Înţepături către stand-uperi de la grupul Vouă, o trupă de umor lansată în urmă cu 35 de ani, contemporană cu Divertişii.
Aluziile vin de la Adrian Fetecău, fondatorul Vouă, trupă care şi-a lansat, de curând, un canal pe Youtube: Vouă TV.
Atunci ”când nimic nu ai a spune”, te apuci ”sa-ţi scoţi şi să-ţi bagi”, scremându-te să smulgi aplauzele celor din sală... Jalnic mod de a face umor! I-aş întreba pe ”regi” dacă acasă, în faţa părinţilor şi familiilor lor ar putea debita atâtea porcării?, spune Fetecău.
Adrian Fetecău:
“Trăim într-o perioadă în care au apărut regi în toate domeniile, inclusiv în umor! ”Kings ok comedy” îi vedeţi pe toate gardurile din Capitală, doar că pe afişele care vestesc spectacolul din decembrie de la Sala Palatului se menţionează că acesta este ”interzis minorilor”! Păi, nu înţeleg despre ce fel de umor vorbim... Unul interzis liceenilor?
Unul la care părinţii trebuie să-şi lase copiii acasă? Unul la care “regii” respectivi nu-şi pot aduce proprii “prinţi”, a se citi fiicele şi fii minori?! Ca să-l parafrazez pe Eminescu, atunci ”când nimic nu ai a spune”, te apuci ”sa-ţi scoţi şi să-ţi bagi”, scremându-te să smulgi aplauzele celor din sală... Jalnic mod de a face umor!
I-aş întreba pe ”regi” dacă acasă, în faţa părinţilor şi familiilor lor ar putea debita atâtea porcării?
Să fim bine înteleşi, eu nu vorbesc de pe poziţia vreunui pudic ciudat, doar mă mir că, după sticla televizorului, lemnul scenei a ajuns să suporte şi el toate măscările care au alterat îngrozitor gustul tinerei generaţii.... Una-i să te exprimi în nu ştiu ce club obscur şi alta-i să baţi toba la Sala Palatului, fără să iţi pui problema că faci rău pe termen lung tinerilor care încep să creadă că doar acesta-i stilul în care se mai poate face umor în România!"
Poziţia lui Fetecău este şi motivaţia pentru lansarea canalului de youtube:
"Dorim să demonstrăm că umorul se poate face şi fără evocarea neîntreruptă a organelor genitale... Este vorba de un umor nescremut, în stilul caracteristic al Grupului VOUĂ, cu priză la public...
Mă bazez pe faptul că în formula actuală, cu actori profesionişti (Vlad Jipa, Jean Lemne, Andrei Necula şi Florin Nan) şi cu vechii mohicani Ovidiu Mihăilescu şi Dan Caramihai, care asigură momentele muzicale, am tot susţinut spectacole în ţară, la diverse evenimente, iar lumea a râs sănătos, două ore, fără sa fie nevoie sa ne desfacem la şliţul... cuvintelor!"
Am demonstrat că nu trebuie interzişi minorii la reprezentaţiile de umor.
Despre canalul Vouă TV?
Vor fi şi producţii noi ale trupei, care se vor referi la teme actuale care ne ”macină” pe toţi, spune Fetecău.
"Îi veţi revedea şi pe Marilena Chelaru şi Tudorel Filimon, ”nea Popa” din ”La bloc”, şi pe venerabilul Candid Stoica.
Veţi vedea, în premieră absolută, şi imagini de arhivă ale spectacolelor grupului susţinute înainte de '89, ca să ştiţi de ce am avut belele cu autorităţile vremii...
Mai târziu, vă promitem chiar şi o piesă de teatru, ”Stăpânul Ciolanului”, o comedie spumoasă a cărei premieră la Teatrul de Comedie am filmat-o în condiţii profesioniste."
Comentarii
E ca si cum eu m-as bate pe titulatura Doru Octavian Dumitru sau Tociu si Palade
P.s.: Urat nume.
Domnul Petrișor Obae
Pagina de Media SRL, București, Electromagnetica Business Park, Calea Rahovei 266-268, Corp 3, Parter, Camera 20 B, Sector 5
Fundația “VOUĂ” în calitate de unic proprietar și detinător al mărcilor “VOUĂ” și “GRUPUL VOUĂ”, înregistrate la OSIM ( Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ) - clasa 41, reprezentată legal prin Președintele acesteia Adrian Pătrașcu și Vicepreședintele Vasile Mincu, prin prezenta:
NOTIFICARE
Somează pe domnul Petrișor Obae, administratorul SC Pagina de Media SRL și al site-ului paginademedia.ro că îi este interzis să folosească în mod ilegal mărcile “VOUĂ” și “GRUPUL VOUĂ” în articolele publicate pe site-ul paginademedia.ro, în emisiuni de televiziune, în articole din presă, afișe, pe canalele youtube și facebook sau orice alte forme de publicitate.
Fundatia VOUĂ notifică pe domnul Petrișor Obae că este indus în eroare de Fetecău Adrian si că vor răspunde în comun, dar și individual, pentru daunele produse Fundației VOUĂ dacă în continuare vor folosi brand-urile VOUĂ și GRUPUL VOUĂ.
Folosirea în continuare a mărcilor VOUĂ și GRUPUL VOUĂ creează Fundatiei VOUĂ grave prejudicii morale și materiale, motiv pentru care, în cazul în care acest abuz va continua, ne vom adresa instanțelor judecătorești și vom uza de toate pârghiile legale pentru tragerea la răspundere penală și civilă a tuturor celor implicați în folosirea fără vreun drept a mărcilor aparținând subscrisei. Pentru o bună informare vă aducem la cunoștință că numitul Fetecău Adrian este administrator al Fundației “compania teatrală vouă” și nu are nimic în comun cu Fundatia “Vouă”.
În cazul în care nu veti face toate demersurile legale necesare pentru rezolvarea acestei situatii si veti folosi în continuare marca “VOUĂ” și “GRUPUL VOUĂ”, ne vom adresa instanțelor de judecată pentru obligarea voastră la plata prejudiciilor morale și materiale suferite de subscrisa prin încălcarea cu bună știință a drepturilor acesteia, urmând să suportați toate cheltuielile legate de acțiuni în instanță, taxe de timbru, onorarii de avocat, de executor, plus daunele morale și materiale cuantificate pe toată durata folosirii fără drept a mărcilor în cauză.
Fundatia VOUĂ
Președinte Vicepreședinte
Adrian Pătrașcu Vasile Mincu