Skip to main content

Concertul Forza ZU, anulat din cauza Coronavirusului. Mihai Morar: „Hotărârea ţine de responsabilitate şi de prudenţă”

 
Concertul Forza ZU, anulat din cauza Coronavirusului. Mihai Morar: „Hotărârea ţine de responsabilitate şi de prudenţă”

Evenimentul Forza ZU, prezentat de matinalii radio Buzdugan şi Morar, a fost anulat din cauza Coronavirsului. Ediţia cu numărul 10 a concertului Radio ZU nu va mai avea loc în această primăvară.

Publicitate

Măsura a fost luată în contextul epidemiei de corovirus, care ameninţă ţara noastră. Evenimentul, care adună în general un numar mare de oameni, ar fi trebui să aibă loc în luna mai.

„Decizia vine în contextul în care organizatorii altor evenimente de acelaşi gen atât din ţară, cât şi din străinătate, au luat poziţii similare şi ca o consecinţă firească asumată după măsurile cu caracter preventiv dispuse de autorităţile locale din România”, spun reprezentanţii Radio ZU.

Forza ZU este un concert organizat de Radio ZU şi prezentat în ultimii nouă ani de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan. În anul 2018, la concert au fost peste 120.000 de oameni, menţionează reprezentanţii radioului.

Mihai Morar, despre decizia de a anula Forza ZU:

„Emoţional, a fost o decizie foarte grea de a anula ediţia aniversară Forza ZU. Dar, raţional, cred că e decizia corectă.

Forza ZU a devenit cel mai mare concert din România şi, chiar la ediţiile la care am avut peste 100.000 de spectatori, am pus siguranţa oamenilor mai presus de numărul lor.

Hotărârea aceasta nu are legătură cu panica sau frica, ţine de responsabilitate şi de prudenţă. Mergem înainte, cu calm, şi vă promitem că scena Forza ZU se va ridica pentru a zecea ediţie, cu siguranţă, atunci când vom şti că toţi oamenii vor fi în siguranţă.”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gabi Gabi
    Bravo Radio Zu, eu gest de responsabilitate socială. Asteptam cu maxim interes totusi Forța ZU X. :)
  • Unu Unu
    Era un concert anunțat? Cu loc,data și ora? Ca nu am citit/auzit nimic nicăieri pana azi. Au anunțat undeva ca vor face concert? E prima oară când aud de Forza ZU anul asta doar pt asta e Trendul cu anularea concertelor mari? PR a la Voiculescu

Trimite un comentariu

sus