Posturile de televiziune Pro TV şi Digi 24 au cele mai mari scoruri la capitolul încredere, potrivit datelor pentru România ale Digital News Report. La popul opus, cele mai mici procente le au posturile de ştiri România TV şi Antena 3.
Detalii, în continuare:
Înainte, ce este Digital News Report: studiu lansat la nivel internaţional de Institutul Reuters şi Universitatea Oxford, realizat pe 80.000 de consumatori din toată lumea. Raportor pentru România este Raluca Radu, directorul Departamentului de Jurnalism din FJSC (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării), cea care a prezentat datele.
Informaţiile:
Pro TV punctează 76% de încredere din partea publicului şi doar 12% de neîncredere. Cu cifre apropiate, pe pozitia a doua este postul de ştiri Digi 24. Completează podiumul încrederii Ziarul Financiar: 68% încredere, dar un procent mai mare de indecişi.
Dacă instituţiile media din top trei se bucură - potrivit studiului - de încrederea a trei sferturi din public, cu un procent mic de neîncredere, situaţia se prezintă diferit la coada clasamentului, unde sunt România TV şi Antena 3.
- În cazul România TV, 49% din public are încredere în brand, dar o bună parte - adică 30% - nu are.
- În cazul Antena 3, procentele sunt uşor mai mici: 47% din public spune că are încredere în televiziune, iar 35% spun că nu au încredere în canalul de ştiri.
Eşantionul pentru România al studiului a numărat 2.017 persoane, cu o reprezentativitate mai ales la nivel urban.
De unde se informează lumea? Top branduri media
Pe primul loc în rândul canalelor media urmărite este, de departe, Pro TV (64%). Urmează Digi 24, Antena 1, Antena 3 şi România TV.
Postul public TVR, codaş la audienţe, es menţionat în acest studiu mult mai sus.
În top 10 intră şi un post de radio - Europa FM, iar două titluri de print au fost şi ele menţionate: Libertatea şi Click.
Ce spune lumea că citeşte online?
Dincolo de cifrele de trafic, publicate lunar şi de Paginademedia.ro, ce spun românii că citesc pe online?
Ştirile Pro TV online este în capul clasamentului (32% dintre români l-au menţionat). Este urmat, la foarte mică distanţă, de Ziare.com şi de Digi24.ro. În top 5 mai intră Ştiripesurse.ro şi Yahoo!News.
zf - Wirecard, companie la care sunt actionari si 2 milioane de romani, se prabuseste
dupa vreo 6 ore..
zf - exclusiv (sic!) NN Pensii nu mare aire actiuni la Wirecard, 2 milioane de romani (de fapt...) nu sunt afectati