Skip to main content

RĂSPUNS. „Înţelegem rolul cheie pe care îl joacă mass-media independentă şi obiectivă” - Noii şefi ai CME, răspuns la scrisoarea trimisă de Reporteri fără frontiere şi alte organizaţii

 
RĂSPUNS. „Înţelegem rolul cheie pe care îl joacă mass-media independentă şi obiectivă” - Noii şefi ai CME, răspuns la scrisoarea trimisă de Reporteri fără frontiere şi alte organizaţii

RĂSPUNS. „PPF şi CME respectă pe deplin jurnalismul independent, obiectiv, pluralist şi de înaltă calitate”, spun noii şefi din CME (grup cumpărat recent de cel mai bogat om din Cehia).

Publicitate

Afirmaţia vine ca reacţie la scrisoarea trimisă de cinci organizaţii care apără presa, inclusiv Reporteri fără frontiere, către noul şef al CME şi Pro TV - Petr Kellner.

Pe scurt, organizaţiile au vorbit în document despre respectarea independenţei editoriale ale televiziunilor cumpărate la pachet cu compania CME, care deţine şi Pro TV. S-a abordat în mod special subiectul China, cu care PPF are anumite relaţii comerciale şi care ar putea ameninţa independenţa editorială a jurnaliştilor.


Citeşte răspunsul şefilor CME


Ce spun oficialii CME - Didier Stoessel şi Lubos Jetmar (numiţi recent în poziţii de conducere) - despre scrisoarea organizaţiilor:

- PPF a achiziţionat CME cu scopul de a dezvolta în continuare reţeaua de posturi de televiziune comerciale. Ne propunem să oferim telespectatorilor cea mai înaltă calitate, divertisment şi conţinut original.

- O parte incontestabilă a acestor televiziuni sunt ştirile independente şi profesioniste. PPF înţelege rolul cheie pe care îl joacă mass-media independentă şi obiectivă
în societate. Vom continua să respectăm valorile care au făcut din ştirile CME programe foarte respectate.

- PPF şi CME respectă pe deplin jurnalismul independent, obiectiv, pluralist şi de înaltă calitate, aşa cum am afirmat când am anunţat finalizarea a achiziţiei CME.

- Grupul PPF crede în libertate, democraţie, antreprenoriat, profesionalism şi pluralitate de opinii. Acestea sunt valorile pe care ne angajăm să le susţinem, în calitate de proprietari ai CME.

Reamintim că grupul ceh PPF a cumpărat grupul CME, care deţine şi Pro TV, dar care are afaceri media şi în alte ţări din regiune. Achiziţia s-a oficializat pe 13 octombrie. Cu o săptămâna înainte, Comisia Europeană aprobase tranzacţia prin care Central Media Entreprises, compania-mamă a Pro TV, trecea la PPF.

În aceeaşi zi, u fost numiţi doi directori noi peste toate operaţiunile, inclusiv cele din România. Este vorba despre Didier Stoessel (director executiv peste operaţiunile CME din Cehia, România, Slovacia şi Slovenia) şi Lubos Jetmar (director peste operaţiunile CME Bulgaria).


Respectaţi independenţa editorială! Atenţie la legăturile cu China! Scrisoare către noul patron CME şi Pro TV de la Reporteri fără frontiere şi alte organizaţii


Citeşte şi: Anunţ OFICIAL. Compania-mamă a Pro TV va avea un nou proprietar. Tranzacţia, evaluată la 2,1 miliarde de dolari


Citeşte şi: De săptămâna viitoare noul patron al Pro TV îşi intră în drepturi. Comisia Europeană a aprobat vânzarea companiei-mamă a Pro TV


Marţi 13, ziua de când Pro TV are un nou proprietar. Schimbare la vârf în compania-mamă. Şefii mari, înlocuiţi


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Emile Emile
    Vedem noi peste un an cum arata o stire despre Hong-Kong la Antenuta 100 . Daca mai arata.
  • mile mile
    Vedem noi peste un an cum arata o stire despre Hong-Kong la ProTV . Daca mai arata.

Trimite un comentariu

sus