Skip to main content

EXCLUSIV. Ce datorii are Aleph, firma lui Sârbu aflată în insolvenţă: Peste 1,4 milioane de euro pe salarii şi 7,5 milioane de euro la stat. Lista creditorilor

 
EXCLUSIV. Ce datorii are Aleph, firma lui Sârbu aflată în insolvenţă: Peste 1,4 milioane de euro pe salarii şi 7,5 milioane de euro la stat. Lista creditorilor

EXCLUSIV Paginademedia. Datoriile Aleph Media către stat, dar şi către alte companii. Lista creditorilor companiei lui Adrian Sârbu, aflată în insolvenţă.

Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă care sunt cei mai mari creditori, dar şi ce datorii are Aleph Media la stat şi către salariaţi, aşa cum aceste date apar în tabelul preliminar al creanţelor.

Numai la stat, la Finanţele Publice Bucureşti, Aleph Media are datorii de peste 7,5 milioane de euro (peste 37 de milioane de lei creanţa acceptată). Lista creanţelor salariale - adică salarii datorate - cuprinde 400 de nume, iar suma totală este de aproape un milion şi jumătate de euro (peste şapte milioane de lei). 

În total, creanţele Aleph Media însumate se ridică la peste 32 milioane de euro (adică peste 160 de milioane de lei),

Tabelul creanţelor include atât firme din grupul controlat de Adrian Sârbu, cât şi diverşi furnizori - precum Arma Data, care se ocupă de măsurarea audienţelor TV, RCS, bănci, Associated Press, BRAT (date de audienţă online şi print) sau Hepta Photo.

Detalii, în continuare:

Aleph Media a intrat în insolvenţă pe 16 martie, după ce Tribunalul Bucureşti a admis „cererea debitorului”, adică chiar a societăţii fondate de Adrian Sârbu.

Firmele din grupul lui Sârbu, cele mai mari sume de recuperat

Cel mai mari sume de recuperat le au firme care sunt parte din grupul fondat de Adrian Sârbu. De exemplu, Prosperya Financial Management este prima care apare atăt la "creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă", cu peste 1,6 milioane de euro. Aceeaşi companie apare şi la creaţele chirografare, cu jumătate de milion de euro, dar şi, cu alte zece milioane de euro, la capitolul "creanţe subordonate" (ultimele în ordinea priorităţii, cu şanse mai mici de recuperare).

Alte firme din grupul lui Sârbu care au de recuperat bani de la Aleph Media (firma fondată de Sârbu) sunt Docudrama - firmă de asemenea în insolvenţă (1,4 milioane de euro), Aleph Services (aproape 900.000 de euro), Netivity (750.000 de euro), Aleph Business (600.000 de euro) şi Mediafax Group (aproape 400.000 de euro).

Cine mai are bani de recuperat de la firma lui Sârbu?

CEC Bank apare în topul creditorilor Aleph Media, având de recuperat de la compania aflată în insolvenţă o sumă de un milion şi jumătate de euro.

Altă bancă - OTP Bank - figurează pe lista creditorilor cu creanţe de peste un milion de euro, iar BT Leasing apare cu 200.000 de euro de recuperat.

Dincolo de marii creditori, o serie de instituţii, companii, furnizori de servicii sau persoane fizice apar cu sume mai mici de recuperat.

De exemplu, Marius Tucă, cu care Adrian Sârbu a fost asociat, apare - ca persoană fizică - cu o creanţă de aproape 70.000 de euro (337.000 de lei) de la Aleph Media. Tucă apare cu o datorie de recuperat şi de la firma Docudrama a lui Sârbu (de asemenea în insolvenţă). Acolo are cu o creanţă de 90.000 de euro.

Aleph Media datorează organismelor de gestionare a drepturilor de autor (UCMR-ADA, Credidam şi UPFR) un total de 20.000 de euro.

RCS apare cu peste 160.000 de euro creanţă. Sunt, de asemenea, datorii către Arma Data (date de audienţă), de aproape 45.000 de euro, dar şi către Associated Press (60.000 de euro), BBC Studio Distribution (aproape 20.000 de euro) sau BRAT (1.300 de euro).

Companii care mai au bani de recuperat de la Aleph (sume de ordinul miilor sau zecilor de mii de euro) sunt Independenţa Film, Vodafone, Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor, Centrul Medical Unirea, Administraţia Naţională de Meteorologie sau Hepta Photo Agency.

Salariile însumează 1,4 milioane de euro şi se împart între sute de persoane. Mai exact, sunt peste 400 de nume care apar pe lista creanţelor salariale, cu diverse sume de recuperat.

Din lista creditorilor Aleph Media (potrivit Tabelului preliminar al creanţelor:

  • Finanţele Publice Bucureşti - 7,5 milioane de euro (37,3 milioane lei)
  • Salarii - 1,4 milioane euro (7 milioane lei)
  • Prosperya Financial Management - în ordinea priorităţilor:

- 1,6 milioane euro (8 milioane lei) la Creanţe care beneficiază de o clauză de referinţă (garantate)

- 500.000 de euro (2,5 milioane lei) la Creanţe chirografare

- 10.000.000 de euro (50 milioane lei la Creanţe subordonate

  • CEC BANK - 1,5 milioane euro (7,3 milioane lei) - creanţe garantate
  • Blitz Technology - 160.000 euro (800.000 de lei) - creanţe garantate. Firma mai are înscrise datorii de 200.000 de euro la creanţe chirografare (mai jos ca prioritate) 

Alţi creditori (conform creanţelor chirografare):

  • Docudrama - 1,4 milioane euro (7,1 milioane lei)
  • OTP Bank - un milion de euro (5,2 milioane lei)
  • Aleph Services - 900.000 de euro (4,4 milioane lei)
  • Netivity - 750.000 de euro (3,7 milioane lei)
  • Aleph Business - 600.000 euro (3 milioane lei)
  • Mediafax Group - 390.000 euro (1,9 milioane lei)
  • IK Bucharest Business - 240.000 euro (1,16 milioane lei)
  • BT Leasing - 200.000 euro (990.000 lei)
  • ZAZU Film - 180.000 euro (900.000 lei)
  • RCS - 160.000 euro (800.000 lei)
  • Audio Video Pro - 135.000 euro (670.000 lei)
  • Jacobs Bros - 110.000 euro (560.000 lei)
  • ADS Management Media Services - 80.000 euro (400.000 lei)
  • Marius Tucă - 68.000 euro (340.000 lei)
  • Smart TV Management - 65.000 de euro (325.000 lei)
  • Outsmart - 65.000 euro (320.000 lei)
  • Associated Press Television News - 60.000 de euro (300.000 lei)
  • Armadata SRL - 44.000 euro (220.000 lei)
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus