AUDIENŢE. Românii au urmărit intens conferinţa organizată, aseară, de ministrul de interne Marcel Vela şi de către Raed Arafat în legătură cu noile măsuri luate pe fondul pandemiei de Coronavirus.
Aproximativ şapte milioane de români au fost ochii pe televiziunile care au dat conferinţa: Pro TV, Antena 1, Kanal D, TVR 1 (de unde au luat toate posturile imagini) şi toate cele cinci posturi de ştiri.
Pro TV (1,7 milioane de români din toată ţara) şi Antena 1 (1,4 milioane de privitori din toată ţara) au stat cel mai bine la momentul anunţului noilor măsuri de siguranţă, din ordonanţa militară patru. Kanal D a fost pe trei doar la nivelul întregii ţari.
Digi 24 a fost, şi aseară, cea mai urmărită staţie de ştiri, cu 820.000 de urmăritori din toată ţara, peste România TV şi Antena 3. Postul RCS a fost şi peste Kanal D, în mediul urban şi pe publicul comercial.
Autorităţile au anunţat aseară noi măsuri de siguranţă, în contextul epidemiei de Covid-19. Printre altele au anunţat majorarea amenzilor pentru persoanele care nu respectă carantina, plafonarea preţurilor la energie, gaze, apă sau carburanţi şi s-a decis ca oamenii în vârstă să poată ieşi din casă oricând, dacă au probleme medicale.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele posturilor TV pe intervalul anunţului cu ultimele măsuri legate de prevenţia răspândirii epidemiei de coronavirus (21.00-21.40). Ordonaţa militară 4, la finalul articolului:
NAŢIONAL. Anunţurile făcute de autorităţi, în contextul pandemiei de Covid-19, au fost urmărite atent de către români. Potrivit cifrelor Paginademedia.ro, aproximativ şapte milioane de telespectatori, din toată ţara, s-au uitat la anunţul ordonanţei militare 4, cu noile măsuri de siguranţă.
Conferinţa organizată de Marcel Vela şi Raed Arafat s-a văzut cel mai bine pe Pro TV (1,7 milioane de oameni) şi pe Antena 1 (1,4 milioane de români).
Kanal D a fost a treia televiziune din top, cu o medie de un milion de privitori, pe intervalul anunţului făcut de autorităţi.
Dintre posturile de ştiri, Digi24 a stat cel mai bine. A fost pe locul patru la nivel naţional. Staţia a înregistrat, din nou, cifre mari, mai mari decât cele scoase de România TV şi Antena 3.
Aproximativ 820.000 de telespectatori s-au uitat, în medie, la Digi24. România TV a avut o audienţă medie de aproximativ 750.000 de telespectatori, iar Antena 3 a înregistrat o medie de 620.000 pe intervalul în care la TV a fost conferinţa autorităţilor.
URBAN. Interes pentru subiect a fost şi la oraşe. Aproape patru milioane de români din mediul urban au urmărit, în medie, declaraţiile autorităţilor.
La Pro TV au fost 835.000 de privitori, în medie, iar la Antena 1 s-au uitat aproximativ 785.000.
Podiumul a fost completat de Digi24, a treia televiziune din top şi prima dintre staţiile de ştiri. A înregistrat o medie de jumătate de milion de tespectatori, în medie, pe minut.
Kanal D a fost televiziunea de pe locul patru, cu o medie de 440.000 de telespectatori în fiecare minut.
Locurile cinci şi şase au fost ocupate de staţiile Antena 3 şi România TV, cu cifre aproape la egalitate - 390.000 de urmăritori.
COMERCIAL. Tinerii au vrut şi ei să afle noutăţile cu privire la ultimele măsuri luate de autorităţi. Potrivit cifrelor Paginademedia.ro, aproximativ 1,5 milioane de urmăritori s-au uitat, în fiecare minut, la anunţul MAI.
Pro TV şi Antena 1 au fost cele mai urmărite posturi, cu cifre la egalitate (413.000 de telespectatori pe minut).
Digi24 a fost cea mai urmărită televiziune de ştiri şi în rândul tinerilor, cu o medie de 200.000 de urmăritori.
Antena 3 (92.000 în medie) şi România TV (68.000 în medie) s-au clasat pe locurile şase şi şapte.
Audienta posturilor TV duminică, 29 martie, pe intervalul anunţului Ordonanţei 4 (21.00-21.40), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.681.000 | 9.6 | 16.7 |
2 | Antena 1 | 1.408.000 | 8 | 14 |
3 | Kanal D | 1.079.000 | 6.1 | 10.7 |
4 | Digi 24 | 822.000 | 4.7 | 8.2 |
5 | Romania TV | 753.000 | 4.3 | 7.5 |
6 | Antena 3 | 620.000 | 3.5 | 6.2 |
7 | Prima TV | 543.000 | 3.1 | 5.4 |
8 | TVR 2 | 422.000 | 2.4 | 4.2 |
9 | TVR 1 | 337.000 | 1.9 | 3.3 |
10 | Realitatea Plus | 199.000 | 1.1 | 2 |
11 | B1TV | 194.000 | 1.1 | 1.9 |
12 | Pro 2 | 140.000 | 0.8 | 1.4 |
13 | ETNO | 119.000 | 0.7 | 1.2 |
14 | N24 PLUS | 111.000 | 0.6 | 1.1 |
15 | National TV | 103.000 | 0.6 | 1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 29 martie, pe intervalul anunţului Ordonanţei 4 (21.00-21.40), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 835.000 | 8.8 | 15.7 |
2 | Antena 1 | 785.000 | 8.2 | 14.8 |
3 | Digi 24 | 513.000 | 5.4 | 9.6 |
4 | Kanal D | 440.000 | 4.6 | 8.3 |
5 | Antena 3 | 392.000 | 4.1 | 7.4 |
6 | Romania TV | 391.000 | 4.1 | 7.3 |
7 | Prima TV | 258.000 | 2.7 | 4.8 |
8 | TVR 2 | 199.000 | 2.1 | 3.7 |
9 | TVR 1 | 176.000 | 1.8 | 3.3 |
10 | Realitatea Plus | 126.000 | 1.3 | 2.4 |
11 | B1TV | 115.000 | 1.2 | 2.2 |
12 | Boomerang | 62.000 | 0.6 | 1.2 |
13 | N24 PLUS | 59.000 | 0.6 | 1.1 |
14 | Pro 2 | 58.000 | 0.6 | 1.1 |
15 | Minimax | 55.000 | 0.6 | 1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 29 martie, pe intervalul anunţului Ordonanţei 4 (21.00-21.40), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 413.000 | 9.8 | 20.3 |
2 | Antena 1 | 413.000 | 9.8 | 20.3 |
3 | Digi 24 | 205.000 | 4.9 | 10.1 |
4 | Kanal D | 175.000 | 4.1 | 8.6 |
5 | Prima TV | 99.000 | 2.4 | 4.9 |
6 | Antena 3 | 92.000 | 2.2 | 4.5 |
7 | Romania TV | 68.000 | 1.6 | 3.4 |
8 | TVR 2 | 55.000 | 1.3 | 2.7 |
9 | TVR 1 | 47.000 | 1.1 | 2.3 |
10 | Realitatea Plus | 44.000 | 1 | 2.1 |
11 | B1TV | 34.000 | 0.8 | 1.7 |
12 | Boomerang | 26.000 | 0.6 | 1.3 |
13 | Pro Cinema | 25.000 | 0.6 | 1.2 |
14 | N24 PLUS | 22.000 | 0.5 | 1.1 |
15 | AXN | 22.000 | 0.5 | 1.1 |
Ordonanţa militară anunţată aseară:
Art.1 - (1) Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situaţiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declaraţie pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să
cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.
(3) Circulaţia persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinţei/gospodăriei. Declaraţia pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 - (1) Operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.
Art.3 - (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(2) Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la domiciliu şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare, vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.4 - (1) La intrarea în ţară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalităţi de protecţie împotriva răspândirii COVID-19:
a) carantinarea în spaţii puse la dispoziţie de către angajator;
b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc, sau singuri, în alt spaţiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.
(2) Opţiunea pentru una dintre modalităţile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declaraţii pe propria răspundere prin care îşi asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi piloţilor de aeronave şi personalului navigant.
(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
Art.5 - (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcţii esenţiale pentru asigurarea funcţionării producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice şi gazelor naturale, a activităţilor de întreţinere şi mentenanţă a echipamentelor şi instalaţiilor specifice, precum şi a celorlalte activităţi de aprovizionare, respectiv, extracţie, producţie şi procesare a resurselor şi materiilor prime şi/sau semiprocesate energetice necesare funcţionării corespunzătoare Sistemului Energetic Naţional în concordanţă cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităţilor de bază în cazul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României.
(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.
Art.6 - (1) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
Art.7 - (1) Ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare vor asigura la
cerere spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
Art.8 - (1) În perioada stării de urgenţă preţurile la energie electrică şi termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate şi carburanţi nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanţe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcţie de cerere şi ofertă.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.9 - (1) În perioada în care este instituită starea de urgenţă, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice şi audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale şi/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privaţi, persoane fizice sau organizaţii neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit şi se vor adăuga ca timp suplimentar spaţiului alocat pentru publicitate.
(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituţiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi se vor identifica în momentul difuzării cu menţiunea „Mesaj de utilitate publică.”
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.10 - (1) Pe perioada stării de urgenţă se autorizează Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN1
şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.11 - (1) Transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, accesul navelor în porturile româneşti, precum şi inspectarea şi operarea navelor se desfăşoară fără restricţii, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID19, impuse de Ministerul Sănătăţii.
(2) Se interzice accesul piloţilor la bordul navelor maritime şi fluvio-maritime, sosite din zonele de risc roşu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecţie stabilit de Ministerul Sănătăţii.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.12 - (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanţa militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Interdicţia privind circulaţia persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulaţiei pietonale.”
Art.13 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;
b) Poliţia Română, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi poliţia locală, pentru măsura prevăzută la art.2;
c) Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, poliţia locală, direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 şi 4;
d) Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;
e) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 şi art.11 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.14 - (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre
conţinutul prezentei ordonanţe militare.
Ministrul Afacerilor Interne
Ion Marcel Vela
Comentarii