PARTENERIAT. Reprezintă criptomonedele viitorul? Ce se mai aude de Bitcoin? Ce trebuie să faci cu banii tăi în viitorul apropiat? Ce s-a schimbat în zona FinTech în ultimul an?
Sunt doar câteva dintre întrebările care îşi vor găsi răspuns în cadrul iCEE.fest: UPGRADE 100, festivalul cunoscut pentru că aduce în România toate marile companii globale din digital, încă din 2012.
Anul acesta, peste 150 de speakeri, experţi şi autori ai unor lucrări importante din domeniul transformărilor provocate de Internet şi de noile tehnologii vor prezenta în cadrul festivalului, care va avea loc în Bucureşti, pe 13 şi 14 iunie – adică în mai puţin de 2 săptămâni.
Printre alţii, si Salim Ismail, co-fondator al “Singularity University” – invitat special în acest an la festival – va expune în cadrul unei prezentări complexe impactul pe care tehnologia îl va avea şi în ce numim azi bani, bănci, sistem monetar.
Agenda UPGRADE 100 cuprinde nu mai puţin de 11 linii distincte de conţinut, iar FINTECH & eMONEY va aduce în faţa publicului atât reprezentanţi ai băncilor cât şi experţi şi fondatori de companii ce performează la nivel global în acest domeniu.
Contentul FINTECH & eMONEY de la UPGRADE 100
Una dintre cele 8 scene ale festivalului va fi dedicate, pentru o zi, acestei linii de conţinut.
Astfel, în prima zi de iCEE.fest: UPGRADE 100, pe Focus Stage 2, sunt programate: o sesiune cu prezentări ale unor experţi în domeniu, un workshop dedicat capcanelor din zona Fintech şi o sesiune de Q & A alături de reprezentanţi ai unor companii care dictează trendul atunci când e vorba despre cum ne punem la adăpost, ne investim sau ne cheltuim banii.
>>> Sesiunea 1: Blockchain, Fintech şi Viitorul Banilor
Co-fondator & Board Director @ FintechOS, Sergiu Negut ne va spune cât de rapid poate creşte afacerea ta folosind metode Fintech iar Irina Scarlat, Country Manager Romania @ Revolut ne va împărtăşi din secretele companiei care la începutul anului adunase peste 150k clienţi în România.
Despre o nouă era în zona efectuării plăţilor vorbeşte Mihai Dragan, Fondator @ Oveit, în timp ce Louise Beaumont, Chair, Advisor, Angel Investor @ techUK, Pay.UK va deschide discuţia depre open banking.
Vor mai prezenta: Marian Ignat, Executive Director, Digital Banking Division @ BCR – despre impactul pe care aplicaţia George si tehnologia o are în business-ul celei mai mari bănci din România, Aviv Lichtigstein, CEO & Fondator @ 101 Blockchains şi Marius Nedelcu, Head of Growth @ TransferGO.
De asemenea, Bartosz Golba, Head of Wealth Management la Global Data, va susţine un keynote despre datele care arată schimbările care vor perturba sistemul financiar în următorii ani.
>>> Workshop: Posibile cauze pentru care metodele Fintech nu funcţionează şi cum le putem evita, alături de Greg Watts, Fondator @ Demand Creation Partners.
•Cele 5 puncte absolut necesare pentru a-ţi creşte afacerea Fintech este topicul de plecare al acestei discuţii, la care vor participa speakerii din panel.
Pe site-ul UPGRADE 100 puteti găsi detalii, studii de caz spectaculoase şi un preview a ce va fi pe scena festivalului care va avea loc în Bucuresti, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, în 13 si 14 iunie.
- SPEAKERII, grupaţi pe domenii de interes, sunt listaţi aici.
- AGENDA festivalului este publicată aici.
- BILETELE care au mai rămas disponibile sunt aici.
iCEE.fest: UPGRADE 100 are loc la Bucuresti în mai puţin de 2 săptămâni, în perioada 13-14 iunie 2019, pentru al 8-lea an consecutiv, şi este realizat cu sprijinul Orange, Nissan, George / BCR, Coca-Cola, GLO, mPlatform, MedLife, Verizon Media, SalesForce, MedLife, Majoritas Academy şi a altor susţinători.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu