Skip to main content

Octavian Andronic, fost jurnalist şi caricaturist, a decedat

 
Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Octavian Andronic, cunoscut jurnalist şi caricaturist, a decedat sâmbătă, 12 decembrie, la vârsta de 74 de ani. Anunţul a fost făcut pe Facebook de familia sa, scrie digi24.ro

Publicitate

Andronic s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare, judeţul Timiş. El a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti în 1969. Tot în acel an îşi începea cariera în presă. A lucrat timp de 20 de ani ca reporter la „Informaţia Bucureştiului”.

Conform Agerpres, Andronic a fondat ziarul „Libertatea” pe 22 decembrie 1989. A fost redactor-şef al ziarului până în 1997, când era pentru un an şi director al grupului Ringier România. Între 1998 şi 1999 a fost la conducerea cotidianului "Informaţia de prânz", parte a grupului Media PRO.

În 1999 a fondat agenţia „Amos News”, iar după 2000 a mai condus ziarul „Cronica Română” şi postul Tele 7abc (între 2000 şi 2001).

În domeniul caricaturii a debutat de când era student la „Viaţa Studenţească”. A publicat caricaturi în diverse gazete şi reviste, semnându-se cu „Ando”.

Mesajul familiei lui Andronic pe Facebook, via digi24.ro

„Cu deosebită durere în suflet anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    coronasceptic ? mare pacat de pierdere

Trimite un comentariu

sus