Dan Negru apare, ca invitat special, într-un serial online. Producţia s-a lansat în urmă cu câteva zile, iar din distribuţie fac parte mai multe vedete printre care şi luptătorul Cătălin Moroşanu.
Este vorba despre „6ASE”, produs de Vlad Baba, care este difuzat pe canalul de YouTube al casei de discuri Roton Music. Episoadele apar din două în două săptămâni. În total sunt şapte, iar filmările au avut loc în Iaşi.
Guest Star-uri surpriză vor fi în fiecare episod, spun oamenii din spatele proiectului.
Temele principale abordate în serial sunt bullying-ului, importanţa prieteniei, a unui colectiv unit şi puterea unui sistem educaţional centrat pe nevoile copiilor.
În serial se prezintă povestea a şase copii care trec prin tot felul de peripeţii, după ce au fost răpiţi de o agenţie secretă. Dar, asemenea unor supereroi moderni, reuşesc să treacă de orice obstacole prin super puterea prieteniei.
Acţiunea celor şapte episoade devine cu atât mai complexă cu cât o multitudine de personaje pleacă în căutarea lor - poliţia, profesorii şi părinţii lor.
Din acest serial fac parte următorii actori şi vedete: Cătălin Moroşanu, Mircea Eremia, Vlad Baba, Erica Moldovan, vlogger-ul Cezara Cristescu, Răzvan Popescu, Gabriela Guzun, Dumitru Florescu, Codrin Dănilă, Ioana Jora, Mirela Chirinciuc, Loredan Ştefan, Diana Drăguşin, Ecaterina Maleş, Ioana Dumbravă, cei şase copii - David Popescu, Celina Enea, Ronny Fiterman, Denisa Tudosă, Yanis Pavel şi Alessia Ceapraga.
De asemenea, vor exista şi alţi invitaţi surpriză, nume din showbiz-ul românesc.
Cătălin Moroşanu, despre rolul său:
„Întotdeauna am visat să fiu actor. Acum visul meu a devenit realitate. 6ASE este un proiect de suflet, realizat în oraşul meu natal, Iaşi, de prietenul Vlad Baba.
În serial joc rolul unui tată ce pleacă în căutarea fetiţei lui, care este răpită.
Este pentru prima dată când joc într-un film şi sunt super entuziasmat. A fost mai greu ca în ringul de K1, dar la fel de provocator. Sper din suflet să vă placă, am pus multă pasiune în el”, a spus luptătorul.
6ASE este produs de Vlad Baba şi regizat de Ciprian Iacob, după un scenariu scris de Erica Moldovan.
Trimite un comentariu