Logo schimbat pentru o zi. Pro TV şi-a înlocuit celebrul „punct” din nume cu o „inimă”, de Ziua Mondială a Televiziunii care se sărbătoreşte în fiecare an pe 21 noiembrie.
Este simbolul internaţional pentru „iubesc televiziunea”, explică cei de la Pro TV.
Ajunsă la cea de-a 24-a ediţie, tema de anul acesta este „Televiziunea face diferenţa”, arătând cum televiziunile fac diferenţa în viaţa noastră prin programele variate pe care le oferă şi subiectele pe care le abordează.
Vasile Alboiu (creative director PRO TV), despre schimbare:
„Azi sărbătorim Ziua Mondială a Televiziunii. PRO TV punctează acest eveniment special incluzând în logo-ul său o inimioară. Este semnul nostru, al tuturor, că iubim cu adevărat televiziunea şi că în această zi, poate mai mult ca oricând, ne dăm seama de impactul major al acestei industrii în viaţa de zi cu zi. PRO TV loves TV!”, a spus acesta.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii