VIDEO. O reclamă adaptată la subiectele momentului: conspiraţii cu reptilieni, cipuri 5G şi oculta mondială. Oreste (realizator Jocuri de Putere la Realitatea TV) şi Ionuţ Rusu (matinal la Kiss FM) fac echipă într-o reclamă pentru brandul CatMobile.ro.
Este un spot video care tratează, într-o notă amuzantă, subiectul conspiraţiilor, al reptilienilor şi al „ocultei mondiale”. În final, produsele promovate sunt husele de la CatMobile.
Oamenii din spatele proiectului sunt creativii din echipa Sector7, cu Alex Coteţ regizor.
Contactat de Paginademedia.ro, creativul a explicat cum a fost ales Oreste, care este mesajul clipului şi de ce a fost abordat subiectul conspiraţiilor.
„N-ai cum să rămâi indiferent la conspiraţii. Am început să lucrăm la proiect din martie. Ne-am dat seamă că acest subiect, al conspiraţiilor, va domina tot anul.
Oreste se potrivea perfect pentru ce aveam noi nevoie şi a acceptat. L-am ales special pentru că în anumite emisiuni ale sale abordează lucruri legate de conspiraţii”, a spus el.
De asemenea, Coteţ a explicat şi mesajul clipului:
„Cumva mesajul nostru cu „Nu ştiu, eu doar pun întrebări” a plecat de la această nouă tehnică care a apărut la televiziunile din România, când moderatorii acuză pe cineva de ceva şi apoi folosesc replica Nu ştiu, eu doar întreb”, a menţionat acesta.
Totul face parte din campania anuală pe care Sector7 o gândeşte pentru CatMobile.
Nu este primul proiect „mai altfel” pe care cei de la Sector7 îl fac pentru CatMobile. Anul trecut, alpaca lui Marian Godină şi Micutzu au fost vedete în spot, iar în urmă cu doi ani tot Micutzu era în prim-plan.
VIDEO. CatMobile.ro - Noi doar punem întrebări, cu Ionuţ Rusu şi Oreste
Declaraţiile lui Alex Coteţ, pe larg:
- Clientul ne-a dat libertate totală şi a fost încântat de rezultat.
- Misiunea noastră e să inserăm proiectele în pop-culture. Încercăm să gândim un clip amuzant în care să punem apoi produsul.
- N-ai cum să rămâi indiferent la conspiraţii. Acestă reclamă face parte dintr-o campanie anuală pe care o facem pentru CatMobile.ro. Am început să lucrăm la proiect din martie. Ne-am dat seamă că acest subiect, al conspiraţiilor, va domina tot anul.
- Oreste se potrivea perfect pentru ce aveam noi nevoie şi a acceptat. L-am ales special pentru că în anumite emisiuni ale sale abordează lucruri legate de conspiraţii.
- Cumva mesajul nostru cu „Nu ştiu, eu doar pun întrebări” a plecat de la această nouă tehnică care a apărut la televiziunile din România, când moderatorii acuză pe cineva de ceva şi apoi folosesc replica „Nu ştiu, eu doar întreb”.
- Nu am vrut să fim de partea unei tabere sau de partea altei tabere, ci doar am vrut să arătăm cum s-a schimbat discursul public în România.
Citeşte şi: „Ai vrut să fii influencer, pune-te capră acum”. Micuztu, ironii la adresa influencerilor într-un nou clip viral
Citeşte şi: Campaniile lunii NOIEMBRIE. #TrăiascăCapraVecinului a PressOne, clipul lui Micutzu şi colaborarea Netflix - Irina Margareta Nistor, printre campaniile lunii
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii