Asociaţia EDIT a iniţiat primul proiect online de prim-ajutor. Este realizat în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi I.G.S.U şi se numeşte „Leapşa pentru viaţă”.
Pentru această iniţiativă s-au implicat persoane publice, precum actorii Şerban Pavlu, Marius Manole, Andi Vasluianu, comedianţii Teo şi Costel, artistul Deliric şi influencerul Cristian Şimonca (Blogul lui Otravă).
Aceşti au filmat video-uri de campanie realizate împreună cu SPIDER Group şi 111Film în care arată că au învăţat cum se acordă corect primul ajutor. Toate activităţile desfăşurate în cadrul acestei campanii sunt pro bono.
Proiectul este iniţiat în contextul în care România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de persoane care cunosc manevrele de prim-ajutor. Scopul este de a trage un semnal de alarmă asupra importanţei cunoaşterii corecte a tehnicilor de resuscitare.
În total, prin intermediul proiectelor desfăşurate de Asociaţia EDIT s-a ajuns la peste 100.000 de beneficiari: şcolari şi liceeni, atât din Bucureşti, dar şi din ţară.
Liviu Zorilă, fondatorul Asociaţiei EDIT:
„În special în aceste momente grele, considerăm că învăţarea corectă a manevrelor de prim-ajutor este vitală. De aceea, am lansat Leapşa pentru Viaţă, cel mai ambiţios proiect de acest fel, prin care ne dorim să ajutăm societatea să evolueze şi să răspundem prompt unora dintre cele mai mari nevoi actuale: siguranţa şi responsabilitatea.
Avem alături de noi atât instituţii de stat, precum şi personalităţi din lumea entertainmentului şi online-ului. Aşadar suntem convinşi că mesajul nostru va ajunge la cât mai mulţi oameni care, de mâine, vor afla cum să acorde primul ajutor.”
Trimite un comentariu