Skip to main content

Medika TV îşi schimbă acţionarul, dar rămâne tot la Clever. Postul va avea şi emisie HD. „De luna viitoare începem să introducem produse în grila televiziunii. Am achiziţionat documentare”

 
Medika TV îşi schimbă acţionarul, dar rămâne tot la Clever. Postul va avea şi emisie HD. „De luna viitoare începem să introducem produse în grila televiziunii. Am achiziţionat documentare”

Schimbare de acţionar la Medika TV. De la Clever, tot la...Clever.

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi-a dat acordul pentru modificarea acţionariatului Medika Broadcast Channel, care operează televiziunea cu tematică medicală Medika TV. În aceeaşi şedinţă, CNA a aprobat şi modificarea formatului de difuzare, din SD, în SD şi HD. 

CNA şi-a data acordul de principiu, în urmă cu doi ani, ca televiziunea Medika TV să treacă de la omul de afaceri Vlad Pufu, la societatea Diplomatic Digital (unde acţionar unic este Clever Media).

Acum, societatea a venit în faţa CNA cu o nouă solicitare de schimbare a acţionariatului. În loc de Diplomatic Digital intră direct Clever Media Network, o firmă deţinută de Tomşa Gheorghe (90%) şi Nicoară Maria (10%). 

Totodată, societatea a informat CNA despre schimbarea sediului social din Buzău, acolo unde era, în Bucureşti. 

Orlando Nicoară, reprezentant Medika TV, în şedinţa de ieri a CNA: 

„Ne cerem scuze. O achiziţie care a durat ani de zile am reuşit să o finalizăm în acest an. Am decis să o trecem direct pe Clever Media, să nu mai folosim Diplomatic ca vehicul pentru această investiţie. Totul a fost pe fast forward.

Am preluat eu cumva această televiziune şi la nivel de management şi la nivel de administrare. Ne cerem scuze că nu am îndeplinit toate formalităţile. Era o datorie destul de mare la vechiul sediu. A trebuit să facem cumva schimbarea din punct de vedere fiscal, pentru că riscam evacuarea şi din punctul asta de vedere am acţionat cumva pe fast forward.”

„Avem planuri de dezvoltare. Rămânem medical. De luna viitoare începem să introducem produse în grila televiziunii. Am achiziţionat documentare. Rămânem o televiziune cu temă medicală, de informare.” 

„Încercăm ă facem ce trebuie să fie o televiziune medicală. Este o nişă care, în pandemie ne-a demonstrat că e nevoie de informare corectă. Şi e o nişă interesantă, din punctul nostru de vedere. Noi ne axăm pe televiziuni de nişă, în momentul de faţă. Cu siguranţă intenţionăm să producem conţinut de calitate care apo să fie rostogolit pe toate vehiculele din grupul nostru.”

 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus