Skip to main content

Fostul jucător Basarab Panduru se alătură echipei de la Prima Sport

 
Fostul jucător Basarab Panduru se alătură echipei de la Prima Sport

Nume nou în grupul Clever. Fostul jucător român Basarab Panduru se alătură echipei de la Prima Sport. Ce rol va avea? Basarab Panduru va continua să comenteze competiţiile de top din postura de analist al Prima Sport.

Publicitate

Cei de acasă îi vor vedea pe fostul jucător în emisiunile care vor analiza fotbalul românesc şi european, pe care il va comenta în stilul format de-a lungul celor peste 15 ani de experienţă în televiziune. 

Basarab a fost unul dintre experţii de la Orange Sport şi a colaborat în trecut cu DolceSport, ca invitat permanent.

El a jucat, printre altele, la CSM Reşiţa, Steaua, Benfica Lisabona şi Porto. A avut 22 de selecţii la naţionala României şi a marcat un gol.

Panduru a fost şi antrenor la Poli Timişoara, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, Farul şi Progresul Bucureşti, dar şi director sportiv la FCSB.

În curând, fostul internaţional i se va alătura lui Alex Rădulescu, cel care a însoţit Naţionala pe drumul calificării la turneul din Germania, într-un program dedicat acestei competiţii, pe Prima Sport şi pe Prima Play.ro.

Euro Show va analiza zilnic evoluţia tricolorilor, iar corespondenţii în Germania ai postului vor transmite cele mai importante noutăţi din cantonamentul echipei României.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus