AUDIENŢE SERIALE NOIEMBRIE. Cel mai urmărit serial al lunii noiembrie este, din nou, Las Fierbinţi. Serialul Pro-ului mai bifează o lună în poziţia de cel mai urmărit serial al lunii, cu o uşoară creştere faţă de luna trecută.
Las Fierbinţi a fost serialul preferat al românilor, cu peste 2,3 milioane de urmăritori la nivel de ţară.
Serialul Ruxandrei Ion a fost al doilea cel mai urmărit serial al lunii noiembrie. Locul trei a fost împărţit de Mireasa din Istanbul de la Kanal D şi Triplusec de pe Pro TV. Serialul turcesc a avut naţionalul şi urbanul, iar publicul comercial s-a dus către comedia românească.
În Top 20 cele mai urmărite seriale la nivel naţional, televiziunile din Pache Protopopescu, Pro TV şi Pro 2 au avut mai mult de jumătate din serialele prezente în top.
Postul naţional TVR 2 are o prezenţă în topuri, cu serialul Pactul şi ruşinea. De la televiziunile AXN şi Comedy Central vin serialele Scorpion şi Doi bărbaţi şi jumătate, cu prezenţe în topul comercial.
Paginademedia.ro vă prezintă cele mai urmărite seriale ale lunii noiembrie
NAŢIONAL. Fierbinţenii sunt preferaţii ţării. Serialul a avut o medie de 2.333.000 de telespectatori, în creştere faţă de luna trecută. Tot în creştere se s-a aflat şi locul doi, Fructul Oprit, care a obţinut media de 1.452.000 de urmăritori.
Locul trei a revenit serialului Mireasa din Istanbul, cu aproximativ 1.069.000 de telespectatori.
URBAN. Oraşele au vrut să vadă aventurile lui Firicel şi Celentano. Mai exact, 1.042.000 de persoane din mediul urban s-au uitat la serialul Las Fierbinţi în luna noiembrie.
Fructul Antenei avut locul al doilea (ca şi lunea trecută), cu o medie de 691.000 de telespectatori. Mireasa din Istanbul rămâne cel mai urmărit serial al Kanal D şi al treilea cel mai vizionat în mediul urban, cu 459.000 de privitori.
COMERCIAL. Serialul de pe Pro TV rămâne cel mai urmărit şi în rândul tinerilor de la oraşe, publicul din segmentul comercial. 495.000 de telespectatori au văzut Las Fierbinţi luna trecută.
Fructul Oprit, locul doi şi pe comercial, cu o medie de 326.000 de urmăritori. Locul trei pleacă de la Kanal D şi se duce la serialul Triplusec al Pro-ului, la care s-au uitat aproximativ 262.000 de persoane.
Cele mai urmărite seriale în luna noiembrie 2018, pe targetul NAŢIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | ||
---|---|---|---|---|
1 | Laf Fierbinti (sez. 14) | Pro TV | 2.333.000 | 13.0 |
2 | Fructul Oprit (sez. 2) | Antena 1 | 1.452.000 | 8.1 |
3 | Mireasa din Istanbul | Kanal D | 1.069.000 | 6.0 |
4 | Triplusec | Pro TV | 954.000 | 5.3 |
5 | Lectii de viata (sez. 3) | Pro TV | 765.000 | 4.3 |
6 | Lectii de viata (sez. 4) | Pro TV | 746.000 | 4.2 |
7 | Suflete tradate | National TV | 677.000 | 3.8 |
8 | Dragoste si ura | National TV | 544.000 | 3.0 |
9 | Un destin la rascruce | Kanal D | 372.000 | 2.1 |
10 | Sandokan, tigrul Malaeziei | National TV | 304.000 | 1.7 |
11 | Pacatul si rusinea (sez. 2) | TVR 2 | 273.000 | 1.5 |
12 | Dragoste de contrabanda | Pro 2 | 223.000 | 1.2 |
13 | Fara privirea ta | Pro 2 | 216.000 | 1.2 |
14 | Pradatoarea (sez. 1) | Pro TV | 210.000 | 1.2 |
15 | Stadiul relatiei: complicat | Pro 2 | 195.000 | 1.1 |
16 | Furie si dragoste | National TV | 180.000 | 1.0 |
17 | Dincolo de noi | Pro 2 | 176.000 | 1.0 |
18 | Lista neagra (sez. 5) | Pro TV | 170.000 | 1.0 |
19 | A doua sansa (sez. 2) | Happy Channel | 165.000 | 0.9 |
20 | Pe taramul dorintei) | Pro 2 | 161.000 | 0.9 |
Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA
Cele mai urmărite seriale în luna noiembrie 2018, în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | ||
---|---|---|---|---|
1 | Laf Fierbinti (sez. 14) | Pro TV | 1.042.000 | 10.8 |
2 | Fructul Oprit (sez. 2) | Antena 1 | 691.000 | 7.2 |
3 | Mireasa din Istanbul | Kanal D | 459.000 | 4.8 |
4 | Triplusec | Pro TV | 448.000 | 4.7 |
5 | Lectii de viata (sez. 3) | Pro TV | 326.000 | 3.4 |
6 | Lectii de viata (sez. 4) | Pro TV | 320.000 | 3.3 |
7 | Suflete tradate | National TV | 302.000 | 3.1 |
8 | Dragoste si ura | National TV | 239.000 | 2.5 |
9 | Sandokan, tigrul Malaeziei | National TV | 172.000 | 1.8 |
10 | Pacatul si rusinea (sez. 2) | TVR 2 | 164.000 | 1.7 |
11 | Un destin la rascruce | Kanal D | 141.000 | 1.5 |
12 | Pradatoarea (sez. 1) | Pro TV | 127.000 | 1.3 |
13 | Dragoste de contrabanda | Pro 2 | 124.000 | 1.3 |
14 | Mama | Happy Channel | 115.000 | 1.2 |
15 | Lista neagra (sez. 5) | Pro TV | 106.000 | 1.1 |
16 | Lista clientilor (sez. 2) | Pro TV | 89.000 | 0.9 |
17 | Furie si dragoste | National TV | 89.000 | 0.9 |
18 | A doua sansa (sez. 2) | Happy Channel | 89.000 | 0.9 |
19 | Fara privirea ta | Pro 2 | 86.000 | 0.9 |
20 | Stadiul relatiei: complicat | Pro 2 | 82.000 | 0.9 |
Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA
Cele mai urmărite seriale în luna noiembrie 2018, pe segmentul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | ||
---|---|---|---|---|
1 | Laf Fierbinti (sez. 14) | Pro TV | 495.000 | 11.2 |
2 | Fructul Oprit (sez. 2) | Antena 1 | 326.000 | 7.4 |
3 | Triplusec | Pro TV | 262.000 | 6.0 |
4 | Lectii de viata (sez. 3) | Pro TV | 130.000 | 3.0 |
5 | Lectii de viata (sez. 4) | Pro TV | 118.000 | 2.7 |
6 | Mireasa din Istanbul | Kanal D | 118.000 | 2.7 |
7 | Pradatoarea (sez. 1) | Pro TV | 89.000 | 2.0 |
8 | Suflete tradate | National TV | 83.000 | 1.9 |
9 | Sandokan, tigrul Malaeziei | National TV | 73.000 | 1.7 |
10 | Lista neagra (sez. 5) | Pro TV | 65.000 | 1.5 |
11 | Lista clientilor (sez. 2) | Pro TV | 56.000 | 1.3 |
12 | Dragoste si ura | National TV | 55.000 | 1.3 |
13 | Un destin la rascruce | Kanal D | 44.000 | 1.0 |
14 | Dragoste de contrabanda | Pro 2 | 41.000 | 0.9 |
15 | EROII (IV)/HEROES (IV) | Antena 1 | 37.000 | 0.9 |
16 | DOI BARBATI SI JUMATATE (VIII)/TWO AND A HALF MEN (VIII) | Comedy Central | 37.000 | 0.8 |
17 | SCORPION (IV)/SCORPION (IV) | AXN | 31.000 | 0.7 |
18 | Pacatul si rusinea (sez. 2) | TVR 2 | 30.000 | 0.7 |
19 | Regina | Pro 2 | 30.000 | 0.7 |
20 | Inima nu cere voie | Pro 2 | 29.000 | 0.7 |
Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii
Ca sa nu zic de lunile septembrie, octombrie. Sub 7 a facut...
Si in legatura cu "Triplusec". Diferenta de 1,4 pe comercial fata de locul 2 ? Nu vad nimic "rau" aici. Sa nu mai zic de raportul dintre national si comercial. Mai mult tineri fata de "pensionari".