Skip to main content

Mâncare, business şi călătorii. Europa FM aduce rubrici noi. Cine sunt invitaţii permanenţi? Unde se vor auzi?

 
Mâncare, business şi călătorii. Europa FM aduce rubrici noi. Cine sunt invitaţii permanenţi? Unde se vor auzi?

Nume noi se alătură postului Europa FM, din luna februarie. Lorand Soaresz Szasz, Răzvan Pascu şi chef Cezar Munteanu se vor auzi săptămână de săptămână în emisiunile postului de radio.

Publicitate

Mai exact, emisiunea Drum cu prioritate, difuzată zilnic de luni până vineri pe segmentul 14.00 - 18.00, îi va găzdui pe cei trei specialişti care vor veni cu sfaturi despre călătorii, business şi mâncare.

Ciprian Dinu, director de programe Europa FM:

„Anul 2020 a început foarte frumos la Europa FM, cu cele mai creşteri de audienţă din România. Cifrele vin după un an plin, în care postul nostru de radio a reuşit sa fie prezent şi, mai ales la înălţime, în toate momentele relevante.(...)

Mă bucur foarte mult să îi avem alături pe Lorand Soaresz Szasz, Răzvan Pascu şi Chef Cezar Munteanu din acest sezon. Cu ei vom descoperi poate un pic mai mult bucuria de a trăi, de a afla lucruri noi, idei noi, destinaţii inedite."

Despre noile rubrici, în continuare:

În fiecare luni, Răzvan Pascu va aduce “Doza de turism”. În cadrul rubricii, va povesti despre destinaţii turistice de suflet pentru români, despre tradiţii, obiceiuri şi curiozităţi turistice de prin toată lumea, dar şi despre locuri şi evenimente autentice din România sau trenduri din turism, şi va oferi sfaturi pentru antreprenorii din domeniu.

„Îmi propun ca la Doza de turism să conving cât mai mulţi ascultători Europa FM să călătorească mai des şi să se bucure de viaţă şi de experienţe memorabile, să investească în experienţe de călătorie şi în amintiri de viaţă pe meridianele lumii.

Nu ştiu să existe un mod mai plăcut şi mai util pentru suflet de a cheltui banii decât prin călătorii. Sunt pasionat de domeniul turismului şi sunt fericit că am şansa de a călători prin lume atât de mult, inclusiv cu grupuri de turişti români. Pentru mine este ca o binecuvântare şi o pasiune să vorbesc despre turism şi să le ofer celorlalţi sfaturi şi ponturi de călătorie”, spune Răzvan Pascu.

Lorand Soares Szasz va aduce, în fiecare miercuri, „Minutul de Business".

Este specializat în creşterea accelerată a IMM-urilor. Lorand Soares a ajutat - prin cursuri, consultanţă şi coaching - peste 200.000 de firme să îşi crească vânzările şi să îşi eficientizeze operaţiunile, spun reprezentanţii Europa FM.

A scris 6 cărţi de business şi dezvoltare personală care au fost vândute în zeci de mii de exemplare. În martie 2019 a infintat upriserz.ro, o platforma on-line care conţine zeci de cursuri de dezvoltare personală, profesională şi de antreprenoriat, pe bază de abonament.

„Mie îmi revine să vorbesc despre afaceri şi dezvoltarea personală în cadrul interventilor mele şi doresc să arăt că nu toţi trebuie să fim antreprenori dar toţi putem aveam o gândire antreprenorială. Mă bucur mult pentru această colaborare şi abia aştept să ne auzim pe undele radio”, spune Lorand Soares Szasz, fondatorul Upriserz.

Vinerea, Chef Cezar Munteanu aduce rubrica "Mâncare cu principii". Tot el se va auzi şi la final de săptămână, în „Weekend cu prietenii”, la rubrica “Reţeta de bun gust”.

„Viziunea mea despre bucătărie este: simplitate, bucurie, sănătate şi principii.

Cum să mâncăm sănătos, ce să să punem în pacheţelul pentru şcoală, ce înseamnă armonia dintre ingrediente, şi nu numai, vom discuta, împreună, la Europa FM, într-o rubrica pe măsură ta: Mâncare cu principii", spune Chef Cezar Munteanu.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus