Skip to main content

România 9, din nou la „nouă”. Ce audienţe a avut Ionuţ Cristache la ora 19.00

 
Ionuţ Cristache
Ionuţ Cristache

România 9 se întoarce din nouă la ora „nouă”. Emisiunea lui Ionuţ Cristache, de la TVR 1, revine la ora „tradiţională” de difuzare, 21:00. Producţia va acoperi şi dezbaterile electorale pentru europarlamentare şi se va numi „EuRo 19”, informează HotNews.

Publicitate

Modificarea vine la nici o lună după ce talk show-ul „România 9” a fost mutat de la 21:00 la 19:00, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. La vremea respectivă, moderatorul Ionuţ Cristache spunea că mutarea „va fi doar pe perioada campaniei electorale”.

Ce audienţe a avut Ionuţ Cristache în luna în care a fost la ora 19.00?

Cifrele emisiunii în varianta de la 19.00 au fost mult sub difuzările de la 21.00. Mult.

De altfel, a scoate rating pe intervalul 19.00-20.00 este o adevărată "misiune imposibilă". Pro TV are Ştirile de la 19.00 (cu aproape patru milioane de români pe post), Antena 1 difuzează Observatorul, iar Kanal D are, de asemenea, ştiri în program.

Paginademedia.ro vă prezintă situaţia, în cifre:

  • De la ora 21.00, România 9 (ora 21.00) atrăgea 110.000 de telespectatori la nivel naţional (0,6 rating). În luna de la ora 19.00, Cristache avea sub 50.000 de români pe post.
  • La oraşe, România 9 era urmărită de 50.000 de români. De la ora 19.00, emisiunea lui Cristache număra 30.000 de telespectatori.
  • Pe publicul comercial, TVR 1 aproape că nu există. Avea cifre foarte scăzute pe publicul tânăr şi de la ora 21.00: 12.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani. De la ora 19.00, situaţia este şi mai dramatică: 6.000 de tineri (adică 0,1 rating).

Reprezentanţii TVR au precizat că emisiunea "EuRo 19", ce va fi moderată de Cristache începând din 30 aprilie, mai scrie Hotnews.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adhan adhan
    Cel mai mare *** în viață, cel mai slab dintre asa zișii jurnaliști . Cum naiba să-l pui pe ăsta,să-l compari măcar cu un Cătălin Ștefănescu ?! Sau chiar cu alți profesioniști adevărați din TVR sau de aiurea ?! Fără a-l îndrăgi pe sas sau PNL/PSD/PDL/USR etc sau pe oricare alt catindat /partid actual , nu trebuie să fi mare observator ca să detectezi clara înclinație politică absolut partinică a respectivului limbric pe care-l plătește așa zisa independentă televiziune publică , pentru care NOI plătim.
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Pe acest domn nu pot sa îl sufăr. Vorbește mult și prost. E dezlinat, fără idee și militant pesedist.
  • calu lu fat-frumos calu lu fat-frumos
    Oricata audienta ar avea e mult prea mare pentru asta.
  • Mihai Mihai
    Nu mai introduce comercial,nu exita la tvr comercial,deci daca esti platitor de taxe si ai 55 de abi nu mai contezi? Tot platitor de taxe esti
  • Da Da
    Cand era la 19 se numea Romania 9, cand e la 9 se cheama euRo 19 ... Asta inseamna sa fii mafiot....
  • Inu Inu
    50.000? 30.000? Si il mai baga cineva in seama?
  • Maria Marinescu Maria Marinescu
    Ce nu face Gradea că să își salveze sinecura?
  • livia pilă livia pilă
    Doina Gradea executa ordinele Atita s-a plins Cristace superiorului lui, Dan Voiculescu, că este marginalizat, că nu își poate indeplini misiunea și uite acum isi vede visul implinit.
  • jk jk
    Si din iunie revine la vechea denumire?
  • Adi Adi
    Se poate mai rau? Ce contează? Banii vin oricum.Si sunt muuulti! Invers proporțional cu audienta!
  • F F
    Nici la audiențele astea nu este taxat de tvr? Sau pentru tvr astea sunt audiențele dorite?

Trimite un comentariu

sus