Un nou sezon, un nou coprezentator pentru Gina Pistol. Al treilea. Show-ul produs de Mona Segall va fi prezentat de Gina Pistol alături de Oase (Ionuţ Dongo), câştigătorul sezonului doi Asia Express (alături de CRBL).
Ionuţ Dongo aka Oase:
„Am emoţii la fel de mari ca atunci când eram concurent. Ba nu, acum sunt de fapt mult mai mari. Atunci am plecat de acasă cu gândul să mă distrez orice s-ar întâmpla, acum simt cum îmi apasă ceva pe umeri..cred că presiunea.
Postura asta e nouă pentru mine, vine la pachet cu o super responsabilitate, dar mie mi-a plăcut atât de mult experienţa Asia Express, m-am bucurat aşa tare să văd locurile prin care am fost, încât acum voi fi ghidul celor de acasă. Le-am pregătit o călătorie prin cele mai spectaculoase locuri din Filipine şi Taiwan, la pachet cu tot felul de poveşti despre aceste locuri”, a spus Oase.
În primul sezon al show-ului, Gina Pistol a prezentat emisiunea alături de actorul Marius Damian. În sezonul al doilea, au fost Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu.
Gina Pistol va fi în continuare prezentatoarea Asia Express şi pe Drumul Comorilor:
„Anul trecut, am crezut că după un sezon ştiu exact cum vor decurge lucrurile în Asia Express, dar show-ul ăsta este o surpriză nu doar pentru vedetele care participă, ci pentru întreaga echipă. Aşadar, anul acesta plec cu gândul că multe şi neprevăzute se vor întâmpla.”
În acest an, cursa celor nouă perechi de vedete se va desfăşura în Filipine şi Taiwan. Concurenţii care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleaşi reguli ca şi până acum: au la dispoziţie un dolar pe zi, trebuie să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii