Skip to main content

COMUNICAT. Cum te pot ajuta suplimentele să pierzi rapid din greutate?

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

COMUNICAT. Pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus, există pe piaţă diverse soluţii, de la regimuri alimentare la programe de fitness şi suplimente alimentare pentru slăbit.

Publicitate

Acestea din urmă au apărut pe piaţă într-un număr tot mai mare şi se găsesc acum mult mai uşor decât în trecut. Deşi unele produse sunt promovate agresiv şi promit rezultate rapide, este important să ştii cum te pot ajuta ele să slăbeşti şi să le alegi pe cele de încredere.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Cum funcţionează suplimentele de slăbit

În general, suplimentele de slăbit acţionează pe trei căi: reduc apetitul, făcându-i pe cei care le iau să se simtă sătui cu mai puţine calorii, reduc absorbţia anumitor nutrienţi, precum grăsimile, fie accelerează procesul de ardere a caloriilor.

Aceste mecanisme naturale sunt activate în organism de anumite substanţe, ingredientele cheie din suplimentele de slăbit.

Printre cele mai frecvente ingrediente regăsite în suplimente pentru slăbit se numără cofeina, extractul de ceai verde, extractul de boabe de cafea verde, portocala amară sau acidul linoleic conjugat. Iată cum te ajută acestea să slăbeşti rapid.

Cofeina

Cofeina este o substanţă excitantă care se regăseşte în cafea, ceai, băuturi carbogazoase sau ciocolată.

Este unul dintre ingredientele adăugate frecvent şi în pastilele de slăbit.

Studiile au arătat că adulţii obezi care au consumat doze mari de cofeină au avut pierderi mai mari de greutate şi în circumferinţa taliei, faţă de cei care au consumat mai puţină cofeină. Pe de altă parte, cofeina are şi efecte secundare, printre care puls crescut, insomnie, agitaţie.

Extractul din boabe de cafea verde

Boabele de cafea verde sunt boabe normale de cafea, care n-au fost prăjite. Acestea conţin două substanţe care ajută în lupta cu kilogramele: cofeina şi acidul clorogenic.

Cofeina susţine arderea grăsimilor, în timp ce acidul clorogenic încetineşte digestia carbohidraţilor în intestine, astfel că se obţine efectul de scădere în greutate.

Totodată, extractul de cafea verde ajută la reglarea glicemiei şi reduce hipertensiunea arterială, fiind potrivit pentru persoanele diabetice. Ca şi în cazul cofeinei, există efecte secundare legate de stări de agitaţie sau lipsa somnului. În plus, în anumite cazuri, acidul clorogenic poate cauza diaree.

Portocala amară

Portocala amară sau sinefrina acţionează similar unei alte substanţe care se regăseşte în pastilele de slăbit, efedrina. Acestea reduc apetitul şi cresc semnificativ arderea grăsimilor, fiind foarte eficiente în curele de slăbire pe termen scurt şi mediu.

La fel ca efedrina, sinefrina poate avea efecte secundare legate de aparatul cardiovascular şi poate da dependenţă. De aceea, este foarte important să discuţi cu un medic înainte de a lua suplimentele pentru slăbit.

Acidul linoleic conjugat

CLA sau acidul linoleic conjugat este un acid gras sănătos care se regăseşte în mod natural în alimente precum carne de vită, brânză sau unt.

Acidul linoleic conjugat reduce apetitul, potenţează metabolismul şi stimulează absorbţia grăsimilor, astfel încât acestea nu se depun. Printre efectele secundare ale acidului linoleic conjugat se numără probleme digestive şi sindromul de ficat gras.

Extractul de ceai verde

Extractul de ceai verde este un ingredient foarte des utilizat în suplimentele pentru slăbit, pentru că principala sa componentă antioxidantă, EGCG, are un rol important în arderea grăsimilor.

Extractul de ceai verde sporeşte activitatea norepinefrinei, un hormon cu rol important în arderea grăsimilor, iar studiile au arătat că suplimentele pe bază de extract de ceai verde sunt eficiente în special pentru pierderea grăsimii din zona burţii. Ceaiul verde este mai bine tolerat de organism decât alte ingrediente din suplimentele de slăbit.

Conţinutul său de cofeină îi poate afecta pe cei care au o sensibilitate la această substanţă.

În concluzie, suplimentele pentru slăbit conţin ingrediente active care reduc apetitul, cresc capacitatea organismului de-a arde grăsimile sau îmbunătăţesc metabolismul.

Eficienţa acestor ingrediente a fost dovedită prin studii, însă este important să alegi produse certificate, să citeşti cu atenţie eticheta şi să discuţi cu medicul tău înainte de a lua orice supliment.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus