Skip to main content

DE CITIT. PressOne, Libertatea, Europa FM şi Să fie lumină au dat superscrierile lunii mai. Recomandări, de Alice Iacobescu

 
DE CITIT. PressOne, Libertatea, Europa FM şi Să fie lumină au dat superscrierile lunii mai. Recomandări, de Alice Iacobescu

Superscrieri | MAI. Ce a mai scris presa în luna mai? Alice Iacobescu, şefa ştirilor Europa FM, a făcut lista celor opt recomandări din mai, luna în care au fost relaxate o parte din restricţiile cauzate de pandemie.

Publicitate

Superscrieri, competiţia care premiază anul presa românească, a stabilit cele mai bune materiale de presă ale lunii trecute. Pe lista au intrat materiale de la PressOne, Să fie lumină, Libertatea sau Europa FM.

Abuzurile sexuale din Episcopia Huşilor, apa contaminată din satele României sau Covid-19 sunt câteva dintre subiectele despre care presa a scris intens în luna care tocmai s-a încheiat.

Alice Iacobescu, despre materialele de presă din mai:

„Cititul ne face mai bogaţi, iar scrisul ne face mai puternici. Am simţit asta din plin în căutarea celor opt superscrieri din luna mai. Adevărata provocare nu a fost să le găsesc, ci să aleg doar opt din tot ce am citit.

Prin urmare, vă propun ca în această lună să ne răsfăţăm cu o combinaţie de superjurnalism şi superscriitură – uneori, împreună, alteori, separat – din cele mai diverse surse şi în cele mai variate forme, de la investigaţii de presă şi demontări meticuloase de fake news la spumoase şi, uneori, abrazive articole de opinie. Cireaşa de pe tort: reportajul radio”, spune jurnalista.

NOTĂ. Acest top nu reprezintă un clasament, ci o listă de recomandări pentru public şi de aprecieri faţă cei ce ţin sus steagul meseriei de jurnalist.

Paginademedia.ro prezintă în continuare cele opt texte:

1. Asociaţia drepturilor deţinutului Liviu Dragnea a lansat operaţiunea “decese fictive de COVID” - de Codruţa Simina (PressOne)

„România TV anunţă că spitalele plătesc oameni să declare decese fictive de COVID. Informaţia e rostogolită pe ecrane zile în şir şi se transformă în campanie de presă. România TV cere autorităţilor, imperativ, să investigheze acuzaţiile.

PressOne a mers pe urmele acestui montaj informativ ca la carte: firele duc la un ONG care apără drepturile deţinutului Liviu Dragnea”, arată materialul.

2. Covid-19: contraatacul clonelor - de Vlad Petreanu (petreanu.ro)

„Circulă tot soiul de montaje şi fake news-uri. Majoritatea sunt grosolane, totalmente ridicole, dar unele sunt chiar bine făcute. Într-unul dintre ele, de pildă, cineva a tăiat cu foarfeca o formulare a prof. Rafila, pe care a inserat-o apoi într-o construcţie din care reieşea că specialistul ar fi afirmat, într-un interviu «la un post de radio», că n-ar exista coronavirusul, qed conspiraţia.

Postul este Europa FM, aşa că am un interes aproape direct în curmarea porcăriei, care a fost şi masiv distribuită, din păcate”, scrie Petreanu.

3. De unde ştiţi „ce a vrut să spună poetul”? Nemulţumirea unui elev de liceu pus în faţa „comentariilor literare pentru bac” - Vladimir Răduţă (Republica)

„Îmi amintesc o întâmplare de la o oră de limba română din era pre-15 martie.

Nemulţumit de felul în care trebuie să îl studiem pe poate cel mai mare poet al nostru, Mihai Eminescu, am decis să scriu ca temă un eseu mai… aparte; pretindem că înţelegem exact ce a vrut acesta să spună în poemele sale, numai o interpretare sau două se acceptă (ca la aproape toate poeziile studiate), iar conceptele filozofice din spatele operei eminesciene sunt menţionate şi «studiate» de parcă oricine le putea învăţa si înţelege de la grădiniţă”, notează articolul.

4. Urzeala chiliilor - de Vlad Stoicescu, Diana Oncioiu, Ovidiu Vanghele (Să fie lumină)

„Cel mai înalt for al Bisericii Ortodoxe – Patriarhia Română – ar fi ştiut despre abuzurile sexuale comise vreme de un deceniu de episcopul Cornel Onilă asupra unor elevi ai seminarului teologic din Huşi. Multiple mărturii obţinute de reporterii Să fie lumină confirmă această ipoteză”, arată investigaţia.

5. Lumea Europa FM: Tu ce lucru ai repara la nesfârşit? | REPORTAJ - de Liliana Nicolae (Europa FM)

„Două tinere au pus pe picioare o platformă care aduce laolaltă zeci de ateliere de reparaţie din Bucureşti. Adică, dacă vrei să repari ceva, intri pe platforma lor / palier.ro / şi găseşti acolo meşterul de care ai nevoie. Adresa, dar şi povestea lui.

Raluca Croitoru şi Elena Butică au câştigat un proiect european care le-au ajutat să facă această platformă. Aşa că au mers la pas sau cu bicicletele prin cartierele capitalei şi au descoperit cizmării, croitorii, tinichigerii, tâmplării, plăpumării, ceasornicării, tocilării – şi le-au pus pe o hartă”, notează reportajul.

6. Harta apei contaminate din satele României: în peste 800 de comune curge apă nepotabilă fără ca oamenii să fie anunţaţi - de Alex Nedea (Recorder)

„Am hotărât să facem noi treaba autorităţilor şi am solicitat DSP-urilor din fiecare judeţ să ne comunice rezultatele ultimelor seturi de analize efectuate la reţelele de apă din mediul rural. După o muncă de două luni, am centralizat rezultatele din 1.568 de localităţi de pe tot cuprinsul ţării şi am alcătuit o hartă cu toate informaţiile, astfel încât fiecare cetăţean să poată afla ce fel de apă consumă.

Rezultatele centralizate de Recorder arată 892 de comune în care s-au înregistrat depăşiri la indicatori precum amoniu, nitriţi sau bacterii de natură fecală. Este o situaţie extrem de gravă, care arată eşecul statului român într-una dintre cele mai importante misiuni stabilite prin Constituţie: în loc să-şi protejeze cetăţenii, le pune sănătatea în pericol”, arată bilanţul Recorder.

7. Director în spital COVID-19: “Adevăraţii bolnavi mor cerşind ajutor pe la spitalele apropiate”. Medicii mint că pacienţii cu afecţiuni grave sunt suspecţi de coronavirus, să le poată salva viaţa - de Alina Manolache (Libertatea)

„Directorul economic al Spitalului Judeţean Deva confirmă că unitatea medicală a stat mai mult goală, pentru că a fost obligată să trateze numai pacienţii cu SARS-CoV-2. Un medic dintr-un alt spital susţine, sub protecţia anonimatului, că doctorii sunt obligaţi să mintă că pacienţii sunt suspecţi de coronavirus, ca să le salveze viaţa celor care au afecţiuni grave, altele decât COVID-19”, scrie Libertatea.

8. Lumea Europa FM: Jurnal de sarcină, de Ana Maria Constantinescu - de Ana Maria Constantinescu (Europa FM)

„În ultima parte a sarcinii, când cazurile de coronavirus au început să se înmulţească în România, Ana-Maria a ţinut un jurnal audio, în care a povestit cum se pregăteşte de naştere.

A documentat incertitudinile prin care a trecut până în ultima clipă, iar povestea ei seamănă cu o cursă roller-coaster.”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus