Skip to main content

INTERVIU. Mircea Radu, despre emisiunea cu tineri cu Sindrom Down: „E un show de emoţie. Era absolut istovitor la filmări, dar foarte frumos”

 
INTERVIU. Mircea Radu, despre emisiunea cu tineri cu Sindrom Down: „E un show de emoţie. Era absolut istovitor la filmări, dar foarte frumos”

INTERVIU. „Omul care prezintă un astfel de format trebuie să ştie să asculte şi să fie empatic”, a spus Mircea Radu despre noul proiect pe care-l va prezenta la TVR 1 într-un interviu acordat Paginademedia.ro.

Publicitate

A vorbit deschis despre noua sa aventură în televiziune, proiectul Down the Road, în care opt tineri cu sindrom Down vor porni într-o călătorie prin ţară.

„Down the Road – Aventura este un show de emoţie şi care va reuşi să schimbe percepţii. Eu şi echipa ne-am făcut meseria cu cele mai curate gânduri, iar dacă asta se simte şi trece dincolo de ecran cred că se va simţi şi în audienţe”, a fost răspunsul prezentatorului TV la întrebare legată de impactul pe care îl va avea reality show-ul.

Postul public aduce un format nou pentru acest final de an, un reality show în care opt tineri cu sindrom Down vor porni într-o călătorie prin ţară. Va debuta luni, 23 decembrie. Ora de difuzare nu a fost anunţată de TVR până la ora redactării acestui material.

Cât s-a filmat pentru emisiune? Cum arata o zi de filmare? Ce spune Mircea Radu despre format? Ce calităţi trebuie să aibă un prezentator pentru a face faţă unui astfel de format?

Înainte, câteva detalii legate de producţie. Vor fi opt ediţii difuzate în fiecare zi de luni. Filmările au durat aproximativ două săptămâni, fiind nevoie de aproximativ 12 ore filmare în fiecare zi, după cum au declarat reprezentanţii TVR în conferinţa de lansare a emisiunii.

S-a filmat din dronă şi s-au folosit camere speciale pentru filmările din balonul cu aer cald sau la cadrele din parapantă. Producătorul emisiunii este Maria Marinescu, om care s-a ocupat în trecut şi de Vocea României.

Interviul cu Mircea Radu, pe larg: „Down the Road – Aventura este un show de emoţie”

Raul Bambu, reporter Paginademedia.ro: Cum se simte revenirea lui Mircea Radu în televiziune?

Mircea Radu: Atâta vreme cât este un proiect în care cred trecerea este foarte simplă. Down the Road – Aventura este un show de emoţie şi care va reuşi să schimbe percepţii.

Raul Bambu, reporter Paginademedia.ro: Cum ai recţionat când ai auzit de proiectul acesta, un proiect care nu s-a mai făcut în România?

Mircea Radu: A contat acest lucru că este o premieră în România, dar nu a fost ceva determinant. Am mai avut de-alungul timpului oferte pentru proiecte care erau o premieră pentru România, dar pe care nu le-am simţit şi le-am refuzat.

În proiectul acesta am simţit că pot să dau nu numai experienţa mea de om de televiziune, dar să mă implic şi sufleteşte. Asta este pentru mine un motor extraordinar pentru a funcţiona o emisie.

Raul Bambu, reporter Paginademedia.ro: A fost greu să relaţionezi cu tinerii care au sindromul Down?

Mircea Radu: Nu. Nu, n-a fost deloc greu. Înainte de a intra în priectul acesta eu nu cunoşteam pe nimeni cu sindromul Down, nu cunoşteam pe nimeni care să aibă copii cu sindromul Down. Nici nu ştiam dacă Down se scrie cu „o” sau cu „a” şi a fost mai bine.

Atâta vreme cât ei nu mă cunoşteau pe mine nici eu n-am vrut să trişez şi încep să citesc pe Google ce înseamnă acest sindrom sau cum se comportă oamenii care au sindrom Down.

Am intrat şi eu deschis în relaţia cu ei, iar asta a fost un câştig.

Raul Bambu, reporter Paginademedia.ro: Cum arăta o zi de filmări, de dimineaţa până seara?

Mircea Radu: Începea de dimineaţa, cu micul dejun la ora 8:00 care era şi filmat. La ora 9:00 plecam spre locurile în care făceam activităţi, iar de regulă aveam trei sau patru activităţi. Asta înseamă nu doar urcatul şi coborâtul dintr-o maşini, ci şi bucătăria unei televiziuni.

Tocmai această bucătărie a televiziunii mă omoară pe mine: pune lumina, scoate lumina, pune lavaliera, schimbă cradul. Nu filmatul în sine mă consumă foarte tare, ci toată bucătăria asta fără de care nu se poate.

Ne întorceam seara pe la 10 jumătate sau chiar 11. Era absolut istovitor, dar foarte frumos.

Raul Bambu, reporter Paginademedia.ro: Dacă nu ar fi prezentat Mircea Radu acest format, pe cine ai vedea la cârma lui?

Mircea Radu: O să îşi răspund la această întrebare fără să numesc pe cineva anume, dar cred că am fost ales la cârma acestei emisiuni pentru că ştiu să ascult. Un prezentator de televiziune trebuie să ştie să vorbească, dar este o condiţie esenţială să ştie să asculte.

De asemenea, omul care prezintă un astfel de format trebuie să fie empatic.

Eu cred că ştiu să ascult, nu fac niciun fel de efort, îmi place să ascult.

Raul Bambu, reporter Paginademedia.ro: Crezi că va prinde emisiunea?

Mircea Radu: Eu şi echipa ne-am făcut meseria cu cele mai curate gânduri, iar dacă asta se simte şi trece dincolo de ecran cred că se va simţi şi în audienţe.

Despre formatul original. Show-ul este realizat după formatul belgian Down the road - Aventura. Este produs de VRT, în Belgia, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon. Reality show-ul se difuzează şi în Statele Unite şi a primit numeroase premii internaţionale la festivalurile de gen.

Mircea Radu a fost, de-a lungul anilor, gazdă a unor emisiuni precum „Telejurnal”, „ÎnTrecerea anilor” şi coprezentator „Femei de 10, Bărbaţi de 10”.

În decembrie 2017, Mircea Radu a părăsit postul public pentru a se întoarce în Antena 1, la cârma unei noi emisiuni, „Ie, Românie”.

Producţia nu a fost foarte sus, potrivit datelor de audienţă, şi a fost mutată din grilă după câteva ediţii. După această colaborare, Mircea Radu n-a mai avut niciun alt proiect cu Antena 1.

Cei opt tineri cu sindrom Down, care participă la emisiunea lui Mircea Radu sunt: Mihai Arsenie din Cluj-Napoca, Raluca Avram (Cluj-Napoca), Bogdan Cleniuc (Bucuresti), Andrei Cupşa (Baia Mare), Andrei Niţă (Hunedoara), Anca Miron (Bucuresti), Andreea Mustăreaţă Pivniceru (Bucuresti) şi Ionuţ Păunescu (Bucuresti).

VIDEO. Trailerul de prezentare pentru emisiunea Down the Road, cu Mircea Radu

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus