Skip to main content

Care au fost cele mai urmărite programe în ziua de Paşte. Survivor conduce topul la oraşe şi la nivel naţional. iUmor, cel mai urmărit pe publicul comercial

 
Care au fost cele mai urmărite programe în ziua de Paşte. Survivor conduce topul la oraşe şi la nivel naţional. iUmor, cel mai urmărit pe publicul comercial

În ziua de Paşte, românii au ales divertismentul. Două emisiuni din prime-time, de pe Pro TV şi Antena 1, au fost în topul favoritelor pentru telespectatorii din toată ţara. 

Publicitate

Survivor a dominat decisiv la nivel naţional şi în mediul urban, în timp ce iUmor a câştigat pe publicul comercial urban 21-54 de ani. 

De menţionat şi prezenţa Romania TV cu mai multe emisiuni de ştiri în top 10 la nivel naţional şi în mediul urban, dar a fost inexistent pe publicul comercial. 

Paginademedia.ro prezintă cele mai urmărite programe în ziua de Paşte:

Naţional. Survivor a condus topul celor mai urmărite emisiuni în ziua de Paşte. Peste 1,3 milioane de persoane au urmărit reality-show-ul de pe Pro TV. 

Anul trecut, de Paşte, acelaşi Survivor conducea audienţele, dar atunci era pe Kanal D

Ştirile Pro TV a fost al doilea cel mai urmărit program al zilei, la nivel naţional, cu puţin peste un milion de telespectatori audienţă. Locul al treilea revine Antenei 1, cu show-ul iUmor, care a atras 875.000 de telespectatori. 

Cifre bune şi pentru Romania TV, Ştirile de la 17.00, urmărit de 580.000 de persoane, dar şi pentru debutul noului sezon Vedeta Populară de la TVR, urmărit de 575.000 de persoane. 

Ediţia de duminică a emisiunii „România, te iubesc” a avut o audienţă de 570.000 de persoane. A fost o ediţie care a avut în centru modul în care românii au sărit în ajutorul refugiaţilor din Ucraina. 

Top zece audienţe are patru emisiuni de ştiri de la Romania TV, trei de la Pro TV, două de la Antena 1 şi una de la TVR 1. 

A doua cea mai urmărită emisiune de pe Antena 1 din ziua Paştelui a fost Observatorul de la 6.00 dimineaţa. 

Urban. Survivor Romania a condus şi la oraşe, cu 630.000 de telespectatori media, în timp ce locul al doilea i-a revenit tot Pro TV, cu 525.000 de telespectatori. 

Podiumul este completat de iUmor, care în duminica Paştelui s-a propiat de 500.000 de telespectatori. 

Topul audienţelor de la oraşe este continuat de Romania TV, cu patru emisiuni de ştiri, de la 16.00, de la 11.00, de la 18.00 şi o Ediţie Specială. 

În top audienţe, la oraşe, mai regăsim o eduţie specială Neatza de Weekend, urmărită de 270.000 de persoane. 

De remarcat că, în top 10 audienţe, în mediul urban, nu mai puţin de şase emisiuni au fost de pe Romania TV.

Comercial Urban 21-54 de ani. Dacă la nivel naţional şi la oraşe, programele de ştiri Romania TV au fost sus în audienţe, pe publicul comercial urban 21-54 de ani Romania TV nu există în top 15. 

În plus, pe acest public, show-ul Survivor a avut poziţia a doua, fiind bătut de iUmor. 

Show-ul Antenei 1 a fost liderul acestui target, cu o medie de 285.000 de telespectatori. Locul secund i-a revenit Survivor Romania, cu 260.000 de telespectatori media, în timp ce Ştirile Pro TV au fost pe poziţia a treia, cu 225.000 de privitori. 

Topul celor mai urmărite programe în Ziua de Paşte, duminică, 24 aprilie, la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Post Interval Persoane Rtg% Share
1 SURVIVOR ROMANIA (III) Pro TV 20.00-23.00 1.338.000 7.6 19.9
2 STIRILE PRO TV 19/NEWS PRO TV 19 Pro TV 19.00-19.30 1.044.000 5.9 20.6
3 IUMOR (XII) Antena 1 20.00-24.00 874.000 5 14.1
4 STIRI 17.00 - ROMANIA TV Romania TV 17.00-17.50 578.000 3.3 14.4
5 VEDETA POPULARA (partea a doua) TVR 1 22.00-22.50 575.000 3.3 8.2
6 STIRI 16.00 - ROMANIA TV Romania TV 16.00-16.45 571.000 3.2 14.3
7 ROMANIA, TE IUBESC Pro TV 18.00-19.00 571.000 3.2 13.3
8 STIRI 12.00 - ROMANIA TV Romania TV 12.00-12.45 562.000 3.2 15.2
9 OBSERVATOR 06 Antena 1 7.00-9.00 555.000 3.2 24.7
10 STIRI 15.00 - ROMANIA TV Romania TV 15.00-15.45 546.000 3.1 14.1
11 I MAI MULT UMOR (III) Antena 1 00.05-00.15 532.000 3 15.3
12 EDITIE SPECIALA Romania TV 21.00-22.45 527.000 3 7.4
13 NEATZA DE WEEKEND - Editie Speciala Antena 1 9.00-13.00 522.000 3 14.4
14 ROMANIA DE POVESTE Romania TV 23.00-23.50 521.000 3 10.4
15 STIRI 18.00 - ROMANIA TV Romania TV 18.00-18.40 513.000 2.9 12.3
16 STIRI 14.00 - ROMANIA TV Romania TV 14.00-14.45 501.000 2.8 12.5
17 EDITIE SPECIALA Romania TV 20.00-20.50 500.000 2.8 8.1
18 MISIUNE IMPOSIBILA 2 Pro TV 23.00-01.30 497.000 2.8 14.4
19 STIRI 13.00 - ROMANIA TV Romania TV 13.00-13.45 494.000 2.8 12.6
20 EDITIE SPECIALA Romania TV 18.50-19.45 490.000 2.8 9.7
21 STIRI 11.00 - ROMANIA TV Romania TV 11.00-11.45 483.000 2.7 12.7
22 STIRI 10.00 - ROMANIA TV Romania TV 10.00-10.45 445.000 2.5 11.8
23 VEDETA POPULARA TVR 1 21.00-21.50 426.000 2.4 6
24 VREI SA TE INSORI CU MINE Pro TV 15.45-18.00 418.000 2.4 10.5
25 CASA IUBIRII - GALA Kanal D 19.00-20.00 390.000 2.2 7.4

Topul celor mai urmărite programe în Ziua de Paşte, duminică, 24 aprilie, în mediul URBAN:

