Luis Lazarus, cunoscut pentru apariţiile în emisiunile tabloide, revine la TV în postura de moderator. La un post de ştiri şi nu unul tabloid. El va avea o emisiune în weekend.
Lazarus a anunţa pe pagina sa de Facebook, joi seara, că de sâmbăta aceasta, de la 23.00, va realiza o emisiune la B1 TV. „Voi încerca sa ridic valul de pe CELE MAI MARI SECRETE ale ultimilor 27 de ani”, a anunţat Lazarus pe pagina sa de Facebook.
„Începem cu o discutie despre cinci cazuri, cinci artişti extraordinari, cinci oameni speciali si talentaţi, care au murit in condiţii suspecte si care au zguduit Romania, de-a lungul anilor: Mădălina Manole, Sergiu Nicolaescu, Laura Stoica, Ioan Luchian Mihalea si Mihaela Runceanu”, a explicat Lazarus.
Luis Lazarus a mai revenit în televiziune şi în 2012, cu o emisiune tabloid, pe vremea când omul de afaceri Arpad Paszkany investea în Transilvania Live, actualul Look TV. Aventura a durat puţin, doar două luni (detalii, AICI).
El a mai avut şi Lazarus Show, la Kanal D până în 2009. Contracul i-a fost reziliat după ce a primit o amendă-record de la CNA: 100.000 de lei pentru că a difuzat scene dintr-un film porno.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
https://ro.wikipedia.org/wiki/B1_TV