„Domnule Preşedinte, vă solicităm să nu promulgaţi această lege şi să solicitaţi Parlamentului reexaminarea ei”. Organizaţia Active Watch îi cere Prşedintelui României să respingă legea care îi scuteşte de impozitul pe venit pe jurnalişti şi tehnicienii din prersă.
„Proiectul a fost iniţiat în baza unei expuneri de motive care nu oferă nicio informaţie de substanţă. O colecţie de figuri de stil îmbracă propoziţia pe care se sprijină întregul document: “mass-media din România se află într-o situaţie economică foarte dificilă”. Niciun argument empiric nu sprijină această concluzie”, spun reprezentanţii ActiveWatch în poziţia lor.
Totodată, aceştia spun că noua lege, dacă va fi promulgată, îi va pune pe ziarişti într-o poziţie de conflict de interese.
„Condiţia de privilegiat poate să genereze, pe de o parte, autocenzură iar pe de altă parte, poate să altereze credibilitatea jurnalistului pus în situaţia de a investiga sau comenta condiţia de privilegiaţi a altor categorii de persoane.
Vă invităm să vă imaginaţi cum ar fi arătat dezbaterea din mass-media, în măsura în care ar mai fi existat, despre pensiile speciale, dacă această lege ar fi fost deja în vigoare”, este argumentul ActiveWatch.
Redăm în continuare scrisoarea integrală:
Legea scutirii de impozit este o lege imorală, care poate finanţa propaganda politică
Pe data de 11 februarie, Camera Deputaţilor a votat un proiect de lege care contribuie la compromiterea profesiei de jurnalist.
Proiectul de Lege PL-x 270/2019 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal propune scutirea jurnaliştilor de plata impozitului pe veniturile din salarii şi drepturi de autor.
Domnule Preşedinte, vă solicităm să nu promulgaţi această lege şi să solicitaţi Parlamentului reexaminarea ei.
Proiectul a fost iniţiat în baza unei expuneri de motive care nu oferă nicio informaţie de substanţă. O colecţie de figuri de stil îmbracă propoziţia pe care se sprijină întregul document: “mass-media din România se află într-o situaţie economică foarte dificilă”. Niciun argument empiric nu sprijină această concluzie.
Soluţia propusă pentru salvarea mass-media – de asemenea, în absenţa oricăror date care să o susţină - este scutirea de la plata impozitelor a două categorii profesionale: jurnaliştii şi, respectiv, tehnicienii în radiodifuziune şi televiziune. În primul din cele două articole ale Legii este redefinită profesia de jurnalist, într-un mod care prezintă suficiente ambiguităţi pentru a fi considerat o invitaţie la abuz.
Pe traseul parlamentar, proiectul de lege a fost avizat negativ de guvern şi de toate comisiile parlamentare în care a fost dezbatut. Ajuns în plenul Camerei Deputaţilor (camera decizională), proiectul a fost întors în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Aici, aceiaşi deputaţi care îl respinseseră la prima dezbatere, la a doua încercare, i-au acordat, în unanimitate, aviz pozitiv.
Dincolo de argumentele invocate pentru respingerea Legii în diferitele instanţe de pe acest circuit parlamentar , argumente pe care le considerăm juste, adăugăm următoarele:
1. Legea este imorală; ea include jurnaliştii în familia profesiilor beneficiare ale unui tratament preferenţial. Această condiţie de “speciali” este de natură a altera imaginea publică a profesiei, imagine aflată deja în declin sever .
2. Legea îi pune pe ziarişti într-o poziţie de conflict de interese. Condiţia de privilegiat poate să genereze, pe de o parte, autocenzură iar pe de altă parte, poate să altereze credibilitatea jurnalistului pus în situaţia de a investiga sau comenta condiţia de privilegiaţi a altor categorii de persoane.
Vă invităm să vă imaginaţi cum ar fi arătat dezbaterea din mass-media, în măsura în care ar mai fi existat, despre pensiile speciale, dacă această lege ar fi fost deja în vigoare.
3. Declinul vertiginos al încrederii în mass-media este interpretat de specialişti ca fiind cauzat de calitatea îndoielnică a actului jurnalistic, de “angajarea partizană şi de discursul violent al unor redacţii” care a dominat discursul din media în ultimul an . Sunt binecunoscute performanţele unor instituţii mass-media ai căror angajaţi fac propagandă politică nu jurnalism.
Or, Legea scutirii de impozit nu face nicio diferenţă între jurnaliştii care îşi respectă meseria şi cei care o trădează. Cu alte cuvinte, în mass-media din România, raportul dintre minciună şi adevăr, dintre propagandă şi jurnalism va rămâne neschimbat, iar declinul de credibilitate al presei nu se va reduce în ciuda eventualului confort economic generat de Lege .
4. Promovarea acestei Legi în pragul unui an electoral care se anunţă a fi extrem de tensionat poate să stârnească suspiciuni privind un eventual troc între instituţii media şi politicieni. Pe de o parte, iniţiatorii legii aparţin unor partide care, împreună, constituie majoritatea parlamentară. În piaţa media, între televiziunile de ştiri – cele care sunt relevante în dezbaterea politică - , există două canale ale căror audienţe cumulate sunt estimate de ultimele măsurători ca fiind de 840.000 de telespectori, mai mult decât dublul audienţei cumulate a celorlalte televiziuni de ştiri (378.000 telespectori).
Cele două canale care domină audienţa sunt principalele cutii de rezonanţă pentru partidele care domină Parlamentul. Aşa cum a fost croită Legea, este vizibil că autorii au avut în vedere în primul rând mass-media audiovizuală, pentru că pe lângă jurnalişti, de scutirea de impozit beneficiază şi masa de tehnicieni care, în cazul mass-media online – fosta presă scrisă, platformele independente etc. – nu există.
Scutirea de 10% devine, aşadar, un combustibil bugetar suplimentar consistent în primul rând pentru televiziunile mari, cu mulţi angajaţi, iar între acestea, celor mai puternice li se oferă posibilitatea să-şi consolideze poziţia dominantă. Dacă aceste premise sunt corecte, Legea poate să contribuie la accentuarea unui dezechilibru existent deja în spaţiul comunicării politice audiovizuale.
În ciuda dimensiunii sale, considerăm acest ultim argument ca fiind doar unul de conjunctură. Principalul motiv rămâne cel de la primul punct: faptul că jurnalistul este forţat să apară public ca fiind beneficiarul imoral al unor privilegii. De altfel, există deja ziarişti care au declarat că vor refuza să folosească acest privilegiu şi vor continua să îşi plătească impozitele la fel ca orice cetăţean şi care v-au cerut să nu promulgaţi legea .
Ne exprimăm speranţa că veţi decide să protejaţi jurnaliştii din România, atâţia câţi mai există ei cu adevărat, de această degradantă iniţiativă legislativă şi să cereţi Parlamentului să reexamineze legea.
Trimite un comentariu