SPECIAL. Îl ştiţi din sute de personaje de desene animate şi reclame. Este Duffy Duck şi motanul Sylvester de peste 20 de ani.
Prin vocea lui, l-aţi auzit în limba română pe Taz sau, mai nou, ce Sid, leneşul din Ice Age.
Are la activ peste 1.300 de voci. A dublat mii de voci în desene animate, reclame sau trailere.
Este vocea din spatele marmotelor Milka şi al celebrei expresii Eram precisă. Acum aproape 20 de ani, a fost castorul Colgate.
Marius Săvescu, una din cele mai active voci din publicitate şi din dublajul animat, vine la PaginademediaLIVE.
Ce personaje a dublat într-o carieră de peste 20 de ani? De ce a ales această direcţie şi nu a urmat actoria de teatru şi film, precum colegii lui? Care sunt provocările unui astfel de job?
Cum a dublat într-o singură înregistrare un film cu cinci personaje diferite? Cât de mare e piaţa vocilor?
Despre tainele unei meserii mai puţin cunoscute, la PaginademediaLIVE.
PaginademediaLIVE se transmite din studioul Mindopoly.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Multumim