COMUNICAT. Anul 2020 a fost un an dificil pentru sportul mondial. Competiţii suspendate, fani dezamăgiţi şi sportivi care de abia aşteptau să revină pe ”câmpul de luptă”. Noul normal înseamnă, paradoxal, competiţii sportive private de pasiunea fanilor în tribune. Săli sau stadioane goale găzduiesc doar ecoul antrenorilor care încearcă să îşi conducă sportivii spre victorie.
A fost o cursă nebună, iar acum ne apropiem de final. Facem lista de dorinţe pentru noul an şi vrem ca vechea normalitate să-şi revină în drepturi. Înainte de asta, hai să recunoaştem meritele celor care au făcut perfomanţă în sportul românesc.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Într-un an greu încercat de pandemia noului coronavirus, moartea marelui Diego Maradona, amânarea Campionatului European sau a Jocurilor Olimpice, încercăm să vă oferim un strop de bucurie.
Publicaţia online Prosport lansează campania PREMIILE PROSPORT. În perioada 1 – 27 decembrie te invităm să îţi votezi sportivii care te-au impresionat pe www.prosport.ro, alături de noi, cei din redacţia ProSport, dar şi de sportivi şi conducătorii sportului din România!
Vom avea 4 categorii – Fotbalistul român al anului, Fotbalistul străin al anului în România, Antrenorul anului, Sportivul anului. Pe lângă aceste categorii, redacţia ProSport va oferi un premiu special – ProSport Hall of Fame, care recunoaşte performanţele şi meritele deosebite ale unui mare sportiv român.
Echipa ProSport condusă de redactorul-şef Andrei Trifan vă invită să vă implicaţi în această campanie şi vă promite transparenţă totală în procesul de votare. Votarea va lua sfârşit pe 27 decembrie, moment în care vor fi analizate voturile fanilor, ale redacţiei şi ale conducătorilor din lumea sportului, iar votul fiecărei părţi va valora 33,33% din cuantumul total.
Votul publicului – o treime din total. Fiecare cititor va alege un singur câştigator, iar pe baza voturilor va rezulta TOP 3 sportivi, cărora le vom acorda 5 puncte (locul 1), 3 puncte (locul 2) şi 1 punct (locul 3).
Votul redacţiei ProSport – o treime din total. Fiecare redactor va vota la fiecare categorie. La final, vom face un clasament şi primii 3 vor primi, la fel, 5 puncte - locul 1, 3 puncte - locul 2 şi 1 punct - locul 3.
Votul oamenilor din lumea sportului - Fiecare preşedinte, antrenor şi căpitan va vota pentru categoriile amintite. Vom face un clasament şi vom întocmi TOP 3 sportivi, care vor primi, la fel, 5 puncte, 3 puncte şi, respectiv, 1 punct.
Vă urăm spor la vot!
Despre ProSport
ProSport a fost înfiinţat la data de 2 iulie 1997 şi este unul din cele mai respectate branduri din industria de media. Din categoria premierelor realizate de ProSport se pot enumera: primul ziar full-color din România, primul ziar care a depăşit 100.000 de exemplare/ediţie, primul ziar sportiv care a tipărit ediţii în afara ţării, primul ziar sportiv care a oferit ediţii speciale la stadion înainte şi după terminarea partidei. În anul 2000 s-a lansat şi site-ul www.prosport.ro.
Site-ul www.prosport.ro a reuşit să se impună în peisajul site-urilor din România, atingând de multe ori locul 1 în trafic. Site-ul prosport.ro şi-a format un tip anume de cititori fideli, cititori care gustă felul ProSport de a expune articolele, materialele şi anchetele.
Un aspect foarte important pentru echipele de oameni care au lucrat la site-ul ProSport a fost viteza de reacţie. Primul care obţine informaţia are atu-ul principal în acapararea cititorilor şi la acest capitol de cele mai multe ori site-ul Prosport.ro a furnizat primul ştirile importante din plan sportiv. Site-ul ProSport a fost de mai multe ori primul care a prezentat evenimente sportive în exclusivitate şi, mai mult, a fost uneori sursa care a dezvăluit aspecte ce au generat subiecte pentru întreaga presă din România şi uneori pentru presa internaţională.
Echipa ProSport este condusă de redactorul-şef Andrei Trifan, iar directorul editorial este Adrian Artene.
Grupul Gândul este singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc şi reuneşte mai multe branduri din presa româneascăprecum: www.cancan.ro, www.ciao.ro, www.verdict.ro, www.gandul.ro, emisiunile Gândul LIVE,moderată de Emma Zeicescu, Gândul Green,moderată de Dan Vardie, www.prosport.ro, emisiunea Prosport LIVE, moderată de Victor Vrînceanu, www.liga2.ro,www.viitorulromâniei.ro,www.promotor.ro,www.go4it.ro, www.descopera.ro, www.csid.ro, www.apropotv.ro, www.go4games.ro şi www.raziculacrimi.ro.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
GALERIE FOTO. Premiile ProSport 2020
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Comentarii