AUDIENŢE. A patra ediţie Te cunosc de undeva a pus Antena 1 pe primul loc în audienţe. În toată ţara şi la oraşe, postul Intact s-a clasat la diferenţă considerabilă (cifre aproape duble) faţă de Pro TV şi aproape a reuşit să fie lider şi pe comercial (bătălie pe care Pro TV o câştiga detaşat, în general).
Cele două au fost aproape la egalitate pe segmentul tânăr, cu un mic plus în favoarea Antenei 1.
Show-ul transformărilor, prezentat de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi, a avut cifre ceva mai mari la nivel naţional şi pe segmentul comercial decât săptămâna trecută.
O situaţie foarte bună, pe interval, a avut DigiSport 1, care a dat derby-ul FCSB-Dinamo (21:00 - 23:00).
Pe de altă parte, Pro TV a avut un film Marvel: Thor Ragnarok (până la ora 22:45).
De notat şi clasarea slabă a postului Kanal D: locul cinci la oraşe. A avut, pe intervalul Te cunosc de undeva, emisiunile Se strigă darul şi Bravo, ai stil.
Citeşte şi: Antena 1 şi-a adjudecat ţara şi oraşele, cu Te cunosc de undeva. Căpitanul America, de pe Pro TV, a fost mai tare pe comercial
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul emisiunii Te cunosc de undeva (20.00-23.00):
NAŢIONAL. Antena 1 s-a clasat pe primul loc şi a condus clasamentul detaşat, cu show-ul Te cunosc de undeva. Aproape 1,5 milioane de oameni s-au uitat aseară, în fiecare minut, la emisiunea cu Andreea Bălan, Cristi Iacob, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan în juriu.
Cifrele faţă de locul doi, ocupat de Pro TV, au fost aproape duble. Aproximativ 820.000 de persoane a înregistrat postul din Pache Protopopescu pe intervalul Te cunosc.
Antena 1 avut o cotă de piaţă de 20,7%, iar Pro TV de 11,4%.
Locul trei a fost ocupat de Kanal D, cu o medie de audienţă mai mică decât a Pro TV-ului şi mult mai mică faţă de cea înregistrată de lider. În medie, 620.000 de persoane s-au uitat la Kanal D, când la TV era Te cunosc de undeva.
DigiSport 1 a bifat locul patru, pe interval, cu o medie de 450.000 de telespectatori pe minut.
Postul de sport a fost urmat de România TV, cu 448.000 de persoane.
URBAN. La oraşe situaţia a fost asemănătoare. Liderul a fost Antena 1, care a scos o medie de 775.000 de privitori la cea de-a patra ediţie Te cunosc de undeva.
S-a menţinut diferenţa faţă de Pro TV şi pe acest segment, unde Antena 1 a avut aproape dublu.
Postul din Pache Protopopescu a strâns, în medie, aproximativ 400.000 de persoane în faţa televizoarelor pe interval.
Podiumul a fost completat de DigiSport, care a adunat la TV aproape 300.000 de telespectatori de la oraşe, pe intervalul emisiunii de la Antena 1.
România TV s-a clasat pe patru la oraşe, cu aproape 220.000 de oameni în medie.
Kanal D s-a regăsit abia pe cinci, în mediul urban. Postul Dogan a bifat o audienţă de 215.000 de persoane, pe intervalul Te cunosc de undeva.
COMERCIAL. Tinerii au echilibrat puţin situaţia. Dacă săptămâna trecută Pro TV bătea Antena 1 pe segmentul comercial, acum Antena 1 aproape a depăşit Pro TV.
Cele două posturi au fost aproape la egalitate, cu un mic plus în favoarea Antenei 1.
Postul Intact a înregistrat o medie de 257.000 de persoane, iar Pro TV a scos o medie de 256.000 de telespectatori.
Podiumul a fost completat de DigiSport 1, cu audienţe de 122.000 de privitori, pe interval.
Kanal D a fost pe patru (83.000 de tineri), urmat de TVR 1, cu 33.000.
Audienta posturilor TV sâmbătă, 3 octombrie, pe intervalul Te cunosc de undeva (20:00-23:10), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.495.000 | 8.5 | 20.7 |
2 | Pro TV | 823.000 | 4.7 | 11.4 |
3 | Kanal D | 620.000 | 3.5 | 8.6 |
4 | DigiSport 1 | 452.000 | 2.6 | 6.3 |
5 | Romania TV | 448.000 | 2.5 | 6.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV sâmbătă, 3 octombrie, pe intervalul Te cunosc de undeva (20:00-23:10), la nivel URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 775.000 | 8.1 | 21.1 |
2 | Pro TV | 401.000 | 4.2 | 10.9 |
3 | DigiSport 1 | 295.000 | 3.1 | 8 |
4 | Romania TV | 218.000 | 2.3 | 5.9 |
5 | Kanal D | 215.000 | 2.3 | 5.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV sâmbătă, 3 octombrie, pe intervalul Te cunosc de undeva (20:00-23:10), la nivel COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 257.000 | 6.1 | 19.5 |
2 | Pro TV | 256.000 | 6.1 | 19.5 |
3 | DigiSport 1 | 122.000 | 2.9 | 9.3 |
4 | Kanal D | 83.000 | 2 | 6.3 |
5 | TVR 1 | 33.000 | 0.8 | 2.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Comentarii
Din 1.495.000 de persoane, ai doar 257.000 de tineri. Restul de 1.238.800 sunt batrani. Pro TV din 823.000 are 256.000 de tineri. Doar 567.000 sunt batrani.
Deci Antenuta are dublu pensionari. Vai de mile...
De 20 de ani Antenuta nu reusete sa fie lider pe comercial , ha ha ha
In septembrie Pro a sters pe jos cu Antenuta lui mile , in septembrie a stat mai bine pe comercial Pro fata de Antenuta
Antenuta a ramas lider la pensionari , ha ha ha