EXCLUSIV Paginademedia.ro. Una dintre cele mai premiate producţii ale postului Antena 3 nu se va regăsi în grila de primăvară a staţiei de ştiri.
Postul de televiziune Antena 3 renunţă, cel puţin pentru acest sezon, la emisiunea de reportaje şi publicistică În premieră.
Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, echipa emisiunii a fost anunţată, în aceste zile de decizie. Conform aceloraşi surse, oamenii din echipă îşi vor continua activitatea în grupul Intact.
Noul sezon În premieră urma să înceapă pe Antena 3 în luna martie.
Contactat de Paginademedia.ro, Adrian Ursu, director editorial Antena 3 şi cel care a rămas la coordonarea proiectului după intrarea lui Carmen Avram în politică, a declarat că este vorba de o suspendare temporară.
Va exista un sezon în premieră la toamnă? "Noi aşa sperăm", a declarat Ursu pentru Paginademedia.ro.
Mai multe detalii, într-un scurt interviu acordat Paginademedia.ro de Adrian Ursu
Produsele lor jurnalistice vor avea diverse destinaţii, nu vor mai fi într-un format
Paginademedia.ro: De ce a fost suspendată emisiunea În premieră?
Adrian Ursu: Este un proiect editorial care a fost lansat şi menţinut la un nivel profesional extrem de ridicat şi, tocmai din dorinţa de a-l păstra la acest standard de calitate, vrem să îi oferim răgazul de a se reconfigura, de a-şi completa echipa şi de a rămâne un reper în jurnalismul din România.
Oamenii din echipa editorială şi de producţie construită de Carmen Avram îşi vor păstra antrenamentul profesional lucrând în proiecte în cadrul trustului Intact.
Paginademedia.ro: Cât de mare este acest răgaz?
Adrian Ursu: Nu am un răspuns la asta. Câteva luni, probabil.
Paginademedia.ro: La toamnă va exista un sezon În premieră?
Adrian Ursu: Noi aşa sperăm.
Paginademedia.ro: Ca entitate va mai exista redacţia În premieră?
Adrian Ursu: E la fel de existentă în sine. Produsul editorial este suspendat, nu redacţia.
Paginademedia.ro: Ce vor face?
Adrian Ursu: Produsele lor jurnalistice vor avea diverse destinaţii, nu vor mai fi puse împreună într-un format. Vor putea fi văzute şi pe Antena 1 şi pe Antena 3.
Reportajele care erau în plan şi cele la care lucrau sau lucrează se vor vedea în continuare.
Paginademedia.ro: În premieră este o emisiune care presupune anumite costuri, dat fiind specificul. A contat în decizie?
Adrian Ursu: Nu, absolut deloc. Dovadă că toate costurile sunt bugetate în continuare, pe bugetul din 2020.
Paginademedia.ro: Şi atunci, am putea întreba, de ce?
Adrian Ursu: Emisiunea avea un anumit standard de calitate pe care nu vrem să-l compromitem dacă nu suntem siguri că îl putem menţine la fel de sus.
Paginademedia.ro: Acum câţi oameni sunt în echipă? Tu ai preluat coordonarea după plecarea lui Carmen Avram.
Adrian Ursu: În clipa de faţă sunt cinci reporteri, patru cameramani, trei editori de montaj şi trei şoferi. Este nevoie acum şi de un coordonator.
Eu am preluat coordonarea, dar nu am cum să mă ocup de el, printre toate celelalte sarcini de zi cu zi. Trebuie un om special pentru asta.
Emisiunea În premieră a fost realizată pe Antena 3, neîntrerupt, din martie 2011. Programul de publicistică a fost coordonat, încă de la început, de Carmen Avram, care vedea de la Pro TV, de la România, te iubesc (de altfel, se şi numea În premieră cu Carmen Avram).
Anul trecut, Carmen Avram a candidat pe listele PSD şi a câştigat un mandat de europarlamentar. La coordonarea emisiunii În premieră a trecut Adrian Ursu, director editorial al Antenei 3.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii