Skip to main content

De Paşte. Alessandra Stoicescu, serie de interviuri cu preotul Vasile Ioana

 
Foto: Antena 1
Foto: Antena 1
Alessandra Stoicescu, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1, va avea o serie de interviuri cu preotul Vasile Ioana, în fiecare zi din Săptămâna Mare.
Publicitate
 
Interviurile se vor difuza începând de luni, 26 aprilie, în fiecare seară, de luni până sâmbătă, de la ora 19:00, pe Antena 1.

 
„Cum ar fi fost dacă am fi trăit Săptămâna Patimilor în vremuri moderne? Ce amploare ar fi luat evenimentul transmis atunci pe cale orală, în timp, dacă ar fi avut loc astăzi, cu toate mijloacele de comunicare în masă la îndemână, inclusiv televiziune, Facebook, Instagram? Dar, mai ales, cu ce lecţii am rămas din Patimile lui Iisus?” sunt câteva dintre temele abordate în interviuri, anunţă reprezentanţii Intact.
 
Alessandra Stoicescu, despre seria de interviuri cu preotul Vasile Ioana:
 
“Alături de părintele Vasile Ioana vom face un exerciţiu de imaginaţie: dacă am fi avut acum 2.000 de ani, în Ierusalim, tehnologia de azi şi libertatea cuvântului, cum am fi relatat? Am privit fiecare zi din Săptămâna Patimilor cu ochii jurnalistului care participă la evenimente fără să ştie ce urmează.
 
Ne-a ajutat pentru asta părintele Vasile Ioana, care ne-a fost ghid desăvârşit în desfăşurarea, dar mai ales înţelegerea Săptămânii Patimilor. A fost, în termenii proiectului, “analistul” de eveniment pe care orice jurnalist şi-l doreşte. 
 
Iar la final, pentru căştirile sunt despre ziua de astăzi întodeauna, ne-a ajutat să mai dăm un sens proiectului. Am pus o oglindă în faţă şi am înţeles că, dincolo de tehnologie, trădarea, manipularea maselor, invidia şi iubirea de bani sunt la fel de puternice azi. La fel si speranţa!”
 

CITEŞTE ŞI: Străini în visul românesc. Nouă serie de reportaje la Observatorul de pe Antena 1

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • jk jk
    Nu am nimic cu ea dar serios...e singura din Observator care se poate ocupa cu astfel de proiecte?altii nu mai sunt?
    Si inca ceva ciudat.Acest proiect cu ea la "centru" e dat exact acum cand e vacanta...la fel si de Crăciun,cu acel interviu cand a fost cu fetița și cu Moșul la fel nu a mai fost acolo
    În altă ordine de idei,ce audiente mai face principalul Observator.Ar fi interesanta o comparatie intre saptamana asta si cea trecuta,daca diferenta de prezentator își spune cuvântul
  • Marius Marius
    oare cand introduceti emoticoanele cu *** la commenturi? :D
  • Andrei Andrei
    Prost postac

    Ca Antenuta ta postacule. 4 rating comercial in 4 ore. Dezastru monumental !
  • Andrei Andrei
    Mizerii la postaci

    Exact, la Antenuta. Mizerii la postaci la Accesati, Cunoscuti, Factorati, Umor Seci, Marinici, Burlaci...
  • Mile Mile
    Prost postac
  • lekker neuken lekker neuken
    sa fie acolo de umplutura ca continut
  • Omar Omar
    @mille feuille- bai tovarase, eu va urasc sincer de cand ati aparut ca stiam exact si in detaliu cine e familia Voiculescu. Spre deosebire de voi, pe mine nu trebuie sa ma plateasca cineva ca sa spun ce gandesc. Daca lucrezi in bransa asta stii deja ca Intact echivaleaza cu o hazna media, cu ultimul nivel in meserie...si aici ma refer la aia care iau decizii editoriale. Stie toata lumea cu ce va ocupati si ncum va faceti banii...vrajeala merge la prostime, aia cu 6-8 clase, stii tu, publicul vostru. Aia care au citit 10 carti toata viata...dar si aia dispar rapid ca si natura are oroare de prostie.
  • Mile Mile
    Mizerii la postaci
  • omar omar
    dragutz. lucreaza si la Intact e si credincioasa...e ca si cum Lucifer ar sta la o sueta cu Iisus si i ar cere sfaturi despre mantuire...
  • Andrei Andrei
    Degeaba. Stirile Pro TV sterge pe jos cu Obositorul tau. Ha ha ha !
  • Mile Mile
    Bravo sandra , ca și legende

Trimite un comentariu

sus