După Smart TV, omul de afaceri Adrian Sârbu, părintele Pro TV, pregăteşte lansarea a încă trei televiziuni. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat acordarea a încă trei licenţe pentru trei posturi TV: unul de ştiri, unul de business şi unul de divertisment.
Este vorba despre televiziunile Aleph Business (generalist), Aleph News (tematic informativ) şi Aleph Comedy (tematic divertisment).
De ce Aleph?
Compania care va opera cele trei licenţe este Aleph Media SRL, o societate în care acţionar este Cristina Iacob, regizorul unor filme precum Selfie şi Oh, Ramona şi iubita omului de afaceri.
Sunt trei televiziuni şi mai urmează două, după cum a anunţat Adrian Sârbu, în faţa membrilor CNA. Acesta a declarat că va mai veni în faţa CNA cu două solicitări, una pentru un post educativ şi alta pentru o televiziune de lifestyle.
Ca şi în cazul Smart TV, post pentru care Adrian Sârbu şi Marius Tucă au intrat într-un parteneriat, şi în cazul posturilor Aleph, publicul ţintă este unul educat, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 si 54 de ani, cu un venit lunar peste medie.
Adrian Sârbu, în faţa CNA:
„Sunt nişte canale care exprimă interese pentru un public pe care noi vrem să-l atingem. Un public cu un venit peste mediu şi cu educaţie superioară care nu-şi găseşte astăzi locul în televiziunea de cablu.
Aceste trei canale sunt prima parte dintr-un grup de cinci canale pe care vrem să le lansăm. Mai avem în plan unul de educaţie şi altul de lifestyle, tot sub această umbrelă, Aleph.
Aleph va fi, după lansarea canelelor, o platformă gen Netflix, în care conţinutul tuturor canalelor va fi integrat şi evident ea va fi operată din punct de vedere business după modelul platformelor tip VOD.
Iniţial, vom pleca cu canale separate, pe cablu, satelit şi online şi ulterior programele vor fi adunate în acest cloud pe care l-am numit Aleph. Principala noastră preocupare este şi va fi concentrarea pe programele proprii.”
Adrian Sârbu, despre cele trei posturi:
„Canalul de ştiri este canal pur de ştiri pure şi nu unul de comentarii. Este un canal care îşi propune să ofere o imagine nefiltrată a realităţii româneşti dar şi globale. Va fi probabil primul canal cu semnificativ mai multe ştiri internaţionale decât canalele actuale de ştiri.
În România, ştirile internaţionale nu au funcţionat o vreme. Astăzi, cel puţin pentru public pe care vrem să-l atingem, aceste ştiri internaţionale sunt importante şi acest public şi le accesează în general în online.
Vorbim de un canal care va avea să sperăm un produ de până la 100 de ştiri pe zi, acoperind toate domeniile de interes ale targetului nostru.”
„Canalul de business este un canal de entertainment pentru comunitatea de business.”
„Al treilea canal este un canal pur de entertainment, care abordează esenţa entertainmentului, comedia. (...) Acest canal va fi concentrat pe valorificarea resurselor de a genera umor în programe.
Vom avea şi programe străine, dar în principal vorbim de programe româneşti. E un canal mai dificil cu o investiţie mult mai mare şi este mare şi pentru că talentele sunt limitate în România. Nu sunt suficient valorificate de piaţă şi atunci nu s-au format. Evident, că vorbim de un umor de tip bun şi nu de un umor suburban, mârlănesc, care din nefericire e prezent mai ales în online.”
Acţionariat. Aleph Media este deţinută de Prosperya Financial Management (99,9863%) şi Zazu Film (0,013%). În Prosperya Financial Management acţionari sunt Cristina Iacob (97,959%) şi Daniel Iacob (2,041%).
Investiţii.
- Aleph Business - 5,4 milioane de euro.
- Aleph News - 1,7 milioane de euro
- Aleph Comedy - 6,9 milioane de euro.
De ce se numeşte Aleph?
Cum explică reprezentanţii companiei numele Aleph pentru noile posturi:
„Aleph sau Alif este prima literă în alfabetul ebraic şi în cel arab. A fost, de asemenea, prima literă a limbilor leagăn ale civilizatiei persana şi aramaica.
În ebraică, Aleph este prima literă şi primul numar Începutul, Primul pas, Cel mai important.
Pentru scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, Aleph este punctul din spaţiu care conţine toate celelalte puncte, Infinitul.
Cine priveşte în el vede orice din Univers, inclusiv pe el însuşi, fără distorsiuni, fără interferenţe, fără imagini suprapuse.
Aleph Media este imaginea adevărată, corectă, fară stridenţe, fără zorzoane şi exagerări, a lumii de astăzi.
Din aglomerarea infinitului de idei şi de acţiuni din peisajul media, vrem să extragem şi să arătăm binele.
Aleph este promisiunea noastră să prezentăm adevărul netrunchiat, realitatea necosmetizată.”
Aprobarea licenţelor a trecut la limită. Doar şase dintre cei opt membri prezenţi în şedinţa de astăzi au votat „pentru”: Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Nicolaie Bălaşa, Monica Gubernat, Ramona Sorescu, Orsolya Borsos.
Împotrivă au fost Dorina Rusu şi Cristina Pocora. Pocora şi-a justificat votul împotrivă spunând că este rezervată întrucât postul Smart TV, pentru care CNA a dat recent licenţă, nu a fost încă lansat.
„Dacă proiectul va fi aşa cum ni s a prezentat, cu dragă inimă îi încurajăm că continue. Însă până atunci nu voi vota acest proiect”, a spus Cristina Pocora.
O altă părere a avut Monica Gubernat, preşedintele propus al CNA:
Totuşi, vorbim despre Sârbu
Monica Gubernat:
"Totuşi, vorbim despre o personalitate care a făcut ceva pentru audiovizualul din România. Totuşi, vorbim despre Sârbu.
Dacă vreţi să ştiţi cum va arăta canalul de ştiri, uitaţi-vă peste ştirile Mediafax, bănuiesc că toţi le găsiţi ireproşabile.
Dacă vreţi entertainment, ultimele filme produse de domnul Sârbu sunt pe Netflix. Le-am văzut eu aseară. Sunt singurele filme româneşti pe Netflix. Dacă dumneavoastră găsiţi alte filme româneşti pe Netflix, îmi ridic pălăria.
Despre acest tip de personalitate vorbim şi acest tip de personalitate vrea să facă ceva în România. Dacă acest tip de proiect moare, înseamnă că televiziunea din România moare."
Comentarii
Este foarte simplu sa fii genial cand esti protejat de puterea politica si mai ales din punct de vedere fiscal.
Ce usor se cladesc imperiile(de carton) astfel.
Dar sa nu uitam cum s-a intors pachet in Romania dupa stagiul mai mic de un an la CME. Deh, pana s-au prins aia ca au de fapt de-a face cu un specialist in matrapazlacuri, a mai papat nenea genialu' vreo 11 salarii.
Bonusurile de performanta ciu-ciu, s-au trezit aia, la limita, daca se facea anul complet ii ardea grav.
Inapoi la Romanik, cat pe ce sa primeasca niste bratari cu termen definit, noroc cu "dublurile din pachet" date la schimb.
In fine, am obosit, de ce credeti ca a descalecat "cius" la Bucharest(?) si s-a apucat de maturat prin ograda. Ietete, tocmai cand se canta prohodul Pro-ului, ce sa vezi: merge chiar mai bine!
Hahaha... condoleante finantatorilor proiectului Aleph!