Skip to main content

Nou show culinar românesc, la TV Paprika. Bebe Cotimanis, Adina Buzatu şi Ciprian Muntele, printre invitaţi

 
Nou show culinar românesc, la TV Paprika. Bebe Cotimanis, Adina Buzatu şi Ciprian Muntele, printre invitaţi

TV Paprika vine cu un nou show culinar românesc. Se numeşte Culoare în farfurie şi debutează luni, 19 octombrie, de la ora 21:00.

Publicitate

Va fi un format cu invitaţi, realizat de chef Radu Dumitrescu.

Printre invitaţii care vor găti alături de Radu Dumitrescu se numără actorul Constantin Cotimanis, coach-ul de lifestyle şi nutriţie Cori Grămescu sau stilista Adina Buzatu.

„Pe parcursul celor 16 episoade, Radu demonstrează - alături de invitaţii săi - că ingrediente aflate la îndemâna oricui, precum ţelina ori conopida, pot schimba complet mâncarea”, spun reprezentanţii postului.

Episoadele vor fi difuzate de luni până vineri, de la ora 21:00.

Fost director de bancă, Radu Dumitrescu este - de un deceniu - pe cont propriu. În 2011 obţinea primul job ca bucatar, în Spania. Reîntors după un timp în ţară, a fost îndrumat într-ale gastronomiei de Răzvan Exarhu. În prezent deţine două localuri în capitală.

Chef-ul găteşte - în unul dintre episoade - împreună cu Dragoş Gurăroşie, care are un foodtruck cu sandwich-uri şi e omul din spatele festivalurilor BurgerFest şi Bucharest Craft Beer
Festival.

Alături de Ioan Bebeşelea, bucătar-şef la restaurantul SyndicatGourmet Sibiu, Radu face o reţetă veche ardelenească, pentru care e nevoie de doar şase ingrediente, iar cu Andrei Isac, proprietar de restaurant cu meniuri bazate doar pe ouă – prepară, evident, o reţetă pe bază de ouă.

Printre invitaţii emisiunii se mai numără Valentina Ion care va găti cu făină albastră, omul de radio pasionat de gătit, Ciprian Muntele sau Mihai Toader - unul dintre primii concurenţi ai
Masterchef, care prezintă o veche reţetă evreiască din zona Ilfovului, culeasă de la bătrânii care încă o mai gătesc.

Despre invitaţii săi, spune:

„Am invitat şi oameni din industria mea pe care am vrut să îi fac cunoscuţi, chefi şi antreprenori din domeniul HoReCa”, spune acesta.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • zf zf
    De Muntele ma bucur, ca-l urmaresc pe FB si omul e misto rau, cu pasiune pt. mancare, cu minte in cap, cu umor, cu ironie, cu caine si pisica, are tot ce trebuie. In rest nu ma pricep. Deci bravo, Muntele, te pandesc pe FB din umbra si meriti mai degraba emisiunea ta, nu sa fii invitat... in fine, bine si asa.

Trimite un comentariu

sus