  URBAN Post FIELD4 Persoane Rtg% Share
1 SURVIVOR ROMANIA (III) Pro TV 20.00-23.00 630.000 6.6 18.6
2 STIRILE PRO TV 19/NEWS PRO TV 19 Pro TV 19.00-19.30 525.000 5.5 20.5
3 IUMOR (XII) Antena 1 20.00-24.00 493.000 5.2 15.7
4 STIRI 16.00 - ROMANIA TV Romania TV 16.00-16.45 285.000 3 14.3
5 STIRI 11.00 - ROMANIA TV Romania TV 11.00-11.45 278.000 2.9 14
6 STIRI 18.00 - ROMANIA TV Romania TV 18.00-18.40 277.000 2.9 13.2
7 EDITIE SPECIALA Romania TV 18.50-19.45 272.000 2.9 10.5
8 NEATZA DE WEEKEND - Editie Speciala Antena 1 9.00-13.00 266.000 2.8 14.2
9 STIRI 15.00 - ROMANIA TV Romania TV 15.00-15.45 263.000 2.8 13.9
10 STIRI 12.00 - ROMANIA TV Romania TV 12.00-12.45 262.000 2.8 14
11 STIRI 17.00 - ROMANIA TV Romania TV 17.00-17.50 259.000 2.7 13
12 EDITIE SPECIALA Romania TV 20.00-20.50 259.000 2.7 8.2
13 MISIUNE IMPOSIBILA 2 Pro TV 23.00-01.30 254.000 2.7 13.9
14 ROMANIA, TE IUBESC Pro TV 18.00-19.00 249.000 2.6 11.5
15 EDITIE SPECIALA Romania TV 21.00-22.45 245.000 2.6 6.9
16 OBSERVATOR 06 Antena 1 7.00-9.00 242.000 2.5 22.6
17 STIRI 10.00 - ROMANIA TV Romania TV 10.00-10.45 241.000 2.5 12.2
18 ROMANIA DE POVESTE Romania TV 23.00-23.50 239.000 2.5 9.3
19 VEDETA POPULARA (partea a doua) TVR 1 22.00-22.50 231.000 2.4 6.6
20 STIRI 14.00 - ROMANIA TV Romania TV 14.00-14.45 230.000 2.4 11.8
21 I MAI MULT UMOR (III) Antena 1 00.05-00.15 221.000 2.3 12.1
22 STIRI 13.00 - ROMANIA TV Romania TV 13.00-13.45 220.000 2.3 11.2
23 EDITIE SPECIALA Antena 3 21.00-23.50 202.000 2.1 6.3
24 OBSERVATOR 13 Antena 1 13.00-13.30 198.000 2.1 10.2
25 OBSERVATOR 19 Antena 1 19.00-19.30 185.000 1.9 7.2

Topul celor mai urmărite programe în Ziua de Paşte, duminică, 24 aprilie, pe publicul URBAN 21-54 de ani:

  COMERCIAL 21-54 URBAN Post Interval Persoane Rtg% Share
1 IUMOR (XII) Antena 1 20.00-24.00 284.000 6 23.1
2 SURVIVOR ROMANIA (III) Pro TV 20.00-23.00 259.000 5.5 20
3 STIRILE PRO TV 19/NEWS PRO TV 19 Pro TV 19.00-19.30 225.000 4.7 25.1
4 I MAI MULT UMOR (III) Antena 1 00.05-00.15 146.000 3.1 17
5 NEATZA DE WEEKEND - Editie Speciala Antena 1 9.00-13.00 137.000 2.9 18.5
6 MISIUNE IMPOSIBILA 2 Pro TV 23.00-01.30 129.000 2.7 15.5
7 ROMANIA, TE IUBESC Pro TV 18.00-19.00 116.000 2.4 15.8
8 OBSERVATOR 06 Antena 1 7.00-9.00 105.000 2.2 28.4
9 OBSERVATOR 13 Antena 1 13.00-13.30 96.000 2 12.1
10 SINGURI ACASA Pro TV 10.00-11.50 95.000 2 12.2
11 40 DE INTREBARI CU DENISE RIFAI Kanal D 21.50-00.00 91.000 1.9 7.3
12 HELLO CHEF (III) Antena 1 13.30-14.30 84.000 1.8 10.7
13 DORA IN CAUTAREA ORASULUI SECRET Pro TV 11.50-13.50 83.000 1.8 10.7
14 STIRILE KANAL D 12.00 Kanal D 12.00-12.50 82.000 1.7 10.6
15 OGLINDA, OGLINJOARA Antena 1 14.30-16.30 78.000 1.6 11
16 ZANA MASELUTA Pro TV 8.00-10..00 77.000 1.6 14.1
17 IN CAUTAREA ADEVARULUI - Best Of Kanal D 13.00-14.30 73.000 1.5 9.3
18 VREI SA TE INSORI CU MINE? Pro TV 15.45-18.00 72.000 1.5 10.8
19 OBSERVATOR 19 Antena 1 19.00-19.30 66.000 1.4 7.4
20 STIRI 16.00 - ROMANIA TV Romania TV 16.00-16.45 60.000 1.3 8.5
21 STIRILE KANAL D Kanal D 18.00-18.50 55.000 1.1 7.5
22 FILM DUMINICA DA 2 - ANTENA 1/MOVIE SUNDAY AFTERNOON 2 - ANTENA 1 Antena 1 16.30-19.00 55.000 1.2 8.1
23 STIRI 15.00 - ROMANIA TV Romania TV 15.00-15.45 54.000 1.1 7.9
24 CASA IUBIRII - GALA (partea a doua) Kanal D 19.00-20.00 53.000 1.1 5.6
25 PETER IEPURASUL Pro TV 13.50-15.45 52.000 1.1 7.1

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    Prostule aia e alta zi ha ha ha
  • R R
    Dați un top cu cele mai urmărite programe de sâmbătă si de luni!!
  • R R
    Unde sunt audientele de ieri cu un top programe
  • R R
    Unde sunt celelalte topuri cu audiente din a doua zi de Paște și de sâmbătă
  • MucCelMic MucCelMic
    Ce se gudura postacul mile! Nici macar nu se uita la ce ora s-a terminat Survivor si la ce ora s-a terminat n-aIUmor, pentru ca pe intervalul de intersectie, IUmor si-a luat bataie zdravana, ca sa nu mai spun ca tabelul de aici e pe alt target decat cel cu adevarat comercial, adica publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, adica ala de unde vin cei mai multi bani. Ha! Asta este comunicatul intreg: "În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 8.0 puncte de rating și 23.9% cotă de piață, față de locul 2, ANTENA 1, care avea 3.4 puncte de audiență și 10.2% share. De-a lungul difuzării, peste 1.6 milioane de românii au trăit cu sufletul la gură Jocul de Imunitate, iar în minutul de aur, la ora 21:55, peste 2 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor, cu ochii pe PRO TV!" Cu alte cuvinte, scor zdrobitor al ProTV (8 rating) in fata Antenutei (cu doar 3,4 rating). Postac Mile, in genunchi! Ha ha ha!
  • Mile Mile
    Felicitări România ca a ales ceva interesant , nu mascarada lui tonciu , neatza peste România te iubesc ha
  • Mile Mile
    Eu nu știu să scriu corect românește dar înțeleg glumele din iumor ha. Voi chiar nu realizați că eu fac mișto de voi.eu sunt mai mult pe Facebook și aici voi îmi dați importantă ha ce bine e
  • SobySobea SobySobea
    Digi 24 unde este?
    Prinde bine la tineri, în curând vor depăși România TV la audiențe.
  • Mile Mile
    Cea mai mare umilita de paste , postacii plâng Sabina expertul , iumor lider detașat la educați, neatza hello iar ha
  • Gomer Gomer
    Asa slab Obositorul de la ora 19 ? Doar 1 comercial ? Pai Stirile Pro au avut 5 comercial.
  • Miro Miro
    Si pe intervalul Survivor cine a fost lider ? Ca Umor Sec, de frica, a lungit emisiunea pana la ora 00:00.
  • R R
    Vrem si audientele din ziua învierii,sâmbătă, tot un top cu cele mai urmarite programe
  • R R
    Acest tabel este o foarte dezordonat ,trebuia scris cu litere mici nu cu litere mari
  • Sabina Sabina
    Ediția Survivor România a fost lider de audiență, în intervalul orar 19:58 – 22:59. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 6.3 puncte de rating și 20.1% cotă de piață. De-a lungul difuzării, peste 1.3 milioane de români au urmărit seara de Survivor, iar în minutul de aur, la ora 22:02, aproape 1.7 milioane de telespectatori au sărbătorit ziua de Sărbătoare cu ochii pe PRO TV.
  • R R
    De ce nu ați scris cu scris mic si ați scris cu litere mari

Trimite un comentariu

sus