„România, te iubesc!” se întoarce cu un nou sezon la Pro TV. Emisiunea de anchete şi reportaje, ajunsă la sezonul cu numărul 24, debutează duminică, 16 februarie, de la ora 18:00.
Echipa emisiune readuce şi seria de anchete şi reportaje „Judeţe la stăpân”.
Paula Herlo, Cosmin Savu, Alex Dima, Rareş Năstase, Paul Agelescu şi Cristian Leonte vor prezenta în fiecare duminică reportaje video şi anchete despre judeţele României şi felul în care sunt controlate de „stăpâni”.
În prima ediţie, Rareş Năstase face radiografia judeţului Hunedoara, anunţă jurnaliştii pe pagina emisiunii.
Reamintim că seria „Judeţe la stăpân” a fost oprită în perioada campaniei electorale pentru Cotroceni, din toamna anului trecut.
„Primarii din materiale ne-au acuzat constant că plătiţi fiind de alte partide le susţinem interesele unora şi altora.
Ei bine, nu vrem să ridicăm aceste discuţii, nu suntem plătiţi decât de compania la care lucrăm şi da, ne susţine, culmea, financiar, plătind şi deplasarea, şi echipamentele, şi timpul de emisie, şi tot”, spunea Cristian Leonte atunci.
Vor urma şi judeţele Giurgiu, Prahova, Călăraşi şi Ilfov.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Oare pe acești așa numiți aleși care se cred stăpânii orașelor pe care ar trebui să le administreze nu-i poate schimba nimeni, in ciuda tuturor dovezilor clare?