Skip to main content

STUDIU. Românii şi televiziunea HD. S-a triplat numărul gospodăriilor care au acces la HD, în patru ani. Lista posturilor româneşti HD

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

STUDIU. HD-ul a ajuns noul standard la români. Mai mult de jumătate din gospodăriile care recepţionează posturi de televiziune sunt HD, deţin cel puţin un televizor HD sau recepţionează posturi HD, arată studiul Satellite Monitor derulat de SES în 2019 (companie în domeniul soluţiilor globale de conectivitate).

Publicitate

O evoluţie interesantă: În patru ani, numărul gospodăriilor HD în România s-a triplat.

Mai precis, datele arată că la finalul anului 2019 numărul gospodăriilor HD din România era de 4,12 milioane, faţă de 1,5 milioane la finalul lui 2015, potrivit studiului Satellite Monitor.

Alte concluzii din studiu:

  • Gospodăriile cu servicii TV prin satelit din România sunt foarte bine echipate cu tehnologie HD. Pentru mai mult de trei sferturi dintre ele, tehnologia HD este standard.
  • Studiul Satellite Monitor indică 2,04 milioane gospodării cu televiziune prin satelit în România la finalul lui 2019, iar 76,7% dintre ele, respectiv 1,57 milioane, sunt HD.
  • Două trenduri caracterizează evoluţiile din ultimii ani ale pieţei TV şi conţinut video: Ultra HD / 4K şi serviciile OTT (other-the-top) - Netflix, HBO GO
  • În Europa, la finalul lui 2019 24,7% dintre gospodăriile TV utilizau servicii de genul Netflix şi HBO, alături de un al mod de recepţie TV – cablu, satelit, IPTV sau digital terestru, potrivit datelor Satellite Monitor. În România, serviciile OTT se regăseau în 11,3% dintre gospodăriile TV.
  • Studiul Satellite Monitor arată că în România existau 1,75 milioane de gospodării Ultra HD în România la finalul lui 2019, adică o pondere de 23,5% din gospodăriile TV. În comparaţie, datele studiului arată o pondere medie a ecranelor UHD la nivelul celor 38 de ţări europene analizate de 14,5%.

Lista posturilor româneşti HD

  • TVR 1 şi TVR 2
  • Pro TV
  • Pro 2
  • Pro X
  • Antena 1
  • Antena Stars
  • Antena 3
  • Happy Channel
  • ZU TV
  • Digi24
  • DigiSport
  • U TV
  • Music Channel
  • Aleph News
  • Cinemaraton
  • Etno TV
  • Taraf TV
  • Kanal D
  • Look Sport (2, 3 şi Plus)
  • Magic TV
  • Rock TV
  • Trinitas TV
  • Telekom Sport

Alte posturi HD disponibile în România

  • Animal Planet
  • AXN
  • Bollywood TV
  • Discovery
  • E!
  • Epic Drama
  • Eurosport 1 şi 2
  • Film Box
  • History
  • The Fishing and Hunting
  • Travel Mix
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Masutis Masutis
    Sunt multe alte canale HD în Romania: Nat Geo, Nat Geo Wild, AMC, canalele HBO și Cinemax, Film Now, Digi World, Life și Animal World, BBC Earth, Viasat Explore, Viasat History, Viasat Nature, Travel Channel.
  • Ionut Ionut
    Cunosc persoane (tineri și în vârstă) care nu fac diferența între SD/HD și se uită la varianta SD. Soluția: furnizorii să scoată varianta SD.
  • cyberblue cyberblue
    @ Iosif La asta cu Pro Cinema m-am gândit și eu de multe ori. E de neînțeles. Chiar dacă sunt filme mai vechi, majoritatea au fost scanate/remasterizate chiar 4K.
  • Iuli Iuli
    Inafară de ProTV, Antene, Kanal D, Digi și TVR restul au un HD prăfuit.

    Dar Telekom Sport nu este în HD? Sau ați omis asta
  • Iosif Iosif
    Ai Pro 2 HD si Pro X HD, dar nu ai Pro Cinema HD ?

Trimite un comentariu

sus