

Românie, te iubesc”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marcus Serban Adrian Marcus Serban Adrian
    Sa traiasca si actorul si personajul,cuvinte simple care si-au atins tinta,dar intr-o tzara unde cei care au devalizat-o au cele mai mari sanse sa ajunga din nou la butoane ramane doar o poezie si atata
  • Eduard Romaniuc Eduard Romaniuc
    IMPECABIL, IMPECABIL, IMPECABIL,...
  • Violeta Violeta
    Respect pentru un actor de nota 10! Patriotriotism, sinceritate, bucurie, tristete si mult suflet, toate impletite ata de simplu si de frumos! Felicitari pentru ca ati reusit sa rezonati cu sufletele tuturor romanilor simpli si adevarati!
  • mile mile
    brasil , cat timp va exista si las fiebinti
  • TAVI TAVI
    Din pacate e foarte adevarat ce spun versurile lui Celentano,pacat ca noi oameni de randlae ascultam si ramanem cu lacrimi in ochi si un mare nod in gat .
    FELICITATI MAESTRE VANCICA!
  • BASIL BASIL
    cit mai trebuie sa mai rabdam ca smecherii,hotii imbracati la patru ace si acele femei usoare,transformate in "vedete", sa ne duca cu zaharelul.Cind oare ne vom ridica din prostia pe care o debiteaza aceste asa zis VIP???????
  • Adi Adi
    Mda, frumos si, din pacate, adevarat. Nu am urmarit serialul si nici nu il voi urmari. Din cauza ca, probabil, e prea adevarat si ma va intrista stupizenia si prostia din el (din ceea e am vazut in reclame).
  • PARSOR PARSOR
    dau veselia-n plâns

    RESPECT finalul a fost foarte sugestiv... dupa poezie locul era gol
  • mile mile
    cretule , foloseste limba romana sau tu esti de niveul las fiebinti
  • cretu cretu
    Un actor bun cum rar mai vezi. Bravo maestre. Esti tare. Invidiosi stau cu botu pe ***, nu mai comentati acceptati adevarul, omu e bun. Jos palaria.
  • Postolache Costel Postolache Costel
    Astazi, 02.12.2016, nimic altceva nu poate sa aiba un impact mai puternic asupra oricarui roman. E clar ca ne-am saturat de toti " frumuseii si inteligentii" vorbitori perfecti de NIMICURI si aducatori de cele mai perfide daune posibile, acestui popor. Am ajuns sa fim un popor ingenuncheat de cativa de-ai nostri, carora culmea, noi le dam aceasta posibilitate. Mergeti la vot in continuare, dar NU VA MAI LAMENTATI!!!
    Suntem ingenunchiati, da! Sunt si semne, totusi ca nu toti suntem si indobitociti...
  • mile mile
    mareane , este un text obisnuit , nu e nimic special
  • Sorin Sorin
    in traditia lui Cosntantin Tanase! Bravo, d-le Vancica, tineti-o tot asa!
  • marian marian
    Cum comentati cei care spun ca Las Fierbinti este un serial pentru prosti , d le Iuli , mile si toti antenisti care nu le convine . RESPECT MAESTRE . pentru aceste versuri ,sa fie intr un ceas bun . . semnez incult de pro
  • Alexandru albu Alexandru albu
    Bravo maestre....respect

Trimite un comentariu

sus