Skip to main content

Agenţia FCB lansează o campanie „anti-etichetă” pentru lanţul de magazine Meli Melo. Influensăriţele Ana Mordodan şi Laura Muşuroaea, parte din noua campanie

 
Agenţia FCB lansează o campanie „anti-etichetă” pentru lanţul de magazine Meli Melo. Influensăriţele Ana Mordodan şi Laura Muşuroaea, parte din noua campanie

Lanţul de magazine de bijuterii şi accesorii vine cu o campanie „anti-etichetă” de lansare a noii sale colecţii de accesorii. O campanie semnată de agenţia FCB, „care aduce în centrul atenţiei accesoriile pe care le purtăm pentru că ne plac, nu pentru că „ne definesc”, după cum afirmă reprezentanţii agenţiei.

Publicitate

„Într-o piaţă suprasaturată de branduri fashion care îţi sugerează că eşti cool sau autentică, unică sau “smart” prin asociere cu ele, Meli Melo îţi reaminteşte ceea ce ştii deja: eşti cool, îndrăzneaţă, autentică, non-conformistă (sau nu) indiferent de ce porţi. Cine eşti nu este definit de ce cumperi.”, spun creatorii campaniei.

Parte din campanie sunt şi voci cunoscute din mediul online: Sandra Stoicovici, Ana Morodan şi Laura Muşuroaea au compus trei colecţii-capsulă, prezentate pe https://campanii.melimelo.ro/, pornind de la ideea că accesoriile ar trebui să fie întotdeauna fun, fără să le iei prea mult în serios. Pentru că o geantă nu îţi poate ruina o întâlnire şi nici modelul inelului de pe deget nu reprezintă o carte de vizită.

Campania include componente digitale, PR şi in-store, fiind prezentă în magazinele Meli Melo din toată ţara. Direcţia strategică şi conceptul creativ sunt semnate FCB Bucharest, iar imaginile campaniei sunt realizate de Oltin Dogaru, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi români de fashion. Componentele digitale au fost dezvoltate şi implementate alături de Republika Interactive.

Campania online mai include concursuri cu premii şi conţinut dedicat pe paginile de Facebook si Instagram ale Meli Melo, dar şi pe paginile celor trei endorseri ai campaniei.

Andreea Chirică, Senior Copywriter FCB Bucharest

„Am văzut că încă de când am prezentat ideea asta că şi noi şi clientul ne dorim acelaşi lucru: să tratăm clientele cu respect şi să nu le vindem clişee. Meli Melo este cel mai mare lanţ de magazine de accesorii din România şi noi am venit cu o campanie care propunea ca punct de plecare “haideţi să spunem că accesoriile …sunt doar accesorii.”

Si ei au avut curaj să îşi asume prin campania asta că da, accesoriile nu vând visuri, nu îţi schimbă viaţa, nu te fac mai bună, mai frumoasă, mai plină de succes. Am simţit că nu scriu headline-uri, ci că scriu adevăruri despre mine, despre prietenele mele, despre fete pe care le urmăresc pe insta. A fost fun şi am simţit că fac ceva bine. Mai vreau aşa.”

 Laura Nicolau, PR & Marketing Manager Meli Melo Paris

Meli Melo este un brand care se reinventează constant, un brand despre imaginaţie, creativitate şi fun.  Bijuterii şi accesorii care îţi dau libertatea de a te exprima, a experimenta, a-ţi căuta stilul preferat.

Echipa FCB a simţit şi a surprins acest spirit relaxat şi ludic al Meli Melo în propunerea creativă şi aşa s-a născut mesajul noii colecţii, un mesaj pe care noi îl considerăm relevant pentru fete şi femei mature deopotrivă, care nu cad victimă trendurilor sau presiunilor, ci aleg inteligent şi asumat.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Camelia Camelia
    Ce preocupari au unii! O gramada de poluare, timp, energie pentru nimic. In subconstient, unii si-ar dori sa ajungă razboiul la noi, sa distrugă acest univers frivol. La fel ca si in pandemie. Retelele de socializare erau pline de mesaje Stam Acasă, însoțite de postari de genul : acum stam toți la noi acasă, nu ne mai gândim la vacante, la cum ne îmbrăcăm, acum suntem toti egali si-l putem redescoperi pe dumnezeu....
    In mulți frustrați mocneste dorinta de a le fi rău acestor influenceri, pe care este și greu sa-i aperi, ca antipatici sunt cu vârf si îndesat.
  • AB AB
    Cine naiba gandeste campaniile astea? Ma gandesc ca oamenii astia lucreaza pe fff putini bani de vreme ce vin cu astfel de "idei". Campania asta te trimite automat la ideea ca Meli Melo sunt ieftine...deci fail. Iar influencerele alese nu sunt reprezentative pentru concept, daca pot sa-l numesc asa... Din nou fail. Anyway.

Trimite un comentariu

sus