"Calitatea mea rămâne, de astăzi, doar de acţionar al Realitatea", a declarat pentru Paginademedia.ro Cozmin Guşă. "De astăzi, renunţ la coordonarea editorială a postului de televiziune", a spus Guşă într-un scurt interviu acordat Paginademedia.ro.
Declaraţiile vin după ce Cozmin Guşă a reintrat, ca membru, în Partidul Social Democrat, potrivit anunţului făcut de Gabriela Firea.
Ce va face de acum încolo?
Printre altele, "consultanţă pentru alegerile locale şi parlamentare din 2020".
"Am o listă lungă, de câteva zeci de primari şi preşedinţi de Consiliile Judeţene, din PSD, bineînţeles, care îmi solicită sprijinul la locale", a mai spus Cozmin Guşă.
Sprijin şi ca expunere pe Realitatea? "Exclus", răspunde Guşă.
Cozmin Guşă s-a reînscris în PSD la sfârşitul lunii octombrie. După numai două săptămâni, a fost exclus din partid. Ieri, Gabriela Firea, preşedintele PSD Sector 1, a anunţat revenirea acţionarului Realitatea TV ca membru în această organizaţie.
Declaraţiile lui Cozmin Guşă, pe larg:
Paginademedia.ro: Care va fi relaţia cu Realitatea TV, după reintrarea în politică?
Cozmin Guşă: Am spus încă din octombrie, de când am reintrat în PSD, că voi face un anunţ legat de implicarea mea editorială. Îl fac acum.
Conform promisiunii de la momentul reintrării mele în politică, renunţ la coordonarea editorială la Realitatea Media, aşa cum este corect şi deontologic.
Trei persoane vor asigura coordonarea editorială, ca un colectiv: Mădălina Dulamă (care este EOD), Carmen Tudor (EOD) şi Edward Pastia (ca director executiv).
Legat de activitatea administrativă, nu s-a pus şi nu se pune problema, pentru că, întotdeauna de când am preluat Realitatea Media, de activitatea asta s-a ocupat şi se ocupă partenerul meu Maricel Păcuraru şi echipa lui.
Practic, calitatea mea astăzi rămâne strict de acţionar al trustului, fără nicio respeonsabilitate sau interferenţă în activitatea editorială sau administrativă.
Paginademedia.ro: Până cum tu erai coordonator editorial?
Cozmin Guşă: Da, eu dădeam linia, nu a fost niciun secret, dar independenţa era al lor. Cei care se uitau la emisiuni şi la Denise Rifai, vedeta umărul 1 a staţiei, puteau observa asta.
Paginademedia.ro: Ce o să faci?
Cozmin Guşă: Pe lângă politică, ceea ce e clar, am două proiecte editoriale, două cărţi pe care le-am întârziat mult în ultimii doi trei ani şi, de asemenea, proiectul de consultanţă politică şi strategică pe care o să-l reactivez de la începutul lui 2020.
Aici sunt incluse şi proiectele de consultanţă pentru alegerile locale şi parlamentare din 2020.
Paginademedia.ro: Adică vei fi consultant al PSD?
Cozmin Guşă: Nu al PSD neapărat, dar am o listă lungă, de câteva zeci de primari şi preşedinţi de Consiliiile Judeţene, din PSD, evident, care îmi solicită sprijinul la locale.
Paginademedia.ro: Acest sprijin nu înseamnă şi media pe Realitatea TV?
Cozmin Guşă: Nu, asta este exclus! Eu acţionez în calitatea de consultant politic, nu de acţionar la Realitatea.
Realitatea a avut tot timpul o linie editorială independentă, o linie cu care chiar mă mândresc şi colectivul de acolo e setat să acţioneze independent din punct de vedere editorial.
Dacă cineva avea suspiciuni, putea să se uite la cum a reacţionat Realitatea TV din octombrie şi până acum.
Paginademedia.ro: Nu vom vedea mai mult PSD politicieni PSD?
Cozmin Guşă: Nu! Toată lumea e invitată. PSD-iştii lui Dragnea nu veneau de frică sau pentru că nu era voie.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Nu credeam că Gusă este chiar asa fripturist