Remus Cernea intră în televiziune. Fostul politician va realiza din această săptămână o emisiune de dezbateri. Remus Cernea va realiza emisiunea Puterea ideilor, începând din 17 iunie, sâmbăta şi duminica, de la ora 14.00, la 15.00.
„O să fie o emisiune despre valori, despre idei care schimbă lumea, despre valori care sunt necesare unei societăţi democratice şi civilizate”, a declarat Remus Cernea într-un scurt interviu pentru Paginademedia.ro.
Postul care va difuza emisiunea: B1 TV.
„Vor fi subiecte foarte variate, de la politică, la valori, la teme de mediu, de drepturile omului, protecţia animalelor, subiecte ştiinţifice, ce ţin de societate, de teme sociale, varietatea va fi foarte largă”, a mai spus Cernea pentru Paginademedia.ro.
„Va fi o emisiune de pe urma căreia telespectatorii vor rămâne pe gânduri şi-şi vor pune ei înşişi probleme”, a mai adăugat el.
Paginademedia: Cine ţi-a propus să prezinţi o emisiune la B1 TV?
Remus Cernea: Am fost sunat de cei de la B1 TV, care m-au întrebat dacă aş fi de acord să avem o colaboare în sensul de a realiza o emisiune. Mi-au spus că m-au urmărit în evoluţia mea publică de ani de zile. De altfel, am fost invitat adesea la B1 TV, dar şi la alte posturi, şi mi-au spus că ar dori să realizez o emisiune în cadrul postului.
Paginademedia: Ai experienţă în zona de media?
Remus Cernea: Până acum, am o vastă experienţă de invitat la emisiuni. Primele mele locuri de muncă, acum 25 de ani au fost tot în presă. În 1991 am lucrat la un ziar, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, ca documentarist. Citeam presa zilei sau arhivele de presă şi extrăgeam informaţii despre diverşi politicieni şi făceam un fel de rezumat pe diverse evenimente sau diverşi politicieni, pentru ca jurnaliştii care scriau articole să aibă la îndemână aceste sinteze. Atunci nu exista calculator, se lucra cu pixul şi carnetul.
Apoi, în 1994 am dat examen ca să fiu angajat la Jurnalul Naţional. Eram vreo 15 – 20 de tineri în sala de examen, iar unul dintre jurnaliştii seniori de acolo pur şi simplu s-a aşezat lângă o tânără şi-i dicta pur şi simplu răspunsurile la întrebări. Iar eu am făcut o relatare despre asta, cum un domn care s-a aşezat în banca unui candidat şi-i spunea răspunsurile. Pentru asta m-au admis. Am lucrat câteva luni la Jurnalul Naţional, apoi am trecut la Jurnalul SF, pentru că la vremea aceea eram pasionat de literatura SF.
În 2000, am condus pentru scurt timp Q Academia, o revistă cu profil economic despre cultura calităţii. Aşadar, primele mele joburi sunt legate de presă. După aceea m-am implicat în activităţi civice.
Paginademedia: Spune-ne despre emisiune. Despre ce va fi?
Remus Cernea: O să fie o emisiune despre valori, despre idei care schimbă lumea, despre valori care sunt necesare unei societăţi democratice şi civilizate. Va fi şi despre ştiinţă. Va fi o rubrică de promovare a ştiinţei, promovării gândirii critice şi promovării unui standard ridicat de civilitate publică.
Voi încerca să menţin un nivel ridicat al discuţiilor, de decenţă şi de soliditate a ideilor. Vor fi şi invitaţi uneori, sau de multe ori vori fi şi invitaţi.
Paginademedia: Ce fel de subiecte veţi aborda?
Remus Cernea: Vor fi subiecte foarte variate, de la politică, la valori, la teme de mediu, de drepturile omului, protecţia animalelor, subiecte ştiinţifice, ce ţin de societate, de teme sociale, varietatea va fi foarte largă.
Paginademedia: Ai candidat la primărie, la preşedinţie, ai fost independet, dar ai intrat în USL ca să ajungi în parlament. Nu afectează asta credibilitatea unui moderator?
Remus Cernea: Eu mă consider în primul rând a fi un cetăţean, indiferent că am ocupat poziţii publice sau că am activat în organizaţii neguvernamentale. M-am considerat totdeauana un cetăţean care doreşte o democraţie cât mai solidă în ţara lui. Lucrurile pe care le-am spus şi îniante să încep să fac politică şi când eram în politică dar şi acum sunt am aceleaşi. Adică, nu s-a schimbat nimic în optica mea şi în felul de a privi lucrurile.
Foarte mulţi oameni sunt de acord cu ceea ce afirm, sunt şi oameni care au idei diferite, cum este şi normal într-o soicetate diversă. Dar cred că până la urmă credibilitatea cuiva se construieşte, în primul rând, pe baza seriozităţii sale şi a sale în a promova o cauză sau alta. Acum, sigur că sunt oameni care mă detestă, sunt şi persoane care apreciază ceea ce spun sau ceea ce fac. Asta este, mergem înainte.
Chiar ieri am avut un mare succes la parlament. O lege pe care am propus-o acum trei ani, pentru a nu mai chinui animale sălbatice la circ. După trei ani de eforturi, în sfârşit legea aceea a fost votată de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.
Paginademedia: Cum crezi că o să-ţi convingi invitaţii să participe la emisiune?
Remus Cernea: Voi invita persoane publice şi persoane mai puţin cunoscute care îşi asumă cauze. Aşadar, vor fi oameni care au convingeri puternice şi care ştiu să le argumenteze. Îmi doresc ca emisiunea să fie un spaţiu al ideilor şi al controverselor bune pentru societate, pentru că o dezbatere sau o controversă evident că nu trebuie iniţiată doar de dragul controversei.
Dar o controversă îi poate face pe oameni să gândească asupra unui subiect pe care îl cunoaşteau mai puţin sau poate îl ignorau sau era vorba despre un subiect faţă de care au o imagine confuză.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Veți plăti factura la începutul emisiunii, ca la ... ?