Skip to main content

Duopolul Google - Facebook, tot mai conturat în SUA: 99% din creşterea veniturilor pe piaţa de publicitate digitală în 2016, în conturile celor doi giganţi

 
Duopolul Google - Facebook, tot mai conturat în SUA: 99% din creşterea veniturilor pe piaţa de publicitate digitală în 2016, în conturile celor doi giganţi

DUOPOL. Facebook şi Google şi-au însuşit 99% din totalul creşterii veniturilor din industria publicităţii digitale din Statele Unite, înregistrată în ultimul trimestru al anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit Fortune.com. Aceeaşi publicaţie vorbeşte despre un „duopol” al celor doi granzi ai online-ului.

Publicitate

Mai precis, din cele 2.9 miliarde de dolari care reprezintă creşterea veniturilor din publicitatea digitală din SUA, în ultimul trimestru al anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Google a primit 54% şi Facebook 45%. Procentul de 1% rămas este împărţit de restul companiilor care dezvoltă tehnologii pentru publicitatea digitală în Statele Unite.

sursa: IAB

sursa: IAB

Google, jumătate din veniturile totale înregistrate în 2015 pe piaţa de publicitate digitală. Facebook, "doar" 15% din venituri.

Potrivit unor date publicate de analistul companiei Pivotal Research, Brian Wieser pentru Bloomberg, veniturile estimative din publicitatea digitală înregistrate în 2015 au fost mai mari cu 20% faţă de 2014, ajungând la un record de 60 de miliarde de dolari. Din această sumă, 65% a mers doar la Google şi Facebook. Concret, Google şi-a însuşit 30 de miliarde de dolari din sumă, iar Facebook 8 miliarde de dolari.

În prima jumătate a anului 2016, veniturile totale în piaţa de publicitate digitală din Statele Unite au atins 32.7 miliarde de dolari. Potrivit studiilor IAB, în ultimii zece ani, veniturile din a doua jumătate a anului sunt aproximativ 50.3% din totalul veniturilor anuale.

sursa: IAB

Conform Interactive Advertising Bureau (IAB), ultimul trimestru al anului 2016 a înregistrat cele mai mari cifre în ceea ce priveşte cheltuielile în piaţa publicitară digitală americană, 17.6 miliarde de dolari, cu 20% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea s-a datorat în principal creşterii industriei de publicitate în mobile şi video. Potrivit IAB, “acest lucru reflectă încrederea publicitarilor în puterea internetului de a conecta oamenii unii cu alţii”.

La o privire mai atentă însă, cea mai mare parte din audienţă este controlată de giganţii Google şi Facebook şi acest control creşte într-un ritm accelerat, scrie Fortune.

Duopolul Google - Facebook are un impact tot mai mare asupra companiilor care dezvoltă tehnologii pentru piaţa de publicitate. Conform unei analize realizată de Financial Times, atât numărul de oferte cât şi valoarea companiilor a scăzut drastic în ultimul an.

Numărul de companii din domeniu a scăzut anul trecut cu 17% comparativ cu anul precedent, potivit unor date furnizate de CBInsights pentru Fortune.com, iar investiţiile au scăzut cu 33%, la 2.2 miliarde de dolari, de la 3.2 miliarde, valoarea investiţiilor în anul 2013.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus