Câţi abonaţi a pierdut Telekom după ce a scos din grilă posturile Discovery Eurosport? Cum s-ar fi văzut în preţul abonamentului menţinerea canalelor în grilă?
Oficialii Telekom spun că ieşirea canalelor Discovery/Eurosport din grila de programe a avut un impact mic în numărul de abonaţi.
"Procentual, vorbim de o scăderea foarte puţin sesizabilă. Cred că 0,05%", a răspuns Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidenţial Telekom Romania, la întrebarea Paginademedia.ro.
Mai concret:
"În număr de abonaţi, vorbim de câteva sute", a spus Andreas Elsner.
Telekom are un număr total de 1,35 de milioane de abonaţi la serviciile de televiziune, cei mai mulţi la abonamentele prin satelit - DTH.
Elsner susţine că, în cazul în care posturile Discovery ar fi rămas în grilă, în noile condiţii, ar fi dus la o creştere a preţului.
"Dacă posturile erau în grilă, abonamentul ar fi crescut nu cu doi lei, ci ar fi fost o majorare de doi euro", a spus Elsner.
Telekom şi-a anunţat abonaţii, la începutul acestui an, că din luna martie abonamentele vor fi majorate cu 2 lei.
Reamintim că, la sfârşitul anului trecut, Telekom a anunţat că scoate dn grilă posturile Discovery-Eurosport, pe fondul unui preţ mai mare cerut de posturile de televiziune. Decizia a declanşat un război al comunicatelor şi al declaraţiilor (inclusiv pe reţelele sociale), între cele două companii.
O istorie, în linkurile de mai jos:
Canalele Discovery, inclusiv Eurosport, ies din grila Telekom. Intră National Geographic
Dispută pe piaţa de cablu. Telekom: Cerem Discovery să înceteze campania publică injustă
RĂSPUNSUL Discovery, după acuzaţiile Telekom: Am fost şi încă suntem deschişi să ajungem la o înţelegere
REPLICA Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet separat Discovery-Eurosport: Propunerea ne discriminează, izolând canalele noastre
Disputa Telekom - Discovery, faza pe scrisori. Telekom: „Dragă Victoria...”. Compania propune crearea unui pachet separat Discovery
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Asa ar fi aflat si Digi si UPC cati sunt in realitate dispuși sa plateasca pentru canalele lor.
Dar, Eurosport vrea milioane de euro.
Se abona cine isi dorea sa le vada si gata. In afara de posturile obligatorii (cele din must carry), toate celelalte ar trebui sa fie optionale, prin pachete cu tarife distincte. Operatorul care va oferi aceasta posibilitate, ca clientul sa isi alcatuiasca singur grila doar cu programele pe care le vrea, va avea enorm de mult de castigat.
Te bagi, domnu' Elsner?
Multa lume este inca sub contract, daca reziliaza acum, si nu la scadenta, peste cateva luni sau un an, Telekom le va calcula penalitati !
Si haterii urlau de mama focului?
Poate acum realizează Digi si UPC ce țeapă si-au luat atâția ani!