„ActiveWatch consideră că decizia de a amendare a jurnalistului Cristian Tudor Popescu pentru că a comparat-o pe prim-ministrul desemnat Viorica Dăncilă cu un pavian cu mantie este una abuzivă şi excede mandatul instituţiei”, anunţă ActiveWatch într-un comunicat.
Declaraţia publică vine la câteva ore după decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care l-a amendat pe CTP pentru că a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu o specie de maimuţă (pavian cu mantie). Amendă a luat şi Cosmin Prelipceanu, jurnalistul în a cărui emisiune (Jurnal de seară), s-au făcut afirmaţiile, pentru „lipsa de reacţie” (detalii, AICI).
ActiveWacth a amintit şi jurisprudenţa CEDO potrivit căreia în cazul critcilor, fie ele şi insultătoare, marja libertăţii de exprimare este cu atât mai mare cu cât ţintele sunt reprezentate de politicieni.
Organizaţia remarcă şi celeritatea fără precedent cu care a judecat cazul. Afriamţiile au fost făcute pe 16 ianaurie, pe 18 CNCD s-a autosesizat, iar în două săptămâni a şi luat o decizie.
„În cazul afirmaţiilor mult mai grave ale fostului premier Mihai Tudose, care îi ameninţa pe maghiari cu spânzurătoarea, audierea a avut loc abia pe data de 30 ianuarie, iar hotărârea încă nu a fost emisă, deşi comentariul a fost făcut anterior celui a lui Cristian Tudor Popescu.”, spun cei de la ActiveWatch.
Cât despre amenda dată lui Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24, ActiveWatch precizează că „derapajul CNCD este şi mai flagrant”.
Comunicatul integral, în continuare:
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII COAFURILOR
ActiveWatch consideră că decizia de a amendare a jurnalistului Cristian Tudor Popescu pentru că a comparat-o pe prim-ministrul desemnat Viorica Dăncilă cu un pavian cu mantie este una abuzivă şi excede mandatul instituţiei. Comentariul lui Cristian Tudor Popescu poate fi considerat insultător, însă insultele nu fac obiectul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combatere Discriminării (CNCD) decât în măsura în care sunt adresate unor grupuri de persoane care sunt într-adevăr ţinte ale discriminării, chiar şi numai discursivă. În cazul de faţă, Cristian Tudor Popescu nu se referă la identitatea de gen a doamnei Viorica Dăncilă, ci la ţinuta acesteia. Pentru felul în care îşi poartă părul poate fi criticat un copil, o persoană cu dizabilităţi, un maghiar – atât timp cât referirea la coafură nu este relevantă pentru calitatea de membru al unei comunităţi vulnerabile la discriminare, aceasta nu face obiectul CNCD.
Ţinem să aducem aminte instituţiei care, de altfel, în hotărârile sale, face constant trimiteri la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că CEDO a hotărât în repetate rânduri că, în cazul critcilor, fie ele şi insultătoare, marja libertăţii de exprimare este cu atât mai mare cu cât ţinta acestora este o persoană mai prezentă în spaţiul public şi cu atât mai mult în cazurile în care ţintele sunt reprezentate de politicieni care ocupă funcţii de demnitate publică. Amintim, de asemenea, de speţa Mladina D.D. Ljubliana v. Slovenia, în care CEDO a hotărât că expresia „un om falimentar din punct de vedere cerebral,[...] [care] într-o ţară demnă de respect nu ar putea fi nici măcar om de serviciu într-o şcoală primară”, folosită pentru a descrie un politician, a fost considerată de CEDO ca fiind protejată de libertatea de exprimare.
În legătură cu amenda primită de Cosmin Prelipceanu pentru că nu a reacţionat la afirmaţia făcută de Cristian Tudor Popescu, considerăm că derapajul CNCD este şi mai flagrant. Prin prisma jurisprudenţei pe care tocmai a creat-o, CNCD ar trebui să-şi aplice singura amenda maximă tot pentru că nu a reactionat în anul 2016, când a avut de soluţionat cazul unui consilier local din Mahmudia care a spus, printre altele, „pentru mine, cel mai bun ţigan este cel mort”. Cu acea ocazie, CNCD a închis dosarul, în ciuda caracterului flagrant rasist, pentru că - atenţie - plângerea nu conţinea adresa reclamatului (repetăm, consilier local în Mahmudia, deci adresa primăriei, unde reclamatul lucra, era uşor de obţinut!).
Celeritatea cu care a reacţionat CNCD în cazul coafurii Vioricăi Dăncilă este fără precedent în istoria acestei instituţii. Cristian Tudor Popescu a făcut afirmaţia pe data de 16 ianuarie, pe 18 ianuarie CNCD se autosesiza cu privire la caz, pe 23 ianuarie erau organizate audierile iar pe 31 a fost emisă hotărârea.
Spre comparaţie, în cazul afirmaţiilor mult mai grave ale fostului premier Mihai Tudose, care îi ameninţa pe maghiari cu spânzurătoarea, audierea a avut loc abia pe data de 30 ianuarie, iar hotărârea încă nu a fost emisă, deşi comentariul a fost făcut anterior celui a lui Cristian Tudor Popescu. De asemenea, unanimitatea deciziei a fost impresionantă. Punând în contextul altor dosare pe care instituţia le are în lucru sau pe care le-a soluţionat deja, se poate constata că CNCD a comis o abatere gravă de la propria jurisprudenţă, ceea ce ne îndreptăţeşte să considerăm că în hotărârea pe care a luat-o a intervenit o argumentaţie străină de misiunea instituţiei, de sorginte evident politică.
ActiveWatch solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să nu se abată de la misiunea cu care instituţia a fost însărcinată în societatea românească şi să se concentreze pe cazurile reale de discriminare şi discurs instigator la ură pe care le are de rezolvat.
Comentarii
Cum adica este adevarat ce spune CTP? Ce importanta are ca premierul tarii tale seamana cu un pavian cu mantie sau cu un cocostarc sau cu o pisica sau cu un rinocer sau cu un pelican sau cu o caprioara?
Asta trebuie sa decidem noi acum, cu cine seamana Dancila?
Dupa acest comentariu al lui CTP, Mircea Badea l-a numit pe CTP ''macac'', dar acest Badea a spus apoi ca vrea sa-i dea lui Dancila niste sfaturi despre stil, si cum a vazut-o el de aproape pe Hillary Clinton si a vazut ca are oja incolora, asa ca Dancila trebuie sa aiba si ea oja incolora, nu roz cum are acum. Ce o fi si in capul lui Badea de a avut grija sa verifice unghiile lui Hillary Clinton.