Realitatea Plus a primit astăzi o amendă de 40.000 de lei de la CNA. Moderatoarea Anca Alexandrescu şi invitaţii săi au pus la îndoială războiul şi au lansat în spaţiul public temele susţinute de propaganda rusă.
Consiliul a monitorizat o serie de emisiuni ale televiziunii Realitatea Plus: Culisele stratului paralel, Raport de zi, dar şi programe de Breaking News, difuzate în primele zile ale declanşării războiului în Ucraina.
Deşi au fost descoperite şi câteva erori în relatările postului, pe care membrii CNA le-au considerat umane, aceştia nu au putut trece cu vederea peste afirmaţiile făcute de moderatoarea Anca Alexandrescu şi de invitaţii săi, cărora nu le-a cerut dovezi care să le susţină.
Invitaţii au pus la îndoială războiul. Pe Putin l-au considerat vinovat, dar l-au pus pe picior de egalitate cu alţi lideri occidentali cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Ce burtiere au rulat în timpul ediţiilor Culisele stratului paralel:
- Occidentalii care şi-au dorit acest război
- Val de fake news de la marile agenţii de presă
Astfel, unul dintre invitaţi, Ioan Talpeş (fost director SIE) a făcut o metaforă care a atras atenţia membrilor CNA. Acesta a comparat teatrul de luptă cu un peisaj de natură moartă cu tancuri.
Mai mult decât atât, unii membri CNA, precum Mircea Toma şi Cristina Pocora, au apreciat faptul că moderatoarea Anca Alexandrescu s-a poziţionat în linie cu temele susţinute de de propaganda rusă.
Mircea Toma, membru CNA:
„Mesajul pe care-l transmit toate cele trei emisiuni ale doamnei Alexandrescu este următorul: asistăm la o înscenare, nu e adevărat tot ceea ce vedem, nu e sigur că este război (…) Punerea la îndoială a unei drame în condiţiile în care are posibilitatea să întrebe alţi colegi de la alte televiziuni care au echipe acolo. (…)
Strecurăm îndoiala în realitatea faptelor: 1. Rusia nu face un război, e acolo o aplicaţie militară. 2. Responsabilitatea nu e doar a lui Putin, e egal împărţită.(…)
Nu trebuie să-ţi trimiţi reporterii în Ucraina, că e scump. Poţi să-i trimiţi la Gara de Nord, e mai comod, şi acolo să întrebi: se moare sau nu se moare. Este sau nu este război. (…)
Ca să nu mai spun că domnul Cozmin Guşă, care este un erou al acestor mesaje, aduce informaţii suplimentare care nu sunt puse deloc la îndoială. (…)
Mesajul în întregimea lui, în cele trei emisiuni, e cutie de rezonanţă pentru teme ale propagandei Moscovei care au fost identificate de specialişti ca atare.
Eu consider că Anca Alexandrescu face de bună credinţă această analiză, se poziţionează greşit pe o presupusă echidistanţă.“
Cristina Pocora, membru CNA:
„Lucrurile sunt amestecate: fapte cu opinii. (…) Moderatorul nu a avut o reacţie promptă să intervină când un invitat a făcut anumite afirmaţii. Chiar şi discursul doamnei Alexandrescu, (…) spunând că vinovaţi sunt şi unii şi alţii, statutul nostru ca membru UE nu reiese din discursul dumneai.
Postul dvs., prin această emisiune, e pe linia cu ceea ce înseamnă temele susţinute de propaganda rusă“
Nicoleta Cone, reprezentanta postului Realitatea Plus, a negat aceste consideraţii:
„Anca nu a spus niciodată că nu există război. Eu nu am văzut ca Anca să fi făcut propagandă rusească.“
Gafa Realitatea: Un soldat român ucis pe front
În plus, postul Realitatea Plus a dat o ştire, pe care a repetat-o de câteva ori, despre moartea unui soldat român în războiul din Ucraina.
Postul a afişat pe ecran că un soldat român a murit pe front, dar era vorba despre un soldat ucrainean de etnie română.
Care a fost explicaţie Nicoletei Cone, reprezenta postului?
„A fost pur şi simplu o eroare acolo. Probabil că de pe burtieră cineva a scos etnic, vechea problemă că nu intră foarte multe caractere. (…) Erau multe probleme acolo, multe informaţii (…) Nu încerc să mă scuz.
Este o gafă acolo. (…) Din discuţiile cu rudele lui, s-a pierdut acest „soldat etnic român“ şi a rămas doar „soldat român“. Este o eroare în primele trei zile de război.“
„Emoţiile primelor două, trei zile ale războiului justifică erorile, inclusiv povestea asta cu soldatul român care nu e soldat român declanşa un război. Noroc că nu s-a uitat Putin la emisiunea asta“, a spus Mircea Toma, membru CNA.
În final, membrii CNA au votat în unanimitate amendarea postului de televiziune cu 40.000 de lei.
Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
(Legea audiovizualului)
Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
(Codul audiovizual)
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii
P.S.
1)Dacă NU scria Rareș prostiile acelea și NU se deschidea aiurea în fața unor ANONIMI/STRĂINI/ETC (n.r. NOI), NICI NU AȘ FI AVUT VREO REACȚIE LA PREZENTUL ARTICOL!
OARECUM (NU total), membrii CNA au fost mai echilibrați, DE DATA ASTA!!! (se putea ȘI MAI MULT, dar asta e...)
De aceea NU am simțit nevoia de a reacționa la conținutul PROPRIU-ZIS articolulu! ÎNCĂ NU E TÂRZIU! Dar trebuie să am și ceva important de zis pentru a avea vreo reacție...
2)ÎNCEARCĂ SĂ-ȚI RESPECȚI PROPRIILE REGULI!!! Zici că NU mă poți face nu știu cum, sau că NU poți zice lucruri despre mine FĂRĂ dovezi! Dar TOT TU AI ÎNCEPUT comentariul spunând că sunt "rusofil", chiar dacă NU ai furnizat vreo dovadă!!!
Una e să fii ÎMPOTRIVA ipocriților politruci din CNA (indiferent de culoarea lor), care prin deciziile lor DISTRUG industria TV, ȘI E CU TOTUL ALTCEVA să fiu "rusofil".
De asemenea, DOAR pentru că NU am căzut AȘA de tare în capcana PR-urlui apărut în jurul Ucrainei, U.E., S.U.A, etc, asta NU înseamnă că sunt "rusofil". Înseamnă că văd defectele AMBELOR PĂRȚI, FĂRĂ "A FANATIZA" pentru una din ele!!!
În plus, DOAR pentru că văd că "adevărurile" corect politic ("politically correct") NU COINCID ÎNTOTDEAUNA cu adevărurile faptice, asta NU mă transformă în "rusofil". Mă transformă DOAR într-o persoană mai puțin visătoare/optimistă, respectiv mai ancorată în aceea realitate gri, pe care PR-ul mondial l-a vopsit color ca să ne simțim "mai UTOPIC"!!! Acest lucru NU merge (întotdeauna) cu mine...
Cât despre faza cu jocurile video, NU TOȚI NE JUCĂM pe PlayStation ca să știm când vedem sau NU un joc video, sau o secvență dintr-un joc video!!!!
În România, numărul de jocuri video cumpărate/vândute și de obsedați/dependenți/etc de jocuri video e mic!!! (Raportat atât la celealte țări prin COMPARAȚIE, cât și la nivelul de trai scăzut, respectiv de mentalitate al românilor. ÎNCĂ sunt preferate jocurile fizice. Rămâne de văzut cât timp mai ține MINUNEA...)
DOAR pentru că TU NU AI ACCEAȘI OPINIE ca cea a lui Dan Puric, NU îți dă dreptul de a încerca SĂ-L REDUCI LA TĂCERE!
P.S. (2)
NU SUNT fanul lui Dan Puric! De abia știu cine e, respectiv un actor! NU l-am văzut în seriale, filme sau pe scena teatrelor! Dar faptul că e ANONIM pentru UNII oameni, NU reprezintă o ocazie legală sau morală de a-i interzice dreptul la opinie și libera exprimare a acesteia!!!
Și mai ales pt difuzarea de scene video din jocuri pe calculator pt post de atacuri în Ucraina?
Și nu doar odată - ci de nenumărate ori!
Mi-e scârbă - ***